După o lună de zile în care am urmărit vreo 4 newslettere din care trei zilnice, în care am citit sute de opinii și editoriale din țară și din afară pe tema situației curente, în care m-am uitat la câteva interviuri din țară, în care am participat la un workshop și câteva cursuri online, în care am discutat cu prieteni pe zoom, în care am discutat zilnic cu părinții, concluzia este aceeași: vom ieși schimbați la nivel macro, dar și la nivel micro din această criză, din izolare, din distanțarea socială impusă. 

Ieșirea în sine va fi un spectacol despre care se vor scrie, probabil, la fel de multe opinii, editoriale și eseuri vizuale.

Părerile despre ce și cât se va schimba sunt, în linii mari, aceleași: raportarea la spațiul în care locuim, relația cu partenerul/partenera sau cu cei apropiați, relația cu noi înșine, relația muncă-casă, relația cu online-ul etc.

Însă cred că se merge prea profund cu speculațiile. Și simt nevoia că ar trebui să rămânem și cu ceva mai mărunt și mai palpabil, deloc imposibil de aplicat. 

Bunăoară, mi-ar plăcea, să rămânem cu obiceiul spălatului conștiincios și des pe mâini. Care e din categoria „și dacă-i prea mult, nu strică”. Este foarte posibil ca tot cei care  se spălau și înainte pe mâini să continue să o facă. S-au făcut diverse glumițe rasiste legate de categoriile sociale care se spală sau nu pe mâini. Dar să știți că și în corporație sunt scăpări dese – opinie din interior. Deși nu pare, dacă statisticile relativ recente nu mint, înseamnă că atunci când s-au golit rafturile de alimente la începutul pandemiei, iar cele cu săpun nu, tot românul avea deja săpun destul în casă și nu estima că va duce lipsă într-o lună, chit că gradul de utilizare creștea. 

Un alt aspect care mi-ar plăcea să se perpetueze și după pandemie ar fi dezinfectarea suprafețelor. Atât în casă cât și în magazine, în mijloacele de transport, în birouri etc. STB anunța cu mândrie la un moment dat cum sunt curățate tramvaiele zi de zi. Nu e un motiv de mândrie, ar trebui să fie o normalitate. Dar cum la noi normalitatea e tot mai des excepție, ajungem să o elogiem gratuit.

Să nu uităm de spălatul sârguincios al străzilor. Cred că niciodată n-au fost străzile (și trotuarele) din București spălate mai des de mâna omului ca în acest context. Nici nu mă interesează dacă într-adevăr s-a folosit clor; măcar s-au spălat.

Mi se par foarte utile geamurile de protecție pentru farmaciști, lucrătorii comerciali sau alte categorii expuse. Mai vrem!

Și nu în ultimul rând: păstrarea distanței de 1 metru la orice coadă, dar mai ales la casele de marcat din hyper/supermarket. Nu-i așa că vă doriți să nu vă mai împungă cineva din spate cu coșul când așteptați la casă? Nu-i așa că atunci când puneți cumpărăturile pe bandă nu vreți să vă sufle în ceafă cineva care vrea să ajungă la separatorul de cumpărături ca să-și marcheze propriul teritoriu? Aș întreba și dacă nu cumva nu v-ar plăcea să rămânem în număr redus în magazine, ca să ajungem câte maxim 5 la cozi, dar cred că deja e deplasat…

Cam atât pentru săptămâna asta. Zilele devin din ce în ce mai normale – conform noii normalității. Pe care mi-aș dori să cred că nu o vom ridica la rangul de generalitate, în timp ce vechea normalitate să devină o excepție. Așa că atept spectacolul de care am zis mai devreme cât mai curând.