Traseele spre vârful Leaota le numeri pe degetele de la o mână. Cel care pornește de la cabana Brătei e ca un copil vitreg printre copiii cei buni ai muntelui. Câteva din motive: drumul prost de acces, începutul abrupt, lungimea. Iarna, traseul are și mai multe limitări, dar vara toate neajunsurile pălesc puțin sub verdele pădurii și rozul rododendronului.

Nici bine n-am pornit pe traseul ăsta, că am și nimerit într-o zonă defrișată. Ciot lângă ciot de copaci încă puternici, de curând tăiați. Mai toate descrierile despre traseu menționau o defrișare, dar n-avea cum să fie aceeași. Asta arăta prea recentă, prea jos, prea din topor.

Nu cred că-ți trebuie studii de specialitate să-ți dai seama când un copac sănătos e brutalizat cu rea-voință, toaletat de nevoie sau sacrificat din interes. Impactul vizual, când am traversat defrișarea, a fost atât de mare încât am căutat niște informații și am scris la Salvamont Dâmbovița. Până să primesc răspuns, mă așteptam, pe undeva, să urmeze și un nou episod din „România, te iubesc” filmat în zonă.

Pe-aici trecea cândva un traseu marcat

Limita Parcului Natural Bucegi curge pe o mică distanță de-a lungul râului Brătei, atât în aval cât și în amonte de Cabana Brătei. Practic, cabana e așezată cu fața spre Bucegi, cu spatele spre Leaota. În sus de ea, limita de parc merge aproape paralel cu două muchii din Bucegi; în jos, la vreo 2 kilometri, face o mică buclă spre Leaota, cât să muște puțin din culmea Rătei. 

O bună bucată din Leaota a fost lăsată pe dinafară, cu tot cu pădurile dese și cu plaiurile ei fără stâncării, și tranzacționată convenabil între niște patroni. Când activiștii de mediu și-au dat seama, era deja prea târziu. Leaota, care nu atrage nici ochii, nici turiștii așa cum o fac Bucegii sau Piatra Craiului din apropiere, a căzut pradă ușoară pentru toți cei cu interese în exploatarea lemnului. Ce-am văzut noi nu e un no man”s land întâmplat din senin, deși la prima vedere așa s-a vrut să pară, ci un one man’s land. Poate chiar a patronului Cabanei Brătei, care deține și o bucată de pădure. Iar dacă nu a lui, cu siguranță știe ce treabă se face puțin mai sus de cabană.

Așadar, undeva la 10-15 minute după ce treci pârâul Brătei și începi să urci prin pădure urmând conștiincios marcajul montan, te pomenești brusc într-o zonă defrișată. Ciuntită cu sete și apoi lăsată să sângereze, cu trunchiuri de copaci în derivă, cu resturi lemnoase împrăștiate ca un gunoi de care n-ai nevoie. Cu drumuri de TAF trasate clar, ca să se știe de unde se reia treaba la nevoie.

Vara, dezastrul va fi probabil și mai vizibil. Iarna, zăpada l-a mascat parțial. Au rămas la vedere cioturile de brazi sănătoși-tun care au căzut și maldăre de trunchiuri care n-au apucat să fie ridicate până la primele ninsori. Într-o altă perioadă, ar fi zăcut ordonat lângă cabană, în așteptarea transportului.

Dear tree trunks, we’ll be back

Bucata defrișată, ca o chelie apărută pe un creștet altminteri cu păr bogat, va căpăta proporții mai mari, de îndată ce se topește zăpada. Au rămas, de sămânță, un excavator pe șenile și niște căști de protecție, ca o promisiune a reîntoarcerii, odată cu primăvara. Mai sunt atâția brazi de doborît. Sunt marcați.

Și traseul e marcat. Chiar foarte bine. Marcajul începe de la cabană, te însoțește prin pădure și…brusc dispare. Mâncat de drujbe. Îți trebuie fie o hartă, fie un ghid, fie intuiție să mergi de-a lungul drumului de exploatare, să ajungi deasupra defrișării, să regăsești copacii cu marcaje. Cât or mai fi pe poziție, căci unii poartă semnul X-ului albastru care le hotărăște destinul. Da, da, chiar cei cu semne montane, căci aceștia sunt și cei mai sănătoși.

Am citit diverse descrieri, am văzut diferite clipuri cu traseul ăsta. Defrișarea nu apărea nicăieri. Mi se părea imposibil ca toți cei care au făcut traseul să o fi ignorat complet, ca focusul să rămână pe cât de frumoasă, de verde, de minunată e pădurea, și cât de copleșitoare sunt plaiurile odată ce ieși în golul alpin.

Așa că am scris la Salvamont Dâmbovița, apoi am discutat la telefon cu șeful de echipă. Rezultă că:

• Marcajul turistic cruce roșie a fost refăcut anul trecut, când petecul acum defrișat arăta țuț – adică nedistrus;
• După remarcare, Salvamont a anunțat diverse entități care alcătuiesc hărți de drumeție, inclusiv Munții Noștri, ca să modifice descrierile, eventual hărțile. Și toți au refuzat (sau au menționat că vor face modificări la un moment dat), de aici și multe descrieri care menționează marcaje slabe. (Eu doar reiau informația primită, nu pot ști dacă se exagerează sau nu);
• Între timp, deasupra cabanei ar fi apărut o doborâtură după o furtună și se pare că s-a profitat de ocazie pentru a se interveni în plus;
• Terenul e proprietate privată și chiar dacă traseul turistic a trecut dintotdeauna pe acolo, proprietarul poate face ce vrea cu el/pe el. Trasee montane sunt omologate la Ministerul Turismului, din a cărui activitate se-aud doar greierii și care n-are vreo autoritate în fața unui proprietar de teren. Nu îi poate impune să lase drumeții să treacă pe acolo;
• Așa că tot ce poate face Salvamont este să modifice puțin și să remarcheze partea de traseu de deasupra Cabanei Brătei, ca să evite zona defrișată. Asta după ce se încheie „curățarea”.

Cu alte cuvinte, defrișarea continuă, drumeții încă pot să vină, traseul rămâne chit că mutat cu câțiva metri. Toată lumea își vede de treabă ca până acum. Iar când descrierile oficiale ale traseului vor fi modificate, se vor menționa două zone defrișate, nu una. După ce treci de ambele, nu fără un oarecare efort, ieși în coama muntelui și te lăfăi în priveliști panoramice, ca să mai uiți puțin de dezastrul din pădure.