Lucrul în izolare, săptămâna 2: Târgu Mureș, unteatru și încă unul

Săptămâna a doua de lucru în izolare a fost pentru mine cu lucru din două case, consecutiv. Pe la jumătatea perioadei mi-am mutat sediul central din București la Târgu Mureș. Am plecat pe primăvară, am dat de iarnă și de ceva mai mulți pereți decât cei ai garsonierei mele. Părinții mei sunt sănătoși, mulțumesc. Orașul de provincie e și el sănătos, oricum mai sănătos decât Bucureștiul. Nu dai de cozi la supermarket, dar nici de oameni pe la lăsarea serii.

În continuare pierd șirul zilelor și am senzația că orice zi e o zi de weekend. Ba mai mult, pierd noțiunea timpului petrecut prin emailuri și telefoane. 

Concluzia #1: O minune are program redus la București

Aerul curat din București e cu suișuri și coborâșuri. Mă bucurasem la finalul primei săptămâni de vreo două zile oglindă, după care arderile de au poluat din nou atmosfera, peste noapte. O minune ține de regulă trei zile; la București ține două.

Concluzia #2: Instituțiile care vă oferă acum acces gratuit la colecțiile lor nu supraviețuiesc pe termen lung cu like-uri.

Resursele disponibile online de a petrece timpul într-un mod cât mai educativ, ca adult, sunt copleșitoare: colecții de filme, concerte, piese de teatru, antrenamente sportive, pași de dans. Mulți, foarte mulți din cei din categoria liberilor profesioniști au de suferit. Unii mai norocoși fac parte din instituții care au găsit soluții de supraviețuire. Alții stau acasă și se gândesc de unde le vor veni banii în viitorul apropiat.

Mă surprinde cât de scârțari sunt toți cei care până mai ieri plăteau niște bani să vadă un spectacol sau să se ducă la sală. Acum, când toți acești oameni oferă aceleași servicii cum poate fiecare, mneah, nu vă mai place să dați banul. Am văzut o piesă și jumătate de teatru de animație cu păpuși de la Țăndărică. Sunt înregistrări, deci se mai aude și reacția sălii câteodată. Am cumpărat și două bilete la unteatru. Apreciez rapiditatea de care s-au mobilizat și au găsit soluții rapide de livestreaming pentru a ajunge la public. Iar repertoriul este unul din cele mai bune, zic eu, de anul acesta. Am văzut în diverse ocazii cam jumătate din piese.

Dar mulți sunt nemulțumiți. Că de ce nu e gratis dacă participarea nu e reală , că de ce e așa scump, că de ce nu e calitatea bună, că de ce…Băi, scârțarilor care aveți un loc de muncă stabil, un angajator care vă plătește zilele astea și nu v-a trimis acasă în șomaj tehnic, și care nu depindeți de niște clienți recurenți: dacă vreți să mai aveți actori (care să nu se susțină din reclame  la detergent, eventual), dacă vreți să mai mergeți la sala aia de cartier, dacă vreți să mai mâncați de la producători locali, dacă vreți să mai vedeți bărulețe cochete pe la colț de stradă – căutați să susțineți cumva antreprenorii locali de calitate într-o țară tot mai kitschoasă. Sper doar că atunci când vor trece toate astea, ne vom aminti de toți cei pe care i-am susținut virtual și de a căror servicii ne-am bucurat gratuit, și îi vom susține în mod real.

Diverse care m-au ajutat să-mi păstrez o rutină sănătoasă:

  1. Dezambiguizarea statusului unui concediu pe care îl planificam de 4 luni încoace și a cărui situație nu o puteam decide. Adică au luat alții decizia pentru mine: au închis granițele la sol pe care trebuia să le traversez cu rucsacul în spate prin Caucaz. M-am spălat pe mâini, mi-am anulat rezervările de căzări și mi-am refăcut calculele cu banii din cont.
  2. Frivolități. M-am gândit că dacă tot nu plec în concediu, poate îmi mai fac o pereche de ochelari. O echivalare rezonabilă, nu?  Așa că am intrat într-un magazin de optică. Cele două opticiene și-au tras măștile pe față. „Cu ce vă ajutăm?” „Mă uit la niște rame”, zic. Pe fundal mergea un televizor, pe știri. Iau o ramă care mi s-a părut interesantă. Dau să o probez. „Nu știu dacă….”, a început una dintre doamne. „Adică zilele astea…Nici nu știu dacă e bine”, și se uită întrebător la colega ei. Adevărul e că nici eu nu știam cum e mai bine. Desigur, cel mai bine ar fi fost să nu intru; să nu ies din casă deloc, de fapt. M-am uitat la sticla de dezinfectant de pe o măsuță. Ele se uitau în continuare la mine. Am pus rama la loc. M-am gândit că dacă tot am atins-o deja, aia e, aș putea să o probez. Am renunțat. Am întrebat de preț, am mulțumit și am ieșit. În drum spre Mega mă întrebam cu ce se ocupă ele, totuși. Înțeleg, rame nu vând…dar consultă? Ca să consulte trebuie să aibă un minim de contact cu persoanele. Și dacă vine cineva la consult plus comandă de ochelari? Sau cu ochelarii sparți… Mă rog, probabil eu eram doar un client care „se uită” pe când alții chiar ajută magazinul și cu o vânzare. Și asta face diferența zilele astea.
  3. Sport. Am alergat în continuare în parc, pe considerentul că nu interacționez cu nimeni până acolo pentru că merg cu bicicleta, iar în parc sunt eu cu mine, la distanță sau în trecere rapidă. În timp ce alergam, am constatat, din frânturile de discuții pe care le mai surprindeam din stânga sau dreapta, că nu sunt singura care a pierdut ordinea săptămânii. Confuzia e generală. Ni s-au dat peste cap orarul de curățenie, de gătit, de mâncat, de spălat…de dormit, de filme sau jocuri.
  4. Optimism. Alergând într-una din zile, mi s-a părut că stau mai dreaptă, că sunt mai sprintenă. Mi s-a părut chiar că sunt mai rapidă, dar când am ajuns acasă am constatat că tot prea mult mi-a luat întregul demers. Înseamnă că se întunecă mai târziu, doar, nu alerg eu mai repede.
  5. O schimbare de cadru. Cu mari emoții, m-am urcat în mașină și m-am dus la Târgu Mureș, la ai mei. Am luat decizia după ce am analizat faptul că eu stăteam aproape complet în casă de 10 zile, tata nu mai mergea la serviciu, mama mergea cu mașina și avea contact foarte puțin cu alte persoane, ai mei fac cumpărături rar și nu ies în locuri aglomerate, iar la data la care am pornit eu Mureșul avea 4 cazuri raportate. Am reușit să fac o plimbare scurtă, la apus, prin orașul aproape pustiu în plină zi.

  1. 6. Amintri din trecut. Am aflat că a murit Vintilă Mihăilescu. Cel care, când eram în facultate, a adus mai aproape de mine românii și românismele prin analiza lui originală, realistă, nu lipsită de un umor sănătos din Socio-hai-hui prin Arhipelagul România. În 2014 am participat la o șuetă culturală la Facultatea de Drept, în care profesorul Vintilă Mihăilescu ne-a explicat cum, în contextul sărbătorilor de iarnă care se apropiau, porcul nu trebuie doar mâncat, ci trebuie și gândit. Citind mărturiile foarte frumoase strânse de Scena9 de la foști studenți sau cunoscuți de-ai profesorului, am înțeles că pentru dânsul gândirea și explicarea românului, cu toate particularitățile lui, a fost un stil de viață. 

Aroganța săptămânii: o plimbare prin cartier, aproape de ora 9 seara, în trening!

2 comments for “Lucrul în izolare, săptămâna 2: Târgu Mureș, unteatru și încă unul

  1. Arabela
    March 25, 2020 at 21:07

    Chiar ca esti mai optimista. Cine s-ar fii gandit. Totul a fost bine pana ma ultima remarca. M-ai pleznit in freza de a scapat fie-mea sticla de lapte intre perne. In trening , fata, prin cartier?! Com’ on. Dar dupa ce am recuperat sticla de lapte dintre perne mi-am dat seama ca exista si scenarii mai sumbre decat treningul. De exemplu leggins sau capot cumparat din portbagajului unei dacii combi intr-o zi torida de vara, sau….. Endless posibilities. Stay safe. Stay corona free

    • March 30, 2020 at 14:23

      Eu zic că mai sumbru decât în trening este să ieși în „treling”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close