Într-o zi de weekend, când ți-e lumea mai dragă, iei mașina, copiii, bicicleta, câinele să faci o plimbare lejeră prin împrejurimile Brașovului în căutarea locului idilic de plimbare, popas, picnic și puțină mișcare în aer liber. All inclusive – cam astea sunt cerințele.

Ajungi la Mestecănișul de la Reci, arie protejată, pădure, aer curat, vezi și niște marcaje – perfect; e loc de întins păturica, de scos scaunele pliante și de exersat ritmic un inspir-expir adânc. Lume puțină, mașini și mai puține, liniște – ce altceva îți mai dorești? 

Pe român îl mulțumești rapid – îi trântești niște panouri și niște marcaje, faci un site și-i zici „du-te pe-aici” și el imediat începe să se minuneze de câte locuri superbe avem în România. Mai ales dacă accesul la ele e gratis. 

Și totuși Mestecănișul de la Reci e, totuși, unul din acele locuri care au un potențial enorm și poate că niciodată nu și-l vor atinge.

Pentru turistul de rând și brașoveanul doritor să mai schimbe Tâmpa cu altceva, Mestecănișul de la Reci e o pădure deasă, cu poteci marcate pentru drumeție ușoară și trasee de bicicletă decente. Ba chiar și cu un traseu de călărie. Pe scurt, e o pădure ca oricare alta, un loc lipsit de aglomerație, în general. Ori toată lumea caută în România locuri de văzut lipsite de aglomerație, mai nou.

Așa că mulți vin, scot păturica și boxa portabilă și stau câteva ore în același loc, aspiră mașina, verifică emailul, beau o bere, plimbă puțin câinele; sau își potrivesc bicicleta și dau o tură de pădure și pleacă. Fără să știe în ce loc se află.

Ce este, de fapt, Mestecănișul de la Reci?

Nu, nu e doar o pădure de mesteceni… Pentru specialiști și fotografi, Mestecănișul de la Reci e zonă umedă de importanță comunitară, arie protejată de tip mixt, a cărei biodiversitate include șapte tipuri de habitate specifice atât zonei continentale, cât și zonelor de stepă sau de mlaștină.

Zona e una nisipoasă, cu păduri de mesteceni, pini sau foioase, pajiști naturale, mlaștini și turbării. Flora include câteva specii pe cale de dispariție precum dedițelul (dacic și de taiga), curechiul de munte sau otrățelul de baltă (specie carnivoră rară), sau specii rare ca nufărul alb sau laleaua pestriță. Aceasta din urmă s-a împuținat din cauza culegerii excesive. Și populația de mesteceni s-a împuținat recent din cauza defrișărilor, făcând loc pinului de pădure. Chiar și-așa, printre arborii rari din rezervație se regăsește pinul bancsian, și el o raritate.

Dar cine le știe așa, cu ochiul liber? Iar lacul ăla cu nuferi de care unii întreabă puțini știu unde se află. 

Peste 150 de specii de păsări cuibăresc printre copacii din rezervație, dintre care 25 sunt protejate la nivel european. Tot la capitolul faună, în rezervația de la Reci trăiește cea mai mare specie de triton din țară – tritonul cu creastă.

Cu puțin noroc, dacă știi unde să cauți și unde să te așezi pentru observație, poți vedea o parte din păsări, dar și cerbi sau mistreți. Desigur, acestea sunt niște secrete știute de puțini; și până la urmă, oamenii vin să se relaxeze, nu să se concentreze pe a observa niște păsări, nu-i așa?

Ce-ar putea fi Mestecănișul de la Reci?

Cel mai simplu, ar putea fi un all inclusive cu stil, nu de duzină. Ar putea fi un parc tematic de toată frumusețea, prin dezvoltarea celor câteva trasee marcate, cu montarea mai multor panouri explicative și indicatoare pentru plimbăreții de rând. Panourile de-acum sunt vechi, rupte, șterse, depășite de vremuri. Rezervația nu e marcată prin vreun indicator în sat. Doar mica grămadă de mașini parcate la intrare te pot ademeni. Pe modelul „Ce se vinde-aici, maică?”

Marcarea mai atentă a traseelor – adică mai interactivă și mai atractivă – decât niște simple marcaje montane ar încuraja (cred) doritorii de (mai mult) aer curat să se aventureze cu adevărat pe trasee. Nu să se mulțumească să-și planteze lucrurile în buza pădurii, să facă 2,3 poze cu mestecenii și să spună că au ajuns și aici. 

Pentru asta, te iei tu, Consiliul Local Covasna, care ai știut să faci niște trasee și să le denumești simbolic, și faci:

• Indicatoare decente pentru lacuri cu nuferi, zonele cu plante rare sau sezoniere etc.
• Indicatoare și explicații pentru speciile de arbori existenți
• Indicatoare despre locurile cu specii specifice zonei (Rezervația Cheile Tișiței poate fi un punct de plecare pentru inspirație)
• Observatoare  (e-adevărat că eu am găsit unul)
• Un site separat, conținut explicativ pe site + QR coduri plasate în aria protejată (Muzeul Civilizației Urbane din Brașov are un sistem fain informativ ca să te lipsești de tradiționalele informații pe hârtie)
• Băncuțe, foișoare, locuri de tras sufletul pe traseu
• Idei de explorare în rezervație pentru fiecare sezon, în condițiile în care anumite plante se văd doar primăvara, de exemplu (Parcul Natural Văcărești face o treabă foarte bună la capitolul ăsta)
• Ș.a.m.d

S-ar zice că e mai frumos așa, fără aglomerație, când lumea e ignorantă. Probabil – doar probabil – că dacă locul n-ar fi atât de sălbatic, s-ar aglomera, s-ar crea fluxuri doar spre niște zone, iar în câteva sezoane niște specii și-așa rare ar dispărea de tot. S-ar putea pune o taxă modică (la fel cum e și în Cheile Tișiței), eventual să plătești un custode. Deși, chiar de s-ar pune un custode, n-ar putea acoperi întreaga suprafață. Și, din experiența proprie, la români nu merge nici cu rugăminți, nici cu apelul la bun simț când vine vorba de a rupe plante din zone protejate.

În lipsa drumeților, pădurea este într-adevăr liniștitoare și frumoasă, dar pe alocuri are un aer extrem de apăsător. Ca fapt divers, craniile și oasele de animale de la liziera pădurii dinspre Aninoasa, pe traseul numit (ironic) al ”Zânelor” nu ajută. Pe trasee nu sunt locuri de odihnă. Adică eu n-am găsit niciunul pe Drumul Zânelor, de exemplu. Bun, eu am făcut un traseu, dar sunt sigură că la fel sunt toate. 

Deci de ce să nu rămână Mestecănișul de la Reci așa cum e?

Pentru simplul fapt că zona e mai mult decât ce pare a fi. În cei 7 kilometri n-am dat de niciun element care să-mi indice că sunt într-o arie protejată cu specii rare; de nimic care să-mi indice importanța locului.

Pentru că Mestecănișul are un potențial educativ mare. („Aș, lasă că nu trebuie să știe toată lumea…”).

Pentru că nimic nu indică faptul că zona se dorește a fi turistică. Sau poate că nu se dorește a fi turistică. E bine că există, iar cine vrea s-o vadă, vine oricum aici, nu? Să rămână un paradis doar pentru cunoscători și pentru pasionații de fotografie.

Îndrăznesc să zic că dacă Mestecănișul de la Reci s-ar fi aflat altundeva decât aici ar fi primit primenirea pe care o merită o astfel de zonă.