În urmă cu niște ani, am dat întâmplător peste un meșter în zona Eforie din București care repara umbrele. Atelierul nu mai există acum, lumea preferând să-și cumpere umbrele cu 10 lei de la metrou, pe care le abandonează, apoi, pe trotuare sau în coșurile de gunoi pentru că se rup în aceeași zi sau…
Bulevardul care mă ducea către școală stă atârnat de o jardinieră învechită, la pervazul unor termopane albe, care contrastează puternic cu tencuiala scorojită, galben-verzuie, a blocului. Sub bulevardul care mă ducea la școală se deschide o arcadă. Prin arcadă se pătrunde într-un spațiu intim în care accesul străinilor ar fi, în mod, normal, restricționat. Treci…
Am așteptat până în ultima zi din această primă lună din anul de grație 2020, dar nu s-a arătat. Este primul ianuarie fără zăpadă de aproape 16 ani de când stau în București. Și vreau neapărat să ținem minte cum ar fi fost, totuși, un ianuarie (adevărat) cu zăpadă. Pentru posteritate. Ar fi fost cu:…
O doamnă reface cu degetul pe hartă traseul pe care îl parcurgea în fiecare zi a săptămânii de la școală (Școala Romanescu) până acasă. -O luam pe-aici, pe jos, și tot mergeam. Mergeam ceva. Dar era plăcut. Desigur, când cartierul Uranus a fost ras de pe fața pământului, dânsa terminase școala primară. Dar avea amintirile…
Dacă sunteți din București sau se întâmplă să fiți prin București zilele astea, nu ratați Art Safari. Fără altă introducere, o să dau doar câteva motive: Artă clasică, artă contemporană și artă supercontemporană (pictură, sculptură, fotografie, print, video, digital, arte plastice) reunite din diverse muzee, galerii și colecții private din țară în cea mai mare…
Sunt fan muzee. Când eram la Tg. Mureș și veneam o dată pe an în București, mergeam aproape întotdeauna la Antipa. După ce m-am mutat în București, am explorat în tihnă aproape toate muzeele existente. Așa prăfuite și goale cum sunt (majoritatea), le-am căutat și explorat.
Iar acum, în București e vreme numai bună de explorat muzee. Cât nu se face prea cald și cât nu vin concediile. Și vreau să vă dau câteva sugestii de muzee departe de Calea Victoriei și despre care, poate, se aude doar cu ocazia Nopții Muzeelor. Însă muzeele n-au neapărat nevoie de vizitatori din oficiu, ci de vizitatori care plătesc acea sumă infimă pentru susținerea lor.
Pentru început un scurt rezumat (mai scurt de-atât n-am reușit). Urmează varianta lungă:
E la o stație RATB (STB) – sau 20 minute de mers – de la Eroii Revoluției. Eu l-am văzut acum câțiva ani, într-o duminică de iulie. M-a primit un curator care mi-a vorbit cu drag și îndelung despre muzeul căruia nu prea îi calcă nimeni pragul. Pentru un plus de publicitate chiar m-a lăsat să fac poze gratuit, poate, poate mai aduc oameni… Curatorul nu mai e acolo acum, însă casa memorială da. Mergeți!
O bijuterie aproape de Piața Victoriei – na, am mințit, că ăsta e lângă Șosea – cu niște picturi murale superbe. L-am văzut de două ori, prima dată tot într-o zi toridă de vară. Eram doar două persoane, iar doamna curator a avut chef de vorbă. Am aflat atunci mai multe despre situația casei și actualii moștenitori , care păstraseră pentru ei etajul, unde stăteau din când în când (nu știu dacă e la fel acum).
E unul din muzeele mele preferate, situat aproape de Piața Unirii; văzut tot de două ori. Este, într-adevăr o colecție personală a soților Macovei, intelectuali, membri ai Partidului Comunist, care, au beneficiat de funcții importante la nivel european și care au profitat de aceasta pentru a-și spori colecția pe care, ulterior, au pus-o la dispoziția statului. Ignorați afinitățile politice ale soților Macovei și admirați colecția…
Din păcate, nu am imagini. Însă vă las aici un documentar realizat de Muzeul Municipiului București.
O altă bijuterie. E în Parcul Carol, dar în ciuda sutelor de plimbăreți de prin parc, nu știu câți îi trec pragul. Eu eram singurul vizitator când am fost…tot într-o vară, iar răcoarea din interior a fost binevenită. De văzut pentru zecile de exemplare de mașini, prototipuri, machete, motoare și alte cele. Aici găsiți singurele machete ale hidrocentralei Grozăvești și ale termocentralei Crângași.
De câteva weekenduri tot am drum prin zona Armenească și trec, mai tot timpul, pe lângă Muzeul Th. Pallady care stă cuminte, cu poarta deschisă. Cred că am văzut 4,5 persoane intrând, în total. Știați că muzeul se află în cea mai veche casă civilă din București? Singura, dacă nu mă înșel, care a păstrat cerdacul închis cu geamuri. Măcar pentru asta merită să îl vedeți!
Le pun împreună pentru că sunt ușă în ușă, în același bloc art deco din Cotroceni. Iar vremea de acum e excelentă pentru o plimbare pe străduțele din acest cartier, poate cel mai frumos din București. Sunt 2 apartamente. Curator e o doamnă care a fost alături, până în ultima clipă, de Pia Rebreanu. Și are la poveeeești…câte vreți. Timp să vă faceți!
L-am descoperit cu ocazia primei ediții a Nopții Muzeelor la care am participat. Nu știu câtă lume știe de el. În dreptul Fântânii Miorița sare în ochi casa Minovici (restaurată și repusă de curând în circuitul muzeal și ea), iar Muzeul de Artă Veche Apuseană este chiar după. Are o grădină splendidă!
Îl recomand pentru a vedea căsuța lui Zdreanță, camerele cu iz de „Cântec de adormit Mitzura” și priveliștile (din poze) cu dealul Mărțișorului înainte de popularea masivă din anii 70-80. Când am fost eu, Mitzura Arghezi încă trăia și organiza la Mărțișor o întrunire literară anuală, de ziua lui Arghezi…
(Și nu, urmele de lăbuțe din cimentul de lângă cușca lui Zdreanță nu sunt ale lui Zdreanță, așa cum mi-a trecut mie prin cap…)
O altă preferință personală, poate și pentru că am stat îndelung în el când am lucrat la proiectul „Zoom pe Zambaccian”. Mai multe despre el am scris aici.
Pe lista muzeelor nevăzute încă în București am Casa memorială ”C.I.Nottara”, Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, Muzeul „Prof. Dr. Victor Babeș”, Muzeul de Artă Recentă. Ce nu mă interesează ar fi casa din Primăverii sau ceea ce se cheamă Muzeul Simțurilor.
Sunt curioasă ce muzee ascunse cunoașteți și voi.
Călătoresc. Citesc. Iubesc munții. Mă fascinează România. Mă pasionează dansul și fotografia. Ascult.
Colinda nu este un cântecel – vorbe aruncate în vânt. Ea este o urare ce poate, având în vedere calitatea cu totul specială a timpului în care are loc, să influențeze favorabil viitorul. Simplul fapt că până nu demult era cu totul interzis să cânți colinde în afara Crăciunului dovedește puterea cu care sunt investite.…
Toată săptămâna am stat cu gândul la parada ce urma să fie azi. Pentru că îmi plac paradele de 1 Decembrie și mă gândeam că acum o să fie cea mai cea. După altă „cea mai cea” care s-a organizat, dacă nu mă înșel, în anul în care s-a redeschis accesul pe sub Arcul de Triumf, după restaurare.
Și totuși, m-am răzgândit în ultima clipă. Am lăsat parada pentru câinii din adăpostul Dog Rescue. Știm cu toții, câinii sunt „mai cinstiți și uneori mai lorzi”, vorba cântecului. Așa că I got my hands dirty, cu mândrie patriotică, într-o acțiune de voluntariat de grup, organizată de unul din prietenii adăpostului.
Într-un adăpost cu peste 200 de câini, treabă este tot timpul – curățenie, mâncare, apă, reparații, pregătirea țarcurilor pentru iarnă, socializare și plimbare câini. Unde mai pui faptul că uneori, fix când să te apuci de o acțiune serioasă, apare dilema dacă n-ar fi mai bine să smotocești toate ghemotoacele blănoase care îți sar în brațe de bucurie când intri în țarcul lor. (Bănuiesc că îngrijitorii permanenți n-au niciodată astfel de dileme…) Iar de pe partea opusă, alte ghemotoace se uită cu jind, în speranța că îți vei face de lucru și pe-acolo.
Printre mângâieri, alintări, și smotoceli, împreună cu alți voluntari am reușit, în câteva ore, să curățăm mai serios niște țarcuri, să reparăm câteva cuști, să punem paie în locul cârpelor și păturilor murdare sau înghețate, să scoatem gheața din castroanele de apă și să le umplem cu apă proaspătă.
Cum se întâmplă de obicei în astfel de acțiuni, în afară de apelul inițial al organizatorului, activitățile n-au fost neapărat coordonate – mai degrabă ne-am implicat fiecare acolo unde era nevoie sau cu ce credeam să putem să ajutăm. Iar când am plecat eu de-acolo, încă se mai lucra de zor.
Nu miroseam tocmai a flori când am ajuns acasă, dar eram încântată că le-am oferit cățeilor mai multă atenție decât au parte de obicei, dar și că, în sfârșit, „m-am jucat” cu unealta cu care se taie plăcile de lemn și căreia, popular, îi zice „șoricel” – de mult îmi doream să tai drept o placă, fără să mă chinui cu bomfaierul (probleme de amator, cum ziceam).
În altă ordine de idei, adăpostul e deschis pentru adopții, câinii sunt vaccinați și sterilizați și ținuți sub supraveghere medicală permanentă. Deci puteți adopta cu încredere. Sau vă puteți implica prin donații sau voluntariat, să mergeți să plimbați din căței – blănoșii abia așteaptă!
*fotografii preluate din prezentările oficiale ale adăpostului
Călătoresc. Citesc. Iubesc munții. Mă fascinează România. Mă pasionează dansul și fotografia. Ascult.
By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.