Aceste rânduri sunt despre o plimbare cu caiacul pe Olt, pe ultimii kilometri, aproape de vărsarea lui în Dunăre, într-un weekend în care se anunțau coduri portocalii de inundații, și în care cotele apelor (inclusiv ale Dunării) erau în creștere.

Pentru început, Oltul la vărsare nu-i ca Oltul de la munte, cu maluri străjuite câmpuri de grâne, de stânci sau păduri stufoase. Nici dunele de nisip sau plajele care promiteau a ni se arăta nu sunt tocmai peisajul paradisiac din Deltă, unde te plimbi romantic pe canale și admiri pustietatea.

Dar, înainte de toate, de ce n-ai vrea să faci turism în județul Teleorman, mă întreb?

Poate pentru a nu îngroșa rândurile celor care se duc spre mare. La o adică, plajă curată am găsit și prin locurile prin care am trecut noi. Iar la magazinul comunal din Giuvărăști nu era coadă la frigiderul cu bere.

Mai apoi, și prin Călărași ai zice că n-ai ce face sau vedea și totuși, ai.

La fel și prin Teleorman, cred. E-adevărat că prin Videle n-am ajuns, nici prin Roșiorii de Vede. Am rămas doar la drumul principal: multă câmpie, mulți pepeni, viță de vie, sate cu case inscripționate vizibil nu doar cu anul construcție (cum se mai practică prin alte județe din Muntenia), ci și cu numele proprietarului. Și, în general, adie o atmosferă dintr-aceea în care ai impresia că tot orizontul se dilată sub un soare năucitor, de patima căruia n-ai unde să te adăpostești. Și chiar de-ai avea, aerul e atât de irespirabil încât numai cu bere poți rezolva problema. Sau cu un pepene. Drept urmare, tot ce poți face e să ridici mâinile a neputință și să aștepți să treacă.

Așadar, locul de pornire

…A fost malul Oltului, barajul Izbiceni – arie protejată, după cum am aflat mai târziu. Loc parfumat de mireasma bălților cu ape stătute, îmbogățit cu particule sănătoase de praf ridicate de toate basculantele transportatoare de pietriș de la exploatările din zonă. O basculantă la câteva minute. Avem pietriș, nu glumă!

Cota apelor Oltului

…În creștere. Dar nu e ca și cum aș ști care e nivelul normal de referință.

Starea apei

…A fost neașteptat de limpede și de curată. Desigur, ca toate apele autohtone, nici apele Oltului nu sunt turcoaz. Că de-ar fi….

Faună locală

Ioc! Adică mint: pescăruși, cormorani, niște păsări mărunte care-și fac cuiburi cu zecile în dunele de nisip, capre, șacali (noaptea – așa am auzit de la coechipieri, că eu n-am fost pe fază). 

Puncte de atracție

…Greu de identificat. Începem cu plajele locale care au și pin pe Google Maps. Dacă vă întrebați cum se bronzează turnenii, răspunsul e la micile plaje locale din apropierea orașului Turnu Măgurele. Parchează mașina pe marginea drumului, ca la bâlci, și își așează umbreluțele pe plajele albe.

Cei mai răsăriți se dau cu șalupa. La Olt, buzunarul se măsoară, printre altele, și în șalupe. Vii cu „doamna” agățată la mașină, ocupi jumătate din plajă (că deh, nu e plaja de la Marea Neagră), faci manevre să aduci șalupa la apă, te mai cerți cu unul, cu altul că și-a lăsat șalupa în drum. Pe fiecare șalupă scrie frumos „Frații Cormoran” sau „Ionică” sau… Adică se știe imediat al cui ești și a cui e șalupa.

Apoi, a fost podul de peste Olt. Singurul mare punct de reper local. M-a marcat pentru că după ce am trecut de el, s-a schimbat și lumina, soarele bătând din spate.

Malul bulgăresc, cu malul abrupt, cu dealuri împădurite făcând valuri mai mari decât Oltul, cu eoliene, cu acoperișurile pitorești din Nicopole, m-a impresionat plăcut.

Iar vărsarea Oltului în Dunăre a fost punctul de cotitură. O întoarcere de 90 de grade, la propriu și la figurat. Am intervenit aici cu manevre de evitare a curenților, având un zvâc mai puternic din pupa caiacului, cu senzația că ies dintr-un tunel monoton spre o lumină promițătoare, care chiar dacă e dată de același soare nemilos, era mai suportabilă. Acesta a fost momentul în care am început să dau la padele mai serios, în care apele m-au clătinat puțin, în care punctele de reper de pe maluri erau mai clare decât niște dune sterpe, uniforme.

Poate știți Oltul din frumosul defileu Turnu Roșu-Cozia pe E81, poate știți Oltul din depresiunile Brașovului sau Făgărașului, unde peisajele sunt toate faimoase prin poze cu sau fără filtre. Oltul pe cei câțiva kilometri parcuși în județul omonim, și mai apoi cel din Teleorman, pe care l-am parcurs în întregime, sunt cele mai sărace porțiuni, din toate punctele de vedere. 

Cred că inclusiv impresiile mele au fost mult mai sărace, în concordanță cu PIB-ul județului în care ne-am aflat.

Nu încerc să vă îndemn să vedeți niște peisaje anoste, însă doar așa veți putea avea un termen de comparație. Dacă aveți și curiozitatea, desigur. Aceiași oameni faini cu care am fost în Deltă, și cu care am fost și de data asta, cu siguranță mai organizează ture într-acolo!