Știam că ziua a patra va fi decisivă. Urma să-mi pansez mai serios rănile și să vedem dacă vor rezista pe prima porțiune de drum. Plănuiam un final cu o abatere de la traseu spre Colibița,
Lunca Ilvei – Tășuleasa Social (Piatra Fântânele) În a treia dimineață, când m-am dat jos din pat, abia puteam călca pe toată talpa, corect. Puteam șchiopăta sau călca mai strâmb,
Poiana Negri – Poiana Stampei – Lunca Ilvei Pe când pregăteam traseul, am sunat unul din contactele menționate în ghidul călătorului în legătură cu posibilitatea de a campa pe
Vatra Dornei – Dorna Candrenilor – Poiana Negri Prima zi pe Via Transilvanica a început cu niște detalii de care voi ține cont la o dată viitoare, a continuat într-un ritm admirabil
Acum niște ani am auzit prima oară de Camino de la cineva care reușise să îndeplinească o premieră personală pe mai multe paliere: să meargă pe jos mai mult de 2,3 km pe zi, să fie
Aceste rânduri sunt despre o plimbare cu caiacul pe Olt, pe ultimii kilometri, aproape de vărsarea lui în Dunăre, într-un weekend în care se anunțau coduri portocalii de inundații, și în
Ohaba – Vad – Hoghiz -Racoș Pe când zeci de mii de români făceau să se lungească șirurile de mașini în cele două zone roșii – A3 și Valea Prahovei – veșnic