Tu de unde te inspiri când îți trasezi un plan de călătorie într-o țară străină?

Conform unor statistici din 2018, circa 1 din 16 oameni la nivel mondial caută lunar informații despre o viitoare destinație pe TripAdvisor. Anul trecut, TripAdvisor era a doua platformă de servicii turistice din lume după Booking, cu un regal de recomandări personalizate în funcție de preferințe, recenzii de la alți turiști sau chiar rezervări de cazări și pachete turistice. Și eu caut recenzii aici, și am prieteni care o fac.

România are pe TripAdvisor colțișorul ei dedicat turiștilor străini, inclusiv cu un forum de discuții. Destinația turistică România care se conturează aici e fix ca traficul de pe Valea Prahovei: concentrată în niște puncte unde, deși fluxul se congestionează, fascinația rămâne mare prin ultrapromovarea unor locuri și promisiunea unei mult-vânate autenticități. Neavând o strategie la nivel internațional, România turistică se bazează pe vorba purtată din gură-n gură, care e mult mai săracă decât ce are țara de oferit.

Vin în România o săptămână. Recomandări?

Un străin întreba nu demult pe TripAdvisor ce i se recomandă pentru 2 săptămâni în România (genul de solicitare generică ce domină forumul). 

Cineva i-a sugerat traseul (clasic) București – Sinaia – Brașov – Sibiu, eventual și o evadare spre Maramureș. Adică destinațiile „esențiale” pe pagina României din platformă, la capitolul ce să faci, unde să stai, unde să mănânci. 

Câte 2-3 zile în fiecare loc. Pentru că 2 zile sunt more than enough for Bucharest, iar Brașov poate fi expediat într-o singură zi – it truly is limited, ziceau unii. Tipul s-a panicat puțin, zicând că avea în plan o săptămână prin Brașov și împrejurimi. 

Am observat, de altfel, această capcană prin care turistul e târât prin cât mai multe locuri din țară, într-un timp foarte scurt. Un soi de tourist FOMO.

Pentru că în mintea mea Brașov is truly unlimited, am crezut că salvez concediul omului cu un plan pentru o săptămână întreagă în oraș și împrejurimi (fără a intra în trasee montane). Așa că am sugerat, printre altele, un circuit în Covasna, la Mestecănișul de la Reci + rezervația de zimbri de la Întorsură, eventual o vizită la Zabola Estate sau la conacul Haszmann Pal de la Cernat, pentru o experiență mai aparte.

Mi s-a răspuns că Zabola (și celelalte conace) sunt excessively overpriced while not a real homestead but a Bed & Breakfast set up for the British market & of a lesser authentic local back-country/rustical value but more of an ad-lib business.

O Românie expediată în 5-6 destinații

Cam tot la a treia întrebare din forumul despre România de pe TripAdvisor, un user legitimat de platformă ca „Destination Expert”, răspunde oricui cere un itinerariu în România cu ruta București – Sinaia/ Bran – Brașov, uneori un Cluj. Dacă zice călătorul că stă mai mult, sugerează Maramureș sau Bucovina, doar cu mașină închiriată.

La el, un circuit pornește din București (pentru că acolo ajung cei mai mulți), trece prin Brașov (Bran, Zărnești), ajunge la Sibiu/Cluj, și se întoarce pe Transfăgărășan. Are și niște atracții turistice preferate: Casa Poporului, Casa Ceaușescu, Peleș, Bran, eventual Salina Turda și cetatea Alba Iulia.

Fără a ieși din zona de turism clasic (și a merge spre cel de turism sustenabil sau de aventură, de exemplu), niciun cuvânt nu apare nici la el, nici la alții, despre, să zicem Timișoara (că tot e Capitală Culturală Europeană), zona Băile Herculane-Valea Cernei, Clisura Dunării, Oradea, Ținutul Buzăului că tot a intrat anul trecut în UNESCO, pachete în Delta Dunării în extra sezon. Măcar ca alternative. 

În marketing și social media distribuția generează autoritatea; cine e prezent peste tot și are mai multă vizibilitate devine ușor o autoritate. Chiar dacă extrapolez puțin ideea, aș zice că destinațiile turistice nu fac excepție. Preferințele personale ale turistului combinate cu trenduri de moment din industrie, plus surse ce recomandă toate aceleași locuri, peste care vin grămadă algoritmii Google, conturează, în final, o paletă foarte restrânsă de destinații. Iar asta se suprapune peste o mână de locuri care au deja o poziție călduță într-o listă aparent selectă. De aici până la a pune pe ele eticheta de autentiticitate e doar un pas din categoria „la cererea publicului”.

Câtă comoditate lene să ai, ca agenție sau persoană fizică, să recomanzi mereu aceleași locuri „autentice” din România. Cât te costă să gândești alte locuri, poate chiar „mai autentice” dacă se poate zice asta, pentru că vor fi lipsite de elementul de turism în masă și astfel mai puțin alterate de caracterul comercial?

Dar infrastructură turistică ca în Transilvania nu găsești, ar putea spune unii. Asta nu i-a împiedicat pe cei de la Tășuleasa Social să ducă Via Transilvanica prin Caraș-Severin sau Hunedoara, de exemplu. Prin Reșita, orașul care face acum un salt 180 ca Bilbao ca să renască prin turism. Sau prin Nucșoara-Râu de Mori, pe la marginea geoparcului UNESCO Țara Hațegului.

Pe LinkedIn am văzut, tot de curând, o suită de poze în culori supra-saturate, cu peisaje amețitoare și cu USP-ul „this is not Spain/Switzerland/Canada, it’s Romania”. Cineva întreba unde sunt locurile astea pentru că trecuse de multe ori prin țară, dar de fiecare dată citise doar despre sau „vizitase” doar Transfăgărășanul. Păcat; pozele nu puneau degetul pe locația exactă. Mai c-aș fi dat puncte în plus autorului pentru că avea Râpa Roșie, cascada Bigăr înainte de prăbușire și căldarea Valea Sâmbetei din Făgăraș.

Când toți merg în aceleași locuri

Resursele online de tipul best of-uri și ultimate guides despre România au poze similare din Brașov, Sinaia sau Sibiu, sau panorame de la Bâlea, și aduc foarte rar detalii noi. La fel și diversele recomandări ale unor turiști care au trecut pe aici. Pentru că, ce să vezi, toți au avut un itinerar similar. 

Un user Outdooractive a cerut o părere legată de un itinerar în România, pentru iunie. I-am dat niște idei, inclusiv câteva sugestii de trasee montane spre Postăvaru și prin Piatra Mare, pentru drumeții. „Dar eu vreau să văd the Carpathians” a zis. „Cam toți munții din România sunt the Carpathians”, am răspuns. ”E vreo drumeție în care pot să am priveliști cu văile?” a mai întrebat, încă neconvins. 

Dacă îl întrebam care văi, cred că-l băgam în ceață. El tânjea după imagini montane seducătoare, cu văi largi în care se cuibăresc, idilic, localități sau cabane, sau poze cu căldări glaciare de tipul celor prin care trece Transfăgărășanul. Poate pentru turistul străin, Carpații sunt un singur munte, iar eu dacă vorbesc despre Piatra Mare e ca și cum propun altceva decât Carpații.

Destinațiile clasice din România – stațiunile de pe Valea Prahovei, culoarul Rucăr-Bran, Sibiul, Transfăgărășanul, Delta vara – nu sunt lipsite de autenticitate, ci mai degrabă sunt ambalate într-o autenticitate prost definită, stereotipizată, adesea îndesată pe gât turistului.

Branul și-a construit o imagine turistică profitând de fascinația pentru poveștile cu vampiri, dar nu livrează nimic celui care pășește în castel, însetat să afle care-i faza cu Dracula. Satul brănean de munte e complet ignorat din planificări, îngropat în suveniruri și tarabe cu „produse locale”, în ciuda arhitecturii particulare extrem de bine conservate.

România e promovată și imaginată de mulți turiști (potențiali sau deja trecuți prin țară) ca având un rural idilic, o natură darnică (numai noi știm cât e de agresată), mâncare multă (omniprezentă), stil de viață ca acum 100 de ani (limita se trage la buda din fundul curții și ziarul în loc de hârtie igienică), țărani „adevărați”, cu chipuri ridate, cu mâini muncite, cu zâmbet știrb, ulițe cu miros de balegă și o plimbare cu căruța prin gropile satului, the highlight of the day. 

România mai înseamnă și castele care alimentează povestea cu Dracula (cu precădere Bran și Castelul Corvinilor, între care se strecoară și Peleșul), biserici (mai ales cele foritficate, care se încadrează în peisajul Transilvaniei medievale), sau faună sălbatică (foarte la modă sunt acum excursiile la observatoarele de urși). Pe scurt, turiștii sunt ținuți în câteva destinații. Mereu în aceleași experiențe.

Dicționarul zice că o experiență autentică ar trebui să fie o una „conformă cu adevărul”, dar și ”recunoscută ca proprie unui autor sau unei epoci”. Să zicem recunoscută ca proprie unei regiuni geografice, în contextul ăsta. Fiecare regiune cu experiențele ei.

Cum turistul străin n-are de unde să știe ce e conform cu adevărul în România (cel puțin nu la o primă vizită), va accepta ce i se servește în poze, în documentare de promovare, în pachete turistice, pe bloguri. Într-o proporție copleșitoare, numeri pe degetele de la o mână și jumătate recomandările de sate pitorești și peisaje naturale „amețitoare”, de locuri „rupte de civilizație” pe care de fapt le știe toată lumea, de aceleași castele asaltate de turiști și de vânzătorii de chinezării, de orașe cu străduțe pitorești doar în centrul vechi și cu o dinamică urbană cu nimic mai specială decât în alte mari orașe din Europa.

Revenind la Zabola Estate, ce anume nu e autentic la domeniul ăsta? Prin simplul fapt că a aparținut unei familii nobiliare din ținut, că are o istorie de sute de ani perfect ilustrativă pentru trecutul zonei, e cât se poate de autentic în contextul căruia aparține. Iar cine vrea neapărat autenticitatea care se vinde pe toate gardurile, trebuie doar să iasă pe poarta conacului, prin sat! 

Recent, în timpul șederii mele în Spania, am avut o discuție cu gazda care m-a întrebat de unde sunt. Din Transilvania, am zis. A început să râdă. ”Știi cu ce asociem noi Transilvania?”, m-a întrebat. Zic da, știu, dar e o legendă care nu definește locul. „Da, dar nouă ne place legenda. Tot așa cum toți turiștii, când vin în Spania, cred că toate femeile știu să danseze flamenco. Dar nu toate știm. Eu nu știu.”

Autenticitatea Transilvaniei, în contextul ăsta, e entertainment pur (format de mitul Dracula și detalii conexe – castele, peisaje învăluite în ceață, biserici cu arhitectură gotică etc.). În condițiile în care dansul flamenco e un brand de țară pentru spanioli, faptul că gazda mea nu știa să danseze flamenco o face mai puțin autentică? Nu. Faptul că eu nu am văzut pe cineva dansând flamenco, înseamnă că n-am văzut Spania „autentică”? Nu. (Dar sunt convinsă că sunt turiști care aleg un loc doar dacă acolo se dansează flamenco, în detrimentul altora, poate mult mai pitorești.)

Din nou despre autenticitatea României

Să cauți și mai ales să vinzi/recomanzi autenticitatea unei destinații turistice îmi pare că a devenit un fel de modă, întocmai precum consumul doar de alimente „bio”. Iar dacă toate conacele din Covasna sunt „an ad-lib business”, înseamnă că Palatul Parlamentului și Castelul Bran sunt cele mai mari ad-lib businessuri din România.

Problema nu e că vor străinii să le vadă, ci că românii alimentează ei înșiși această industrie, recomandându-le din nou și din nou ca pe ceva reprezentativ pentru noi. Adică da, ar putea fi, încadrate într-un context mai larg și dacă ar avea și niște tururi ghidate care să iasă din sfera senzaționalului.

Iar dacă încerci să spui că mai există și altceva, mai aparte, în afara turismului în masă, o alt fel de experiență, un nume de care nu a auzit, omul ezită pentru simplul motiv că nu e ceea ce crede el că ar trebui să fie România adevărată sau tradițională, pentru că nicio resursă nu indică acele locuri. 

Am recomandat odată un road trip între Iași și stațiunile de pe litoral, via Panciu – Odobești, cu oprire în Munții Măcinului. După mine, are de toate: peisaj urban, vinuri, o bijuterie de munți (și omul mergea la început de vară, deci toate șansele să vadă maci și țestoase), cetăți antice. A ezitat. De Măcin nu auzise, iar la Panciu Winery părea să nu îl primească doar o noapte.

Un itinerariu prin România nu trebuie să includă toată țara în 6 zile și nici nu trebuie să urmeze doar rutele E60 și E81. Chiar și dacă e să luăm în considerare infrastructura turistică, nu mi-ar fi rușine cu un plan făcut prin Banat & Crișana sau cu Dobrogea & sudul/nordul Moldovei. N-ai cum să te aștepți la aceeași infrastructură comparativ cu zone unde turismul are o tradiție de peste un secol. Mă rog, și Băile Herculane au o istorie la fel de îndelungată în turism ca Sibiul sau Poiana Brașov, dar undeva s-a rupt filmul… 

Alternativele sunt cam la îndemâna oricui:

• România rurală și cu natură darnică e și la Vulcan (Brașov), dar și la Monor (Bistrița-Năsăud), Gărâna (Caraș-Severin), Sic (Cluj) sau Grădina (Constanța); doar că sub aspecte diferite;
• România cu castele-conace e toată Oltenia cu ale ei cule sau Muntenia cu conacele de vie (pe tot Drumul Vinului prahovean);
• România cu faună sălbatică e mai ales în Vrancea sau în Munții Harghitei.

Într-o țară în care există puțin spre deloc educație despre recuperarea patrimoniului istoric sau industrial, și în care interesul imobiliar înghite vechi domenii nobiliare și fabrici (ștergând, practic, istoria sau anulând potențialul cultural al unui loc), renovarea și introducerea conacelor din Covasna în circuit turistic aduce, cred eu, un mare plus pentru recuperarea identității locale, dar și în peisajul turistic din zonă. Autentic până la ultimul detaliu, chiar.

Să alcătuiești o ofertă turistică din ceva ce restul preferă să ignore sau să recomanzi locuri și activități pe care alții le evită cere efort. De-aia cei de la Tășuleasa Social și-au dat 10 ani să ducă la capăt proiectul Via Transilvanica. Au reușit în 4 și jumătate. L-am întrebat de curând pe Alin Ușeriu care e elementul de autenticitate pe care îl caută drumeții când pornesc pe Via Transilvanica. „Autenticitatea este sinonimă cu diferența.” mi-a zis. Cu divesitatea peisagistică, etnică sau culturală pe care ți le pune pe tavă fiecare zi din fiecare etapă a traseului. 

Or România care se conturează pe TripAdvisor pare foarte limitată. Înghesuită, din comoditate sau ignoranță, între câteva puncte de pe hartă, țara se arată cu potențial, însă nu reușește să-și pună în valoare această uriașă diversitate.