Am fost sâmbătă la o bătaie cu apă organizată de asociația Delivering Life în Herăstrău. Prima mea bătaie cu apă (da, recunosc, am avut o copilărie total anostă). Pregătirea a constat în două sticle de apă cu dop găurit aduse de mine, ce urmau a fi reciclate după eveniment, iar banii strânși, folosiți în scop caritabil. Evenimentul a fost pe bază de înscriere.

Inițial am avut impresia că sunt sigurul adult. Singurul adult fără copil, pentru că o grămadă de copii în pielea goală nu mai aveau răbdare să se dea startul și începuseră să se împroaște cu apă între ei; sau să-i împroaște pe părinți. M-am dus la o fată din organizare și am întrebat-o naiv dacă se va desfășura separat, adulți și copii. Mi-a zis că, în principiu, copiii vor avea careu separat de adulți, dar dacă vreau să intru cu copilul meu în careu, nicio problemă. Am mulțumit și m-am făcut că îmi caut copilul.

Însă cu cât se apropia startul, cu atât s-au strans mai mulți adulți, de data asta fără copii. Sticlele cu apă au fost aranjate pe mai multe șiruri, iar noi ne-am împărțit în două tabere. S-a dat startul și… potop!  Am ținut cont de tabere vreo zece secunde, apoi am stors sticlele de apă asupra oricui. Din cap până-n picioare. Am râs necontrolat. Am țipat. M-am bucurat de șuvoaiele de apă. Ne-am amestecat copii cu adulți. A fost haos. Au fost cinci minute în care n-am uitat totul și nu m-am gândit la nimic (la propiu).

În liniștea ce-a urmat după furtună, mi-am promis să repet. Jocul sau participarea la eveniment.

Delivering Life organizează Bătaia cu apă an de an, de vreo patru ani încoace. Eu abia acum am aflat.  Păcat. Povestea asta e pentru întârziați ca mine.