Ca să-ți schimbi un obicei, ai nevoie în primul rând de voință. În al doilea rând, trebuie să înțelegi ce beneficiu îți aduce „recompensa” pe care o obții dacă schimbi acel obicei.

Spuneam acum două săptămâni cu ce aș vrea să rămânem după ce pandemia va trece, sau după ce efectele ei se vor mai domoli și vom ieși din starea de urgență. Reiau, să zicem, obiceiul spălatului pe mâini.

Ce câștig dacă mă spăl pe mâini? Argumentul că dacă nu mă spăli în momentul x pe mâini e posibil să mă infectez (nu doar cu covid, ci și cu orice altă bacterie sau virus) este foarte vag, pentru că virusul nu e vizibil, și foarte ușor de contrazis prin exemple din imediata noastră proximitate. Pentru că sunt sigură că spălatul pe mâini nu se practică la fel de riguros peste tot. Știm că corpul dezvoltă anticorpi și se apără singur până la un punct. În infatuarea noastră, considerăm că o spălare superficială sau deloc are 50/50 șanse să ducă la neplăceri. Și ne asumăm riscul. De care cel mai probabil ne dezicem mai încolo: „N-am crezut că….” Singurul argument solid ar fi probabil că spălatul pe mâini nu poate avea consecințe urâte; nespălatul pe mâini – da!

Primăvara bate pandemia

Revenind, se zice că după 15 mai purtarea măștii va fi obligatorie.

La momentul actual, masca nu e purtată de toată lumea. Cei care nu o poartă (își) zic „Nu sunt bolnav”. Amin! Așa vă doresc tuturor! Nici să nu fiți.

Dar… Nici bine nu s-a anunțat că pe 15 mai se ridică starea de urgență că hop, la Mega-ul din fața blocului meu produsele de patiserie nu mai sunt puse în pungi individuale, măslinele nu mai sunt puse direct în caserole, angajatele nu mai poartă măști. Apoi, într-o zi, în autobuzul cu care mergeam, se adună 20 de oameni până la stația mea. Inclusiv un om al străzii. Douăzeci de adulți, plus doi copii. Șase aveam măști, cu mine. În cei șase nu sunt incluși copii și părinții lor. (Chiar am observat că mai niciun părinte ieșit cu copilul la plimbare, în familie sau nu, nu poartă mască) Nimeni n-avea mănuși. În altă zi, în părculețul din fața blocului, două bătrâne stau la povești la prima oră a dimineții. E răcoare, aer curat, primăvară. Și ele au de povestit. Cu măști, e-adevărat. La o lungime de braț distanță. Câțiva copii se joacă nestingheriți în parc. E coadă la poștă, ca de obicei. La patiseria cu merdenele nu se înghesuie nimeni, de data asta. 

Mă întreb, dacă acum, când pandemia e în floare, când avem peste 300 de infectați/zi, când unele spitale sunt pline și altele închise, nu se poartă voluntar măști pentru prevenire, de ce s-ar purta obligatoriu măști după ridicarea situației de urgență, când, teoretic numărul de infectări/ zi ar trebui să scadă, la fel și numărul celor spitalizați? Credeți că se va purta mască doar pentru că e obligatoriu? 

Acum vreo 3 săptămâni, citeam în newsletter-ul lui Mark Manson (îl recomand) că dacă înainte de pandemie, lumea suferea de FOMO (fear of missing out), după pandemie, va suferi de FOGO (fear of going out). Adică ne vom gândi de două ori dacă merită să riscăm să ieșim în parc, la o bere, la un spectacol într-un spațiu închis sau chiar să călătorim.

Acum, când stările de urgență sunt în vigoare, cu restricții de circulație și recomandări izolare la domiciliu, la două stații distanță de mine, la un bloc de la șosea, vreo 3,4 familii ieșiseră cu copiii în grădinița puțin retrasă de la stradă din fața blocului. Ele pe o bancă, fără măști. Ei pe o bancă sau în picioare, separat, fără măști, spărgând semințe, la un joc de table. Copiii – liberi în iarbă.

Ceva mai încolo, într-un scuar cu băncuțe, două bătrâne ședeau, una la un capăt, cealaltă la alt capăt. Amândouă cu măscuțe. Să zicem că păstrau aproape-metrul de distanță. Pe Splaiul Unirii sunt mulți joggeri. Pe ambele sensuri. Și câte un biciclist, din când în când. Fără măști. La mine la bloc s-a declanșat un incendiu. Au venit 3 mașini de poliție și două de pompieri. Polițiștii au coborât, și-au pus caschetele, s-au bătut reciproc pe umăr, au discutat cu administratorii blocului și au ajutat la stingerea focului cu niște găleți. Pompierii, ajunși mai târziu, au coborât, s-au bătut prietenește pe umăr cu polițiștii, și au inspectat zona. Nici unul dintre ei nu purta mască. Nici unul.

Dorința (sau să zic mai bine voința?) de a reveni la apropierea socială e mai mare ca oricând. Sau poate nu la apropierea socială, ci la vechile obiceiuri. Pentru că ne era, totuși destul de bine, iar prezentul nu demonstrează neapărat că schimbarea vechilor metehne are un rol pozitiv sau imediat. Nu; schimbarea s-ar vedea în timp. Pentru „în timp” trebuie răbdare. Dacă nu te naști răbdător trebuie să înveți să fii. Răbdarea nu se învață în două luni, din păcate.