Pe tanti Icoana am cunoscut-o la începutul lui mai, acasă la dânsa, în cătunul Ineleț. Înainte, auzisem povești despre ea, despre vorbele ei de duh, despre florile ei, încât în mintea mea se crease o nerăbdare vie să ajung și eu să o cunosc personal. Ulterior am aflat că „baba e vedetă”, după cum însuși fiul ei, nea Avrămică, mi-a spus în glumă. Contribui și eu puțin la acest statut de vedetă…

Tanti Icoana are 79 de ani, e de loc de pe lângă biserica din cătunul Ineleț și s-a mutat în casa actuală pentru că a venit ”după bărbat” (o zice șugubăț, și trâgând cu ochiul). Are un singur copil, pe nea Avrămică, și doi nepoți, dintre care unul e plecat la muncă în Austria. A rămas vâduvă în urmă cu patru ani. E încă în putere, muncește pământul, culege cireșele, are grijă de animale și de gospodărie alături de nora și de fiul ei. Când o întrebi dacă mai poate să facă toate astea zice de fiecare dată ”Da’ cum să nu?” cu o seninătate care pe mine m-a mirat și m-a făcut, în același timp, să mă jenez de mirarea mea. Pentru ea, toate aceste munci sunt ceva foarte natural și fără de care, de altfel, nu ar putea trăi.

Tanti Icoana umblă în opinci de cauciuc, făcute de un localnic, în care îndeasă ciorapi groși ca sa-i țină de cald. Poartă basma pe cap și haine obișnuite. Însă refuză să se lase pozată oricum și oricând. Cel puțin în fața obiectivului meu s-a ascus, pentru că nu era în hainele potrivite. Pentru poză s-a dus în casă și după vreo 15 minute s-a întors gătită, cu o cămașă albă – cu volane și nasturi gingași, pe care degetele ei muncite și aspre nu reușeau să îi cuprindă ca să-i încheie -, și încălțată cu cizme aproape noi, pentru că opinicile nu i se păreau destul de aspectuoase.

Și tanti Icoana chiar e vedetă (inclusiv la un Google search). Ne-a arătat două albume cu poze făcute de turiști care au trecut pragul casei lui nea Avrămică și care ulterior i-au trimis sau adus pozele developate. Aproape despre fiecare dintre ele are câte o poveste; peste unele își plimbă degetele cu drag, amintindu-și de una sau alta dintre persoanele fotografiate.
Tanti Icoana e un zâmbet continuu. Te îmbrățișează cu căldură și-ți sărută obrajii cu foc. Iar la plecare îți zice să-l saluți pe Paulică (încă nu mi-am dat seama cine este Paulică).

La tanti Icoana ajunge oricine trece prin cătunul Ineleț, pentru că traseele marcate trec prin spatele casei lui nea Avrămică. Casa lui este lângă școala din Ineleț, la care mai învață doi copii, și care din toamnă se vor muta, astfel încât băncile școlii, oricum destul de goale, vor  rămâne și mai goale. Nea Avrămică este consilier al primarului din Cornereva, comuna de care țin toate cătunele din zonă și care depășesc, ca întindere, suprafața Bucureștiului. La nea Avrămică se mănâncă bine, se bea un vinars excelent, se ascultă povești frumoase cu și despre cătunul Ineleț, și se poate dormi într-o cameră de oaspeți (sau cu cortul, în curtea…ăăăă…grădina școlii).