ion radu

Ion Radu din Giulești Sârbi

Pe domnul Ion Radu l-am întâlnit întâmplător în apropierea magaziilor 16 Februarie. De la un simplu schimb de replici legat de rostul meu prin acea zonă nepopulată, am ajuns să petrec cu el jumătate din zi, să-i cunosc aproape toată povestea, și să asist la șeptica de sâmbătă la unul din birturile locale cu trei dintre amicii lui.

Când te plimbi prin cartierul Giulești Sârbi cu aparatul foto la gât, ești luat reportre pe la vreo televiziune. Când menționezi că trebuie să faci o serie de fotografii ca să spui o poveste, ești privit cu suspiciune – nu, tot de pe la o televiziune ești, cu siguranță, doar că nu se știe ce mai cauți acolo.

Pentru că în ciuda reportajelor  și a poveștilor inspirate din ce întâmplă în zonă, oamenii au rămas în mare parte tot fără apă curentă, asfalt, gaze sau canalizare decente.

drumul garii sector 1

Când domnul Ion Radu s-a pornit în urma mea, după o discuție cu un gardian de la magaziile 16 Februarie, eram în căutarea unui personaj.

M-a întrebat ce caut să fotografiez în zonă, i-am explicat, și chiar a părut că înțelege. Era primul care nu mă întreba de la ce televiziune sau ziar vin.

Ducea în mână o plasă mare de Mega cu (aveam să aflu mai târziu) o oală cu resturi de mâncare pentru câinii din zona fostelor magazii.

Am mers vreo 10 minute alături de el, discutând despre educație, pandemie, sistemul de sănătate, și istorie. Am intrat pe Strada Murfatlar, având în dreapta niște…vii cu struguri negri, și l-am lăsat să mă conducă, în speranța că discuția se va prelungi de la sine.

str murfatlar sector 1

Din vorbă în vorbă, taman în dreptul porții lui, am ajuns la Istoria Românilor scrisă de Giurescu.

Eu știu ediția veche. El are ediția nouă.

Pe care mi-a arătat-o la un pahar de apă, pe terasa acoperită parțial de vie, parțial de streașina lată, protejată de niște petice de iarbă artificială pe jos, ca să nu ducă noroiul în casă.

istoria romanilor

În ediția reeditată la editura ALL, cartea are trei volume, din care gazda mea avea doar două, căpătate gratuit direct de la tipografie. Fiind cu defecte de lipire și de tăiere, volumele nu puteau fi puse la vânzare.

Alături de cele două volume, pe masă, stau scrumiera aproape plină, pe care el continuă să o umple cu câte o țigară la fiecare 15-20 de minute, și pachetul de cărți de joc.

portret ion radu

Sâmbăta după-amiază joacă niște partide cu amicii din zonă, și mai dezbat problemele locale actuale. Îi plac dezbaterile pentru că există cel puțin o opinie contra, care să mai anime spiritele. Iar asta denotă că interlocutorul gândește, nu citează mecanic ceva auzit la TV sau citit prin vreun ziar.

portret

Domnul Ion Radu e un pensionar activ. După mulți ani locuiți în Titan, s-a mutat în Giulești Sârbi, în casa construită de tatăl lui în anii 70.

strada murfatlar

Pentru că tatăl lui se pricepea la meseria asta, a făcut tot, inclusiv cu decorațiile ancadramentelor. Domnul Radu a mai adăugat casei un corp, din plăci, care acum servește drept bucătărie.

interior giulesti sarbi

Iar în mijlocul bucătăriei, mascat de o masă și-o față de masă și niște hârtie de cadouri, e un puț. Puț de-adevăratelea. Practic, în loc să aducă apa în casă, domnul Radu a construit casa în jurul apei. A adăugat puțului o pompă, astfel că apa e adusă mecanic sus, direct în găleată sau în ce-o fi nevoie.

put interior

De altfel, domnul Radu e gospodar. Se ocupă singur de toate florile din grădina din față – unde are inclusiv un lămâi și un mandarin -, de vie, și de grădina de legume din spatele casei. Le știe numele și comportamentul.

ion radu

Soția – a doua soție, cu 20 de ani mai tânără – se ocupă de alte treburi de-ale casei, mai puțin de grădinărit. 

curte giulesti sarbi

Domnul Radu are și copii, din prima căsătorie. Trei la număr, toți plecați: unul în Italia, unul în Spania și unul în Anglia. Vorbește cu ei pe Facebook. Au trecut cu toții cu bine de perioadele mai critice ale pandemiei, din țările respective. Nu-i vizitează. S-a dus doar o dată la cel din Spania, unde a și lucrat câteva luni alături de alți români. Stăteau toți într-un apartament, și făceau cu rândul la gătit și curățenie. Proprietara îi lăuda pentru ordinea pe care o țineau.

acasa la ion radu giulesti sarbi

Dar i-a ajuns. Tot în România își găsește rostul, fără a aștepta nimic de la nimeni. După pensionare s-a angajat ca paznic, însă acum a decis să se pensioneze definitiv. Nu îl mai țin picioarele. 

Fiind sâmbătă, amicii trec pe la poarta lui să confirme ora de întâlnire pentru șeptică. E abia ora 2, dar ei sunt deja afumați bine și cu chef de joc așa că scena se mută câteva case mai la vale, la magazinul-birt de pe uliță. Domnul Radu aduce cărțile, dar le lipsește un jucător. Există, însă, promisiuni pentru un al patrulea, dar nu se știe pe când. 

in asteptare

Magazinul e locul pe unde se perindă toată lumea, cumpără o pâine, o apă, și-o bere, intră în vorbă cu cei de la masă preț de câteva minute cât sorb din bere, apoi își văd de treburi. Nimeni nu vrea să intre la șeptică. 

Al patrulea loc se ocupă, într-un final, de un vecin de dincolo de calea ferată, spre Chitila. Întâmplător, trecusem pe-acolo de dimineață. Și el a înțeles ce urmăresc să fac cu aparatul după mine. Dar mai știe și că o zi nu e de-ajuns – ar trebui să stau între ei cel puțin o săptămână să iasă ceva bun. Corect, dar nu am atâta timp la dispoziție. Așa că îi mai întărâtă pe cei de la masă la ceva mai multă acțiune ca să am material.

septica

Foarte mulțumesc. Căci așa am stat vreo trei ore fiind tratată cu apă, cafea, înghețată, plus solicitarea de a face o poză tip buletin și un bilețel pentru a pune o vorbă bună la serviciile sociale.  

cetatean beat

S-au făcut cărțile de joc, s-au împărțit mâinile, s-au aprins țigările. Am devenit aproape invizibilă, inclusiv pentru cel dintre ei care se ferea de cameră ca dracul de tămâie, ca să nu apară prin cine știe ce reportaj. L-am scos din cadru, dar ardeii iuți pe care i-a stins cu bere – un pariu între „băieți” – nu i-am ratat.

ion radu
o mana

Când am plecat, jocul continua monoton sub privirile altor câtorva localnici, care se răcoreau după muncile unei zile de sâmbătă.

Unii m-au recunoscut pentru că mă văzuseră umblând prin fața caselor în ziua aceea. Au înțeles cu jumătate de gând că nu le voi aduce nici apa, nici gazele, nici asfaltul.

Doar le voi fura puțin identitatea pentru a o pune în niște poze.

birt bucuresti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close