N-am mai ajuns de mult prin muzeele bucureștene, dar e un moment numai bun de reluat această activitate. Spațiile răcoroase ale sălilor de expoziție sunt mai îmbietoare ca oricând. Iar vizitatorii sunt mai puțini ca la aproape orice terasă centrală.

Dacă data trecută am scris despre muzee cu expoziții permanente, de data asta am ales (întâmplător) muzee sau galerii care au parțial sau total expoziții temporare, care sunt schimbate periodic. Un motiv în plus să le tot urmărești și să revii ori de câte ori îți face cu ochiul vreo nouă expoziție. Încep cu…

Muzeul de Istorie

Aici se poate vedea expoziția temporară de jucării. Au deschis-o pe 1 iunie. Se poate vedea de miercuri până duminică, între 10 și 18.

Expoziția e alcătuită din jucării provenite din diverse colecții personale, atât românești cât și străine, fabricate între anii 60 și 90. dacă ați copilărit în perioada respectivă, cu siguranță o să revedeți câteva jucării pe care le-ați avut la vremea aceea.

În vreo 3 săli mari, puteți vedea îngrămădite (la propriu) de la jucării de mici dimensiuni, precum diverse figurine de plastic sau mașinuțe, la zeci de tipuri de figurine, păpuși, instrumente muzicale, mașini/trenulețe/avioane, boardgame-uri vechi, joculețe video, trotinete, biciclete și un model de cameră de copil. Plus modele de reviste pentru copii și machete ale unor desene animate din anii 70 sau 80, vitrine dedicate unor creatori români de jucării. 

Expoziția încearcă (destul de slăbuț) și o situare a industriei de jucării autohtone printre industriile similare din țările vecine, să vedeți cu ce jucării concurau ale noastre și care erau diferențele. 

Dacă nu știați, România a avut o industrie prosperă de jucării, cu succes notabil la export mai ales la producția de păpuși tematice (gen Nadia). Cel puțin așa ziceau foile de prezentare… Deși, pe când eu o admiram pe Nadia, au trecut pe lângă mine o mamă cu un băiețel. Mama s-a uitat în trecere la Nadia: „Știu păpușile astea! Ce mult le-am urât!”

Acum mulți ani, la Muzeul Țăranului Român s-a făcut o expoziție dedicată copilăriei. Mult mai aerisită, organizată extrem de atractiv vizual, în spiritul acelui spațiu – cu îmbinări între jucării și texte care aparțin folclorului copilăriei (rime, ghicitori), chiar reușea să te transporte în universul copilăriei. La Muzeul de Istorie veți vedea doar o mare adunătură de exponate, care acum sunt istorie.

Și ca să rămâneți la răcoare, coborâți preț de câteva zeci de minute la Tezaur. E a doua oară când îl văd. Prima oară a fost în facultate, când, dacă țin bine minte, s-au putut vedea în premieră în muzeu coroanele regale.

Mi-au rămas în amintire purpuriul vitrinelor și aur, mult aur. Vitrinele sunt la fel capitonate, dar Tezaurul are și mai mult aur, fiind îmbogățit în mai multe etape cu piese din tezaurul dacic, recuperate de-a lungul anilor.

Simplitatea elegantă a bijuteriilor de dinainte de Hristos a revenit la modă azi și se vinde pe bani frumoși la magazine-concept de tipul Dizainăr sau la evenimente de tipul Autor. Mulți vizitau doar secțiunea de jucării, dar copiii aduși la Tezaur au fost mai fascinați de toate podoabele decât de jucării.

Muzeul de Artă Recentă

Într-o cu totul altă factură e Muzeul de Artă Recentă. Știți expozițiile în care aveți impresia că și voi puteați face o astfel de operă de artă? Ei, cam așa și cu unele piese din colecția MARe.

Da, dar e o șmecherie acolo, care a făcut ca lucrările lor să fie alese ca exponate temporare sau permanente într-un muzeu. Și ca ei să fie parte dintr-o mișcare artistică care a influențat generații.

Cu (multă) răbdare, puteți admira în expoziția permanentă lucrări reprezentative de artă contemporană (din anii 60 până în prezent).

De la Ion Țuculescu, la Ion Bârlădeanu, trecând prin Florin Mitroi sau Dumitru Gorzo – expoziția traversează printr-o paletă colorată la propriu și la figurat de -isme generate de dorința de desprindere de dogmă și de social-realismul anilor 60: multe neo-uri (neo-expresionism, neo-constructivism, neo-bizantinism, neo-dadaism), plus ceva mai digerabilele suprarelism, abstracționism, sau post-minimalism. 

Dar e o călătorie pe cinste! (La MNAC puteți vedea într-un spațiu și mai generos o expoziție asemănătoare, dar cu un spectru ceva mai larg – 1947-2007.)

Galeriile Artmark

Ana Bănică vă spune ceva? Dar Cai verzi pe pereți…? Nu cântecul, ci autocolantele.

În MARe, de exemplu, Ana Bănică are o lucrare din 2006 dacă am reținut bine. Proiectul Cai verzi pe pereți este al ei. Ana Bănică este un artist contemporan bine cotat. Atât de bine încât la una din licitațiile în curs de la Artmak, prețul unei lucrări de-ale ei pornește de la 1000-1600 EUR. (Aceeași lucrare o găsiți pe site-ul ei la 120-240 RON).

Nu mă pricep, oricum. Și nu despre diferența enormă de preț e vorba. 

Ci despre faptul că la Galeriile Artmark puteți vedea gratuit aproape tot ce este inclus în licitațiile curente ale casei. Acum sunt lucrări extraordinare artă postbelică, contemporană și de avangardă, din România și nu numai, argintărie, bijuterii, obiecte decorative, tapiserie, porțelanuri. Plus casa Cesianu-Racoviță care e o bijuterie în sine.  

Expoziția de acum e deschisă până pe 2 iulie, până seara la opt, timp destul să o vedeți după programul de lucru. Merge foarte puțină lume. Poate pentru nu se știe, nu-mi dau seama.

După data respectivă, expoziția se schimbă; dinamica e dată de succesiunea licitațiilor. Deci iată încă un motiv să urmăriți site-ul Artmark: tot ce se liciează se vede e gratuit, și se schimbă periodic, locația e centrală, dar puțin vizitată.

Nu uitati de celelalte sugestii de muzee bucureștene în care rar calcă picior de om (fie el localnic sau turist).