Nu mai departe de Paște m-am aventurat și eu pe bulivard ca să-mi fac pohta ce-am pohtit de plimbare, de soare, de boemie, de culoare, de oraș, până la urmă. Am pornit agale pe Calea Victoriei, de jos, de la Națiunile Unite. I-am admirat fiecare colțișor, fiecare detaliu de arhitectură deja știute sau nu, și i-am găsit altele care mi-au scăpat în toți anii de când mă plimb pe-aici.

Acum, în timpul stării de urgență, Calea Victoriei e mai tăcută ca niciodată. În mod paradoxal, absența oamenilor îi pun în valoare amestecul de stiluri și eleganța, dar în același timp scoate și mai mult la vedere ruinele, zidurile măcinate de ploi, pereții mâzgăliți, ferestrele cu tocuri decojite, în spatele cărora nu mai e nimeni să vină la priveală.

Acum, pe timpul stării de urgență, e o șansă aproape unică să vezi Calea Victoriei de sus până jos, la propriu, și de la un capăt la altul. Fără să te împiedici de nimeni, fără să fii nevoit(ă) să mergi odată cu valul de trecători, fără să aștepți minute în șir să treacă toată lumea să faci o poză. 

Sugerez o oprire în Pasajul Vilacrosse. În vremurile lui de glorie, adică oricând, mai puțin în pandemie, e veșnic aglomerat, zgomotos, înțesat de mesele tuturor localurilor îngrămădite în această potcoavă, și duhnește a narghilea.

Acum, dacă ai curiozitatea, poți nu doar să traversezi pasajul în grabă, ci să te plimbi în voie de la scara A la scara B și apoi la scara C, fără să te strecori printre scaune; să ridici ochii spre acoperișul de sticlă colorată; să observi nestingherit apartamentele cu balcoane deschise și plante înalte; să admiri cupola în toată splendoarea ei. Adică să vezi cu adevărat pasajul. 

Aș fi recomandat și Pasajul Englez, dar mi se pare că pe partea dinspre Calea Victorei e închis. (Se poate încerca din strada Academiei). Piața Ateneului e goală, dar în parcul Ateneului îți tragi sufletul pe o bancă. Mai departe, admiri vitrinele unor magazine în care oricum nu intri niciodată, și te oglindești în geamurile celor mai luxoase și cu tradiție hoteluri din Capitală, în care nu se știe dacă vei sta vreodată.

La capăt, sau aproape de capăt, te oprești în dreptul Starbucks-ului, tragi adânc aer în piept și-ți amintești de duminicle în care era de bonton să petreci câteva ore pe terasă sau înăuntru.

Palatul Știrbey e mai trist ca niciodată. Cariatidele continuă să se degradeze. Ferestrele sunt mascate de niște panouri albe. Un afiș imprimat pe niște foi A4 a rămas stingher într-un geam. Pe o bucată de zid îndemnul pivește cerul apărut pe mai multe ruine, acum câțiva ani, nu mai are aceeași putere de convingere. Grădina Eden, loc de hipstereală în zilele toride de vară, care te îmbia cu hamacele atârnate la umbră și cu promisiunea unei beri răcoritoare, n-a mai apucat să-și deschidă porțile. 

Cam în urmă cu o săptămâna, a trecut ca o boare de primăvară pe lângă bucureșteni vestea că a expirat perioada în care locuitorii Capitalei își puteau exprima părerea referitor la intenția de elaborare a unui PUZ pentru proiectul imobiliar pe locul grădinilor palatului.

Perioada de dezbateri ar fi fost 1-24 aprilie. Perioadă, în care, totuși, bucureștenii erau îndemnați să stea în case, nu să se plimbe prin ședințe publice.

Conform proiectului, un bloc de locuințe și un centru comercial cu parcare subterană ar urma să răsară în spatele palatului. Pentru că actuala stare a clădirii n-ar da bine în peisaj, ar fi și aceasta renovată și folosită ca spațiu expozițional – ceea ce se întâmplă și acum, de câteva ori pe an.

Prin eforturile ARCEN, care a cerut prelungirea perioadei de dezbateri, ceva s-a cutremurat și știrile din online care dezvoltau subiectul PUZ-ului au fost retrase –  cum ar fi asta. 

Actualul proprietar al palatului are mai multe proiecte în derulare pe Calea Victoriei, printre care renovarea blocului de locuințe de la nr. 137, care urmează să devină „de lux”, deși e bloc cu risc seismic I. Oare dau jos bulina roșie când dau jos și schelele? Întreb doar… Altfel rămâne o bulina de lux!

Proiectul imobiliar din spatele Palatului Știrbey tergiversează de mulți ani. Nu știu dacă acum a prins o portiță. Dar știu că acum încă puteți vedea palatul neumbrit de un bloc de sticlă, așa cum e umbrită Caterdrala Sf Iosif, sau de sigle de branduri de haine sau cosmetice. Interesele imobiliare sunt mari și dacă PUZ-ul va trece, lucrurile se vor mișca puțin mai lent decât pandemia, dar tot prea rapid ca să ne dezmeticim. 

PS: Nu încheia plimbarea fără să citești poeziile de pe gardul Palatului Regal.