Scurtă poveste norvegiană. Fără Aurora

fiord norvegia

Oslo – Bodø – Å (Lofoten) – Bodø – Ålesund – Bergen – Oslo

Oslo S –  miezul capitalei norvegiene. Am ieșit puțin din gară, după 7 ore cu trenul pe ruta Bergen – Oslo (Bergensbanen) pentru a ne dezmorți picioarele și a ne orienta spre metrou.

Două țigănci se apropie, una  tânguindu-se în engleză. Ceva despre bani, desigur. „Du-te acasă și muncește”, i-am zis.

De regulă țigăncile aciuate prin Europa  bolborosesc ceva în barbă când aud românește. Ele nu. Au intrat imediat în vorbă cu noi. Că n-au ce munci acasă, că au copii, că vine lumina 100 de euro, că vine Paștele, că alocația copiilor e puțină, că ele nu vor să spele veceuri, că dacă muncesc cu ora, șeful nu le plătește, că eu sunt norocoasă că am serviciu…„Nu ne place să muncim, credeți că ne place să cerșim?” s-a scăpat una, dar s-a corectat repede, sperând că n-am sesizat: „Ne place să muncim, ce credeți că ne place să cerșim și să vindem reviste? Lumea are problemă că avem fustă”, zice tot ea, fluturându-și fusta plisată pe sub care avea colanți. „Dau fusta jos daca trebuie!”

Nu cred că (doar) fusta ar fi problema, m-am gândit….

Oslo și Bergen sunt pline de cerșetori și muzicanți ambulanți porniți din România. Norvegienii îi ignoră sau îi privesc cu scârbă uneori. Dar cică din cerșit fac mai mult decât dacă ar munci cu ziua, zicea țiganca. Probabil; nu o pot contrazice. Adică una e să cerșești în România, alta în Norvegia.

Două săptămâni în Norvegia. Coasta de vest de la nord la sud, și spre est. Avioane, autobuze, autostopuri, feribot, tren. Mulți bani. Cea mai capricioasă vreme cu putință, atât de capricioasă încât nici aurora, și nici fiordurile nu ni s-au arătat. Oricât de mult am plătit.

Am încercat și puțin, mult prea puțin, din sentimentul pe care ei îl numesc hygge: servind o cină formată din baghetă tăiată cu briceagul, așezată frumos pe un șervețel și unsă cu cremă de brânză, într-un hotel de 4 stele. Eram blocată în arhipelagul Lofoten pentru că feribotul spre uscat nu mai pleca din cauza valurilor furioase. Ca desert, am servit jeleuri la vrac.

A doua zi am prins cel mai matinal zbor posibil, totodată și cel mai scurt și mai scump. Din scaunul meu, am văzut cum luna se ducea la culcare, în dreapta, în timp ce în stânga, soarele se înălța promițător de după nori.

Norvegia ne privește rece din spatele unor ferestre luminate discret de lămpi de veghe încadrate de orhidee.

Norvegienii îmbrățișează vremea capricioasă cu indiferență – nu îi indispune, ci le dă senzația de dramatism epic. Îți zâmbesc, apoi îți zic ceva pe limba lor plină de consoane succesive. Turismul îi îmbogățește consistent, dar le-ar fi la fel de bine și fără…


Leave A Comment