Tg. Mureș de toamnă

Vino să te prinzi în iureș/Dacă ești în Târgu Mureș

Aproximativ așa încheia Tudor Chirilă un cântec, pe scena Teatrului Național din Tg. Mureș, pe vremea când Vama Veche încă exista, și când trupa a fost invitată cu mare tam-tam la Balul Bobocilor organizat de o parte din colegii mei din liceu.

Târgu Mureșul este un mic iureș de străduțe ce șerpuiesc pe dealuri, de forme și culori, de urme ale unor culte și culturi ce și-au lăsat amprenta de-a lungul istoriei, cu mici bijuterii eclectice sau neo-gotice într-o mare de detalii baroce. Are o cetate medievală admirabil renovată, un centru fremătător până la ore destul de târzii, și resurse de divertisment pentru câteva zile bune, dacă alegi să petreci mai mult timp în oraș (inclusiv memorabilul „Vichend”).

Dați o fugă până în târg, cu prima ocazie. Este din ce în ce mai înfloritor!

Leave A Comment