Povești dintr-un loc special. Camera 1.35

Nu e special pentru că așa l-am considerat eu sau alții, ci pentru că așa își zice: Spetzialklinik-Neukirchen (de la numele orășelului în care se află, Neukirchen beim Heiligen Blut, aproape de Austria, și la granița cu Cehia). Foarte probabil, totuși, că după experiența de aici, unii îl consideră special, mai ales dacă au rezultate pozitive la tratamentele primite petru bolile autoimune de care suferă (majoritatea cazurilor sunt neurodermite, dar am văzut și acnee acută, mătreață severă sau altele pe care nu aș ști să le numesc). Așadar, după plimbarea de data trecută, să povestesc mai pe larg despre acest loc special.

Coridorul

Coridorul e semi-întunecos, cu uși verzui care se deschid de-o parte și de alta spre saloane simple, luminoase și curate. Bine, atât de curate cât și le ține fiecare. Dar femeia de serviciu spală în fiecare dimineață.

Și nu miroase a clor.

Baia are chiar și o cadă. Imaculată. Cu dezinfectantul la îndemână. Care nu, nu miroase a clor.

Copiii

E un coridor plin de copii, de la câteva luni, la 4,5 ani. Unii veniți cu câte o problemă, alții târâți de mamele lor pentru că nu au cu cine să îi lase. Rar se stă chiar și în familie.

Vincent e o frumusețe de băiat, cu ochi albaștri și părul blond lăsat până la umeri, pentru că are urechile clăpăuge. Miro povestește mai mereu cu asistentele; se trezește târziu, iar mama lui îi aduce în fiecare dimineață micul dejun la pat. Leon plânge mai tot timpul, mai puțin când doarme, desigur, și adoarme greu. Rosa e o timidă și nu-și închide niciodată ușa la toaletă pentru că-i e frică, așa că mama trebuie să o aștepte în baie sau să intre cu ea. Luna schimbă două, trei ținute pe zi, în funcție de activitățile pe care le are. Victoria umblă nestingherită pe coridoare, mai tot timpul cu un tutu roz peste pantalonii de pijama. Louis are mai puțin de un an, aleargă împleticit și strigă toată ziua „uia”. Mi-a luat mai mult de o săptămână să înțeleg că vine de la Victoria – soră-sa…

Iar aceștia sunt doar copiii de pe coridorul meu…

Majoritatea copiilor de-aici sunt mici samurai de nevoie. Sunt niște luptători în felul lor. Și atunci când te privesc curioși de spatele măștii de protecție, și când se dau de-a bușilea prin iarbă, târându-și după ei șosetele de tifon, și-atunci când se dau în leagăne, și-atunci când întind bucătăresei foaia cu meniul lor special, și-atunci când vin să ceară vafe în plus, și-atunci când plâng în sala de creme.

Mamele

Media de vâstă a mamelor e 30 de ani. Mai toate sunt tatuate și au piercinguri te miri pe unde. Mai toate își lasă copiii liberi la locul de joacă sau în grija uneia, iar restul se strâng să tragă rapid dintr-o țigară și să soarbă o gură de energizant.

Asistentele

Asistentele au la buzunarul de la piept un ceas sub formă de pisică sau de inimă, cu un șnur care de care copiii sunt facinați.

Uneori lasă un smily face pe bățul de unică folsință pe care ți-l aduc.

Sunt poliglote. Germana o vorbesc toate. Unele vorbesc și ceha – fiind aproape de graniță, probabil că vin aici la job. Engleza o vorbesc în grup – una începe, alta îi zice în glumă „Ești grea de cap! Lasă-mă pe mine” (desigur, interpretarea îmi aparține) și încearcă niște cuvinte, și altele două termină ideea, niciodată complet sau corect, dar se înțelege.

Au și ele glumele lor…

Când colega a exagerat din nou cu crema cu zinc

Mâncarea

Indicațiile de la internare menționează scopul meniului restrictiv și prin rotație pe care îl folosește clinica, meniu care poate duce la sevraj (stări de vomă) în primele zile. Nu știu alții cum au fost, dar eu m-am îngrășat de la mâncarea (prea) bună. Chiar dacă m-am plictisit de ea după două săptămâni repetitive. Zilele cu lactate au fost cele mai bune. 

Ziua 1 de rotație mi s-a părut cea mai faină, zic eu. M-aș fi îndopat cu cremă de brânză și lapte bătut până la saturație. La prânz paste; la cină paste. Lux. Ziua a 4-a a fost pentru mine cea mai săracă…dar chiar și-așa, destulă.

Diverse

Un delfin albastru și un cal galben au rămas lipți de geamul meu. Pe tavanul înalt sunt inimioare și steluțe – cum le-or fi pus acolo, habar n-am. Pesemne că și-aici a stat la un moment dat un kinder.

Unele locuri ascund mesaje din trecut…

Locul de joacă din spate e deschis pentru oricine, inclusiv pentru copiii dinafară, care mai vin uneori și se dau în leagăn sau în tobogan și se uită pe furiș la ceilalți copii în pijamale dungate.

Nici nu știu dacă se cade să zic că recomad șederea în această clinică. Pe cât de groază îmi era înainte să ajung acolo, pe atât de recunoscătoare sunt că mi-a fost scoasă în cale. Am ales aproape fără să clipesc opțiunea de internare, deși puteam să fac un tratament la distanță. Oricât de ciudat sună, internarea de trei săptămâni, cu toată rutina ei zilnică, a fost una din cele mai liniștite (la propriu și la figurat) perioade din acest an. Și a meritat tot efortul psihic și financiar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close