Lucrul în izolare, săptămâna 4: (pe)trecerea de pietoni

o trecere pietoni in izolare

Am petrecut o mare parte din săptămâna a patra în noul birou creat în camera-sufragerie/dormitor/mai-nou-si-de-lucru, în fața laptopului. Făcând aceleași activități pe care le întreprind toți cei care lucrează de acasă în această perioadă.

Am petrecut cu diverse echipe de la locul de muncă câteva ore în video-conferințe pe subiecte triviale, amuzante, generale, dar mai ales profesionale.

Am petrecut cu prieteni tot câteva ore, tot în video-conferințe, pe subiectul „cum mai e prin viețile noastre”. Sunt genul acela de prieteni pe care-i ai de șase, șapte, opt ani, dar cu care te-ai întâlnit, ai glumit, ai mâncat și ai dormit doar în drumeții la munte, rar în alte contexte. Prieteni pe care, așadar, îi știi aproape exclusiv îmbrăcați în tricouri Quechua și polar, eventual cu rucsac în spate. Îmi amintesc că prima oară când l-am văzut pe unul dintre ei în blugi și la cămașă, și cu ochelari, a fost cam după vreo cinci ani de când ne știam și mi se părea un străin. Iar acum ne-am văzut din casele fiecăruia, într-o nouă etapă de familiaritate, de care cu siguranță ne vom aminti peste alți șase, șapte, opt ani.

Am petrecut și o oră de sport de dincolo de ecran, ca să mă conving că nu vreau să-mi transform camera în sală de aerobic. Poate doar în sală de fitness, și doar pentru perioade scurte de timp. Așa că voi continua să ies cu bicicleta și cu declarația după mine. Ca să nu pierd nici primăvara, nici pomii în floare, nici păsările ciripind între timp.

Apoi am ieșit câte puțin în fiecare zi să petrec cu privirea pietonii pe trecerile din fața blocului. De la o distanță de 10 etaje. Cu ocazia asta, mi-am amintit să citesc și puțină poezie:

am supravieţuit mai ieri şi unor toamne
care abia urmează să vină,
d-apoi ăsteia despre care meteorologii
spun că va fi cea mai scurtă dintre toate?

numai că nu ne-am mai dus la momfa
aşa de des ca mai an –
biletele-au ajuns cu mult prea scumpe
iar momfa se îndepărtează ceas de ceas,
deşi parcă tot mai mulţi turişti
se arată dornici să o viziteze.

ministrul turismului spune că momfa
e deja pregătită să primească
în raiul ei zece mii de vizitatori,

dar tot ministrul turismului se vede
nevoit să recunoască franc
că el nu a fost în momfa niciodată
şi că nici nu ştie unde este
deşi sunt patruzeci de microbuze
care pleacă zilnic înspre momfa.

ce le-o fi plăcând în momfa dragilor
noştri turişti de se-nghesuie într-acolo?
or fi microbuzele atât de odihnitoare,
minunăţiile atât de mari încât,
odată ajunşi la momfa, nici chiar unul
să nu dorească să se reîntoarcă?

văru’ care vine de la maramu’
zice că de ce nu l-am chemat
vara asta şi pe el la momfa.
păi ce, vere, asta a fost vară?

şi-atunci noi ce căutăm aici?
aici e locul de unde pornim înspre momfa.
şi unde vine momfa asta, vere,
momfa e la nici doi paşi de-aici,
dacă stăm încremeniţi un ceas,
vom fi primii care-ajungem astăzi.

numai dă palinca aia mai încoace
şi nu mai căsca în halul ăsta ochii,
în momfa, dacă vrei să vezi, intri cu ochii închişi,
aici nu eşti la mare sau la maramu’.

(Ioan Es. Pop, petrecere de pietoni, în Opera poetică, Cartea Românească, 2017)

Cum am petrecut săptămânile 1,2 și 3 de izolare.

Leave A Comment

Enter Captcha Here : *

Reload Image

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close