Dubova – Ciucărul Mare (circuit), triunghi galben, circa 2 ore

Dubova – Ciucărul Mic, triunghi roșu, circa 1 – 1.5 ore

S-ar zice că în ultima vreme m-am orientat doar spre trasee ușoare, prin munți mici sau pe dealuri. De fapt, m-am orientat doar spre trasee pe care nu le-am mai făcut. Pentru că în primii ani de munte m-am dus preponderent pe trasee cunoscute unde se cuceresc vârfuri. Mă voi îndrepta și spre trasee poate mai puțin umblate (sau umblate mai degrabă de localnici), care chiar dacă sunt mai scurte sau la altitudini mai joase, sunt la fel de frumoase.

Pentru început, două trasee de drumeție din zona Clisurii Dunării, cu panorame spectaculoase deasupra Cazanelor Dunării: Ciucărul Mare și Ciucărul Mic. Sau Ciucarele, cum le zic cei de-ai locului.

Munții Almăjului sunt o zonă frecventată prea puțin iarna, sau explorată doar de cei din zonă în anotimpul rece. După inițialele majoritare de pe plăcuțele de mașini, tind să zic că zona e pentru turiștii din împrejurimi cam ce e Tâmpa pentru bucureșteni și cei din județele înconjurătoare.

În schimb, turismul înflorește vara – judecând după mulțimea de pensiuni construite sau aflate în șantier de-o parte și de alta a șoselei, începând după dealurile care ies din Orșova. Iar după frecvența panourilor, a pontoanelor și a bărcilor particulare, presupun că lumea caută preponderent plimbările pe Dunăre prin Cazane, chipul lui Decebal și peșterile la care se poate ajunge doar cu barca. Poate și ceva delicatese din pește.

Munții Almăjului oferă, însă, niște trasee deloc grele, unele dintre ele scurte, cu peisaje superbe nu doar asupra Cazanelor, ci și asupra golfului Dubovei, sau asupra malului sârbesc și – într-o zi cu soare – spre Mehedinți.

Nu-mi dau seama câtă promovare turistică se face zonei. Undeva la ieșirea din localitatea Dubova (venind dinspre Orșova), am văzut un panou care trimitea spre un centru local de informare spre care se cobora, clădirea fiind  situată la câțiva metri sub nivelul șoselei. Cam pe-aici cred că se află și promovarea. La pensiunea la care am stat nu existau materiale informative cu activitățile din zonă, dar o discuție cu proprietarii te poate lămuri rapid asupra a ce poți face. 

Ciucărul Mare și Ciucărul Mic – sau Ciucarele, cum i-am mai auzit pe unii vorbind (asta ar explica etimologia de la cuvântul ciucă) – sunt două drumeții lejere care pot fi parcurse în orice anotimp. Datorită climei mai calde, atunci când în alte părți ale țării deja ninge, aici încă se mai poate sta la soare fără geacă. Tot ce vezi verde în pozele fabuloase de pe internet devine maroniu-ruginiu și rămâne așa o bună bucată de vreme. Căci majoritatea urcă nu pentru vreun vârf cucerit, ci pentru peisajul care se deschide la final de trasee, care îți dă impresia că te afli la mult mai mult decât  cei puțin peste 300 de metri pe care îi au fiecare dintre munți. 

Și pentru că nu sunt multe de spus despre cele două plimbări –  adică altceva decât să nu se fi spus înainte -, las doar câteva observații, Mai întâi, cele generale:

• Da, se poate urca și cu copii, și cu bebe în cârcă, și cu cățel. Diferența de nivel e de 300+ metri în ambele cazuri. Comparativ, urcarea pe Tâmpa are undeva spre 400 de metri diferență de nivel care se face treptat. Aici se urcă brusc, scurt, de efect, dintr-o bucată. De aceea, oboseala poate interveni foarte rapid.
• Partea de platou în ambele drumeții este mai mult decât generoasă, astfel că există suficient timp de revenire.
• Traseele sunt bine marcate.

• Cel puțin în perioada asta – final de noiembrie, început de decembrie – lumina a fost foarte proastă pentru fotografii în prima parte a zilei. Cu puține excepții, a bătut din față mai tot timpul. Poate în alte perioade ale anului bate altfel. Am citit că pentru lumină, Ciucărul Mic e mai ok spre dimineață, iar cel Mare spre final de zi. Eu le-am făcut pe ambele în prima parte a zilei.
• Ca pe orice traseu montan, nu există coșuri de gunoi. În lipsa lor, urmele trecerii umane se văd mai peste tot. Dacă nu erau de-ajuns șervețelele și cutiile de bere, în perioada asta se văd și șervețele umede (deja uscate) și măști folosite. Deci dacă pierdeți cărarea, luați-vă după gunoaie.
• La capitolul faună, pe lângă vipere, ar mai putea pune probleme mistreții.

Ciucărul Mare

• La capătul urcării s-a amenajat un punct nou de odihnă și adăpost. 
• Poate și din cauza numeroaselor ruperi din potecă spre puncte de belvedere (cred că sunt 5 sau 6), e posibilă pierderea cărării, dar triunghiul se regăsește copaci.
• Există cel puțin un loc de belvedere unde te poți duce cu păturică, gata de picnic. Dar blochezi accesul altora la priveliște. Și cred că același loc poate fi folosit și pentru cort.
• Dacă nu vrei aglomerație, ora urcării trebuie calculată. La punctele de belvedere poate sta o singură persoană. Deja pe la 12, când am coborât, urcau grupuri, grupuri. Nu vreau să mă gândesc la bătaia pe poze.
• Multă lume nu face circuitul întreg. Mare păcat, pentru că se pierde priveliștea asupra golfului Dubova, unde e lumina cea mai bună, precum și un peisaj foarte divers pe a doua porțiune de drum.

Ciucărul Mic

• Urcarea cea mai frecventată aici pornește din același loc cu un circuit  mai lung – triunghi galben – care trece pe deasupra comunei Dubova și coboară în mijlocul acesteia. Bifurcația se face la capătul urcării.

• Urcarea e mai abruptă, iar locul de popas de la capătul acesteia a fost distrus și așa a rămas.
• Peisajul e monoton pe traseul scurt. Adică e doar pădure. Cu toate astea, merită făcut măcar o dată.
• Există un singurul punct de belvedere, înghesuit, de o persoană, și este cel pe care îl fotografiază toată lumea pentru că nu există alternative de schimbare de unghi.

Pentru cei din zonă, probabil că traseele sunt cunoscute și deja bătute. Pentru cei care vin de departe, cele două drumeții se pot combina cu vizite la peșterile din zonă, o plimbare liniștită prin Orșova, o bragă la Drobeta, un drum până la Băile Herculane, o urcare spre cătunele din Munții Cernei, sau o aventură ceva mai departe, spre Cheile Nerei.