Eroul din tine

calatorie cu trenul

Citeam recent un articol de pe blogul diacritica ce face referire la profesori și care se încheie cu un îndemn de apreciere/mulțumire la adresa celor care au (mai) rămas în țară. Cu alte cuvinte, să zicem mersi că încă mai sunt în țară oameni de treabă care fac lucrurile să meargă. (Poate unul dintre ei ești chiar tu, cel care citești…)

M-a dus cu gândul la un alt articol citit pe un alt blog, cândva prin iarnă/primăvară (îndrăznesc să zic că pe tedoo.ro, și îmi cer scuze că nu mai găsesc sursa – în orice caz, autorul nu mai locuiește în România), în contextul protestelor de stradă de-atunci, și care avea un îndemn similar, fără a face referire la o categorie socio-profesională aparte.

A existat tot atunci un mic val de opinii personale exprimate în articole despre motivația celor care aleg să rămână în țară și refuzul de a ceda ușor motivelor pentru care ar putea oricând să plece. Concluziile erau similare, uneori străbătute de o notă dramatică – băi, eu îmi iubesc țara, îmi place aici, se mai mișcă lucruri, mă leagă enorm de multe, așa că aleg să fiu un ghimpe în coasta sistemului actual care nu mă încurajează în niciun fel să rămân, dimpotrivă. Pe principiul e greu, dar se poate. Opinii care au stârnit, și încă stârnesc, comentarii admirative.

Dincolo de orice legătură am avea fiecare din noi cu România, cu oamenii și cu valorile de aici, dincolo de amintiri, dincolo de principii, în motivarea deciziei de a rămâne există povești frumoase și modele de succes. Și, uneori, multă autoironie.

Sunt, totuși, curioasă, cât de erou te simți la final de zi, după ce te-ai luptat cu sistemul ca să-ți faci treaba. Sau după ce, poate, ai încercat să fentezi sistemul și ți-a ieșit. Sau când ai ieșit să protestezi în stradă. Sau când ți-ai dus copilul la grădi sau la școală, tu te-ai dus la serviciu, ți-ai făcut cumpărăturile, te-ai întors acasă, și-atât. Pentru că cei deja plecați te aplaudă ca pe un erou.

Să nu uităm că și noi, cei rămași, îi admirăm deschis sau nu, pe cei care au avut norocul sau curajul să plece. Ce bine de tine că ai plecat! Ba tu ești de admirat, că ai rămas să înfrunți sistemul. Eu rămân! Bravo ție!

Ne admirăm, deci, reciproc. Personal, nu văd nimic admirabil nici în a rămâne în țară, nici în a pleca. E o decizie – grea, pentru unii, ușoară, pentru alții -, cu multe consecințe în ambele cazuri. Cred că în țară se vor găsi în continuare oameni de valoare, idei și inițiative extraordinare, talente și specialiști. Nu într-un număr la fel de mare cum eram obișnuiți și nu în aceleași ramuri – poate de aici și caracterul extraordinar atribuit celor care au un cuvânt de spus, care încă mai reprezintă o meserie pe cale de dispariție, care au inițiativă. Cred că ăsta e mersul lucrurilor, fără nimic spectaculos.

Mulți vom continua să plecăm – ca să ne fie mai bine. Mulți vom și rămâne – pentru că ne e bine (sau încă nu ne e îndeajuns de rău). Nu e nimic de aplaudat. E doar o nevoie.

Leave A Comment

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close