Santander, al marchar te diré,

Guarda mi corazón

Que por él volveré.

În anii ’40, Jorge Sepúlveda dedica aceste versuri „miresei mării”, orașului Santanter, promițându-i totodată o veșnică amintire. Orașul nu s-a lăsat mai prejos și, 50 de ani mai târziu, i-a dedicat muzicianului spaniol prima statuie din țară, într-un loc cu vedere spre golful căruia i-a compus serenada. Din acest loc, se pot admira și valurile, și apusul și stelele noaptea, printre coloane mozaicate și lujeri de flori rozalii.

Oraș-port cam cât Târgu Mureșul de mare, cu o istorie de circa 2000 de ani, Santander a cunoscut o dezvoltare armonioasă, favorizată și de cadrul natural variat și de clima relativ blândă pe tot parcursul anului. Declarat oraș la mijlocul secolului al XVIII-lea în contextul dezvoltării turismului balnear, Santanderul a continuat să crească, devenind capitala provinciei Cantabria, ca mai apoi să intre în cercul select al celor mai frumoase golfuri (turistice) din lume și în topurile celor mai frumoase plaje din Europa.

Ofertele de concedii și city break-uri în Santander curg vara, dar trenează iarna. Deși soarele apune frumos și luna răsare de dincolo de linia mării și în decembrie-ianuarie, la 12-13 grade. Poți face baie în mare fără probleme, în costum de neopren. Chiar și lecții de surf poți lua iarna. Natura rămâne verde. Santanderul e un furnicar și iarna – de santanderieni. Iarna e despre turism sustenabil, timp în natură, un bronz mult mai sănătos și plimbări pe coastă, cot la cot cu localnicii. Iarna, particularitățile orașului răzbat dincolo de afluxul turismului în masă.

Lecția de recuperare a patrimoniului (industrial sau natural)

Santanderul a devenit destinație exclusivistă pentru amatorii de plaje cu nisip fin și cure marine la final de secol XIX. Au contribuit Revoluția Industrială, viziunea și banii unor antreprenori locali care au intuit impactul plajelor apropiate, aflate la circa 3 kilometri de așezarea de atunci. Probabil au contribuit și descoperirea peșterii de la Altamira (la circa 30 km depărtare) și apariția interesului pentru arta preistorică.

Pe când la noi se încingeau spiritele în Revoluția de la 1848, în Santander prindea contur turismul estival, facilitat de apariția tramvaielor care legau orașul de plajele generoase, circulând prin tuneluri special construite. Unul din acele tuneluri, el Tunel de Pombo, abandonat în 1911, folosit ca adăpost antiaerian pe timpul războaielor, și închis definitiv în anii 1980, a fost redat orașului, exclusiv pentru pietoni și bicicliști. 

La fel s-a întâmplat cu multe alte clădiri de patrimoniu industrial din vechiul port (diverse depozite, clădiri administrative, vechiul far) renovate și transformate în centre culturale. Sau cu zone mlăștinoase, de dune sau de semi-deltă, încorporate sub diverse forme în oraș, pentru care se încearcă micșorarea impactului industrial sau turistic și creșterea nivelului de conservare, simultan cu conștientizarea populației prin trasee educative sau recreative controlate. 

Pe când la noi se urneau rotițele istoriei pentru a pregăti unirea Principatelor române, familia regală spaniolă primea un palat pe o mică peninsulă atașată de salba de plaje – Peninsula Magdalena. Palatul Magdalena a fost construit și mobilat parțial prin chetă publică, cam ca Ateneul din București. Până în 1931, familia regală își petrecea verile aici, bucurându-se, ca oricare altă familie de turiști, de soare, valuri și sporturi nautice. 

Cu timpul, orașul-port devenit și oraș-stațiune s-a extins, ajungând să incorporeze plajele și peninsula, aici apărând cel mai exclusivist cartier – El Sardinero.

Nimic din ceea ce se vede în oraș azi nu amintește de toate catastrofele prin care a trecut: epidemii, crize economice, incendii majore. Toate i-au afectat structura de bază, însă orașul a renăscut de fiecare dată. 

De fapt, orașul în forma actuală, are puțin peste 80 de ani, ultimii 20 fiind marcați de multe proiecte avangardiste de recuperare a unor clădiri și spații sau de regândire a altora existente.

Centrul a fost reconstruit complet după ultimul incendiu, din 1941. Traseul tematic dedicat incendiului parcurge câteva străzi centrale și constă în stâlpi dotați cu hublouri. Uitându-te prin ele, vezi cum arăta locul înainte și după incendiu, respectiv acum. Diferențele sunt infime. Pentru reconstruire, s-au urmat planurile și arhitectura de odinioară, astfel încât doar culorile vii și structura impecabilă a balcoanelor și ferestrelor, oriunde întorci privirea, îți dau o idee despre demersurile de conservare.

Când Sepúlveda compunea versurile care au devenit imnul orașului, Santanderul se recupera după bombardamentele din Războiul civil spaniol, dar și după acest incediu. Rezultatele, plus adăogirile ulterioare, se văd azi, și într-o mare măsură poți înțelege avântul romantic al cantautorului.

Se deplânge adesea dezvoltarea urbană haotică din anii 1970 și totuși, efectele ei au fost cumva armonizate cu întregul. În ciuda ponderei imense pe care o aduce turismul, dezvoltarea nu i-a ignorat pe locuitori. De la aleile largi, pietonale, la tunelurile subterane auto, cu trotuare, la segmentele de piste rulante instalate pe străzile cu grad mare de înclinație, la funicularul gratuit care ajută populația să urce rapid spre cartierele „de sus”, la rețeaua de autobuze extraurbane care leagă suburbiile de centru – totul pare gândit pentru oamenii orașului, nu pentru turiști.

Relieful stâncos a impus întinderea urbană în trepte, astfel încât nu ai niciodată impresia că vreo clădire sau ansamblu de clădiri te sufocă sau că dau ca nuca în perete. Cea mai futuristă clădire din oraș – Centro Botín – care a iscat multă vâlvă la construire, a fost proiectată astfel încât înălțimea ei să nu o depășească pe cea a arborilor din parcul alăturat!

Sigur, mi s-a spus că toate astea au apărut recent, și că inițiativele de renovare și recuperare sunt puține și greoaie. Ce să zic? Că la noi mor ignorate sau în stadiul unor studii interminabile de fezabilitate? Sau că la noi, orașele-stațiuni arată mai degrabă a bâlci în sezonul estival, și dezolant iarna?

---

În lunile de vară, Santanderul e luat cu asalt de turiști care vânează un colț pe una din cele 12 plaje și locuri de parcare pentru mașinile închiriate. Probabil nisipul fin și curat, faleza prelungă și romantică, aspectul urban proaspăt la pachet numeroasele baruri și restaurante, dar și cu verdele care domină mai tot ce ține de vegetal și care niciodată nu se prăfuiește sunt elemente care te duc cu gândul la un paradis al Spaniei. De aceea și ofertele de vacanță pe litoralul Cantabriei se concentrează în principal în Santander. 

Un city break de 3,4 zile în Santander, vara, îți oferă doar o mostră din dimensiunea turistică a locului: o zi de plajă, o oră de promenadă romantică pe faleză, o vizită la cazino, o jumătate de zi pe Peninsula Magdalena, câteva ore la cumpărături, niște mese cu specific pescăresc, poate un apus la farul Cabo Mayor, eventual cu vizitarea surprinzătoarei colecții de artă Sanz-Villa (gratuit). Dacă ai o săptămnă, tentația va fi, poate, să dai o fugă până în Bilbao sau Santillana del Mar.

---

Dacă vrei, totuși, să experimentezi dimensiunea autentică a locului, vizitează Santanderul toamna târziu sau iarna. E sezonul în care localnicii își recuperează aproape complet orașul, locurile de plimbare duminicală, pistele de biciclete, măsuțele de sub Centro Botín pentru care nu trebuie să consumi nimic, băncuțele de pe promenada marină, și locurile de la tavernele centrale.

Câteva suburbii care trăiesc din turismul estival, trag aproape complet obloanele. Clădirile rămân părăsite, cafenelele și patiseriile închise, străzile aproape pustii la ora prânzului. Vântul spulberă nestingherit nisipul pe care tot el l-a adus. Cei care rămân se refugiază pe plaje. La surf. Și la plimbări cu patrupedul. Cum să întâmpini mai elegant Crăciunul dacă nu învățând să îmblânzești valurile, stând în bătaia vântului, la 10 grade, ca să ți se usuce costumul de neopren sau așteptând curenții potriviți, în timp ce în zare, la câteva zeci de kilometri, se profilează vârfurile ascuțite și complet înzăpezite ale Picos de Europa?

Iarna, înlocuiești orele de plajă cu plimbări urbane țintite: puncte panoramice cu ieșire la mare, artă urbană, golful Santanter de la un capăt la celălalt (inclusiv spre malul opus, într-o pedreñera, una din bărcile care traversează golful spre Somo), Santanderul cultural, Santaderul pescăresc etc.

Pentru că se află la ceva kilometri de ruta oficială a Camino de Santiago, Santander contracarează cu Camino del Norte. Pelerinii – adevărații pelerini – se arată mai greu iarna, așa că potecile rămân bicicliștilor sau simplilor amatori de plimbări antrenante pentru trup și minte.

Ocolul întregii peninsule formate de oraș îți ia cam o zi plină, în care cuprinzi cartierul pescăresc, vechiul chei, azi zonă modernă de promenadă, salba de plaje și zona de coastă inclusă în Parcul Geologic Costa Quebrada până spre Plaja Virgen del Mar. 

Vara, într-un city break în Santander, nu prea îți permiți să vezi cum e și „la țară”. Dar în afara sezonului estival, cam 20 de kilometri spre est, vest sau sud, în plimbare sau cu bicicleta, pătrunzi în el rural.

Loredo, de exemplu, e un fel de Snagov al Santanderului, în care oamenii au apucat să-și construiască, pe coastă, case ca-n filme, complet vitrate pe fațada care dă spre mare. De ceva ani, li s-a tăiat, totuși, avântul. La polul opus, El Astillero, fost oraș industrial și șantier naval, a renăscut prin turism verde. Aici poți urca pe un mic munte asemănător cu Tâmpa, ca să admiri golful în întregime, sau poți parcurge vechiul drum feroviar pe care se transporta minereu feros, devenit via verde – pistă de biciclete. Satele dimprejurul Santaderului înseamnă case din piatră, asemănătoare între ele, ferme de vaci sau oi, un magazin, o tavernă și o bisericuță. Ajungi oriunde cu autobuz sau tren local, destul de rapid și ieftin, cu legături bune.

De la stratificarea reliefului de coastă se trece ușor la stratificarea orașului, atât la nivel estetic, cât și la nivel social, într-un soi de armonie generală.

Există încă stratul de bază în cartierul pescăresc, unde totuși nu stau neapărat cei de la baza societății. Intimitatea lui aduce puțin cu cea din Parcelarea Cățelu din București. Printre blocuri scorojite, haine scoase la uscat și pervaze încărcate de flori, vezi câte un localnic ieșind în halat și papuci de casă să ducă gunoiul sau auzi câte o emisiune la radio.

Eleganța sau măcar bunul gust persistă cam în orice colțișor din oraș, ceva mai ostentativ în centru, mai potolit spre periferii. Sigur, există și excepții, inclusiv cerșetori cu mici pancarte cu tengo hambre, așteaptând pomană în timp ce butonează un smartphone. 

Seara, santanderienii stau la terasă, înfofoliți, cu un pahar de bere sau vin în față. Dacă au zi liberă în mijlocul săptămânii, după siestă iau cu asalt cafenelele, cofetăriile și ciocolateriile, în familie, între prieteni sau cu patrupedul de companie, pentru una cafecita y un pastelito. Experiența gastronomică autentică aici nu se măsoară în paella sau tapas (raciones, cum li se spune local), ci în aglomerarea din numeroasele cofetării.

Petrecând mult timp în Santander, te obișnuiești cu plaja aflată la o aruncătură de băț,  cu promenadele pe faleză, cu ploile de iarnă și cu umbrela care-ți devine un accesoriu obligatoriu. Te obișnuiești cu orele de siestă, în care multe servicii se închid în mijlocul zilei. Te obișnuiești să vezi totul veșnic verde. La un moment dat, dacă vrei să ai parte de contraste urbane frapante, să simți cum ți se lipesc nările de la ger, să scoți rotocoale de aer pe gură, să nu fredonezi White Christmas în fața unei instalații cu zăpadă artificială, să te lăfăi în explozia de culori de toamnă sau să bei vin fiert, poate te întorci acasă.