Nea Gică e un caz fericit de om din Deltă. Viața l-a purtat peste tot în lume, pe navele frigorifice de transport Polar (parte din flota de pescuit oceanic a României înainte de anii 90) – de la strâmtoarea Gibraltar, la ghețurile Alaskăi și la porturile Capetown-ului. Flota de pescuit s-a dus pe apa sâmbetei după căderea lui Ceaușescu – nea Gică mai dezbate din când în când subiectul împreună cu nea Dumitru, la un pahar de cafea fiartă la ibric și lungită cu apă. Un lucru e sigur pentru amândoi: în comunism era mai bine, când toată lumea avea de lucru și primea casă de la stat.

Acum, la pensie, nea Gică s-a statornicit în Mahmudia. Din când în când vine cu barca până la căsuța pescărească de pe brațul Litcov, unde-și face de lucru și-și admiră cei doi brăduți plantați pe terenul mlăștinos. Cine-a mai văzut brazi în Deltă? Ai soției, plantați în curtea casei din Mahmudia, nu au supraviețuit. 

Nea Gică are un singur regret în viață – fiica lui, deși bine aranjată profesional, nu i-a dăruit un nepot. Se teme că la cum merg lucrurile în viața ei, el nu va ajunge bunic prea curând.

Nu știu să vă îndrum spre așezarea lui nea Gică. Dar dacă se întâmplă să mergeți prin Deltă cu caiacele, Cosma și Mădălina se vor opri negreșit în curtea vecină, la nea Nicu (acum plecat dintre noi). Iar dacă se întâmplă să fie pe-acolo, nea Gică vine întotdeauna să stea puțin la foc.