teatru in aer liber

Stimați spectatori, teatrul se joacă în aer liber acum

Piesa e pe cale să înceapă. Alcesta, de Euripide. Se joacă în aer liber. Noroc că norii s-au mai răsfirat, dar șanse de ploaie sunt în continuare.

Scena e pregătită, luminile asemenea; Radio Guerilla se ocupă de warm-up înainte de imersarea în tragedia greacă.

Publicul e divers, au venit inclusiv familii cu copii. Fiecare stă pe scaunul lui. Mai spre scenă, poți sta în puf, chiar. Adică în fotoliu din acela mobil și modelabil.

Am prins și eu unul, în al doilea „rând” aș zice.

Toate locurile sunt răsfirate, cu distanță considerabilă între ele.

Stimați spectatori, spectacolul va începe în câteva momente. Vă rugăm să închideți telefoanele mobile…

Obligatoriu. Suntem în aer liber, dar se aude.

Radio Guerilla amuțește. O muzica dramatică se ridică pe fundal. S-au aprins reflectoarele. Se povestește o introducere. Intră o actriță. Acțiunea se petrece în fața palatului lui Admet, rege în Phera…

În fața scenei, cineva încă își mai caută loc. Altcineva nu s-a așezat confortabil, s-a ridicat, și-a aranjat puful și s-a pus la loc.

Corifeul: Ce-i cu liniştea din faţa casei? Curtea lui Admet de ce-i tăcută? Nimeni nu e-n preajmă să ne spună: trebuie s-o plângem pe regina moartă sau Alcesta-i  încă vie şi mai vede razele luminii…

Atenția mi-e distrasă din stânga și din dreapta.

Actorii urcă din ambele părți. Când coboară, se retrag undeva în spatele scenei.

Servitoarea: E vie și e moartă în același timp…

Corifeul: Vă pregătiți de-nmormântare de pe-acum?

Servitoarea: E gata vălul, doar s-o-mbrace soțul său…

Norii s-au risipit aproape complet. Afară nu e întuneric pe deplin. 

În stânga, la câțiva metri de scenă, două persoane joacă volei pe pajiște. Fileul fosforescent încă se vede în semiîntuneric.

Cu pas șovăitor, vine Alcesta susținută de Admet…

Tot în stânga scenei, o fetiță urmărește drama, jucându-se cu un cerc în jurul taliei. Tot încearcă să-l mențină în mișcare învârtindu-l.

Se oprește brusc.

Alcesta: Văd luntrea și văd perechea de vâsle și vameșul morților, Charon, mă cheamă cu mâna pe cârmă: „De ce zăbovești? Mai degrabă! Să nu mă-ntârzii! Și mă strigă și mă-mpresură tot mai statornic…

Fetița învârte cercul. Îi cade de pe talie după o rotire.

Admet: Tu ia-mă, pentru zei, cu tine-acolo jos.

Alcesta: De-ajuns e pentru noi că pier în locul tău.

Admet: O, soartă, ce soție minunată-mi smulgi!

Alcesta: Privirea mi se-ntunecă, mi-s ochii grei…

Țâc-pfuuu….Cineva din spate a deschis o cutie de bere. Sau de Cola. E puțină zăpușeală.

Admet: Şi tuturor supuşilor tesalieni le dau poruncă să jelească pentru noi, răzându-şi părul şi-mbrăcând un strai cernit. Un an rotund să tacă lirele şi flautele-n oraş. Nicicând eu n-am să-ngrop un mort așa de scump, așa de bun cu mine. Merită să-i port recunoștință celei moarte-n locul meu.

Dar țânțarii atacă. Mi-am pus un șal pe umeri și pe brațe. M-am făcut mai comodă în puf.

În fața mea, cineva stă pe puf ca pe șezlong la plajă. De fapt, poți să stai într-o rână, pe burtă, pe spate, ghemuit, crâcănat și-n multe alte feluri. Nu mai amorțești.

Dintr-o parte vine Heracle. Pe umeri poartă o blană de leu, iar în mână ghioaga.

Bine, e o reinterpretare de Heracle, unul mai rocker, cu blugi cu talie joasă și geacă cu imprimeu de leu.

Heracle: Admet este-n palat? Aș vrea să-l întâlnesc.

Corifeul: Admet este-n palat, Heracle, dar te rog ne spune prin Tesalia ce fel de trebi îți mână prin cetatea Phera pașii tăi?

În dreapta, pe alee, trece un cuplu. Cei doi se uită prelung la scenă, dar nu se opresc. 

Niște copii se ceartă și se hârjonesc în joaca lor, pe o altă alee, la mică distanță.

Heracle: Ce jale ne vestește părul tău tăiat?

Admet: Eu astăzi trebuie să-ngrop pe cineva.

Heracle: Doar nu s-a prăpădit Alcesta, soața ta?

Admet: În două feluri aș putea să-ți dau răspuns.

Heracle: E moartă sau e vie? Ce tot vrei să-mi spui?

Din depărtare se aude o muzică lentă și o voce. M-am întrebat dacă face parte din piesă, dar nu; era doar de la un local din apropiere. Se potrivește cu scena, totuși.

Corifeul: Ce faci, Admet? Așa năpăstuit cum ești mai ții să-l găzduiești? Ori poate te-ai smintit?

Admet: Crezi tu că m-ai slăvi dacă l-aș alunga pe oaspete din cetate și din casa mea? Defel, căci nu mi s-ar scădea durerile, ci numele de gazdă l-aș nesocoti…

Vrumm, vrum, vruuuuuum…Un motor turat la maxim pe Bd. Aviatorilor rupe dramatismul momentului.

În stânga, cei doi au încetat să mai joace volei. Deja e prea întuneric. 

Fetița încă se străduiește cu cercul.

Din dreapta, vine Pheres…

Pheres: Copile, vin să-mpărtășesc durerea ta. Într-adevăr, soția care ți s-a stins era cinstită și-nțeleaptă. Chinul tău s-a rânduit să-l porți oricât ar fi de greu…Cuvine-se de trupul ei să ne-ngrijim, căci ea murind, feciorul meu, te mântui și nu făcu mine un tată fără fiu…

Lângă mine, scapără o brichetă. Foița sfârâie. Cineva și-a aprins o țigară.

Admet: La ceasul încercării mi te-ai deslușit. Să nu mă mai numești de-acuma fiul tău.

Persoana care stătea ca pe șezlong s-a ridicat și-a plecat. N-a deranjat pe nimeni, avea destul loc de mișcare. 

Deja s-a lăsat puțin răcoare. E confortabil în puful meu, totuși.

Pheres: O veșnicie vom petrece sub pământ, în schimb, viața-i scurtă, dar ce dulce e!  Chiar tu, făr’ de rușine, te-ai luptat să scapi de moarte, iar în ceasul rău te-ai strecurat jertfind-o pe Alcesta. Tu mă faci mișel…

Toată lumea poartă mască. O poartă corect.

Câteva „rânduri” mai în spate, o doamnă care nu putea șopti cu masca pe față la un metru distanță, a început să comenteze scena cu voce puțin mai ridicată. 

Servitorul: Tu ne-ai cerut sălaș la timp nepotrivit. Eram îndoliați, ne vezi cu capul ras și cu veșmânt cernit.

Heracle: Dar cine a pierit? Vreunul din copii sau tatăl său bătrân?

Servitorul: Străine, a murit soția lui Admet!

Heracle: Ce zici? Și-n vreme asta voi mă găduiți?

O altă țigară se aprinde în stânga mea. Pentru asta, desigur, măscuța a fost dată jos.

La fiecare 3, 4 pufuri mâna vecinului se întinde spre o găletușă de aluminiu care ține loc de scrumieră.

Fumul vine spre mine.

Și pe scenă se ridică un fum gros. Se aprind lumini violet.

Se întoarce Heracle, ținând de mână (aici era în cârcă) o femeie acoperită cu văluri.

Heracle: N-aș vrea să lași femeia-n seama unor slugi.

Admet: Condu-o tu-n palat, precum e placul tău.

Heracle: Ba nu. Că doar în mâna ta vreau s-o primești.

Admet (văzând-o, scapă mâna Alcestei și se trage-ndărăt): O, zei, ce să grăiesc? Minune-ntre minuni. Făptura ce-o zăresc oare-i soția mea…

Chiar ea era!

Deci s-a terminat cu bine. 

Actorii au ieșit de trei ori „la rampă”. Corul de aplauze s-a auzit cam febril din cauza spațiului generos, a numărului mic de persoane și a distanței dintre spectatori.

Popcorn nu cred că s-a mâncat, deși se putea.

Cam așa se joacă teatrul în aer liber zilele acestea. Dacă vă faceți curaj să ieșiți la o piesă, nu uitați să susțineți demersul actoricesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close