Fundraising. Despre începuturi și o nouă campanie!

Nu îmi place să cer ajutor. Nu îmi place să cer sfaturi. Nu îmi place să cer, în general. Cu atât mai puțin bani. Și totuși… donează!

Prima campanie

A-mi asuma rolul de fundraiser a fost un mic pas în afara zonei mele de confort. Doar unul mic, pentru că pe tot parcursul primei campanii pe care am făcut-o în vară (în cadrul Teach Bike Challenge, pentru Teach for Romania), m-am ferit, aproape în totalitate, de actul de a cere. Mai degrabă am abordat subiectul, în speranța că interlocutorul va înțelege unde bat și va dona.

Am avut destule dezamăgiri pe care nu le prevăzusem atunci când m-am înscris, și nici când am ascultat povestea și sfaturile unui fundraiser deja recunoscut. Am considerat că dacă eu cred în cauza pentru care strâng donații, treaba e cam 80% aranjată, și că voi fi susținută 100%.

Mai întâi, am descoperit persoane apropiate care nu erau neapărat încântate de campanie, și nici de cauza susținută de TFR. Au apărut semne de întrebare încă de la început – întrebări la care eu n-am reușit să răspund. M-am blocat oarecum în ignoranța mea – pentru că întrebările aveau legătură cu niște procese mai de profunzime ale proiectului, pe care, într-adevăr nu le cunoșteam -, dar mai ales în faptul că problema se punea la modul „Bine…și totuși…”. Iar donația nu a apărut.

Am crezut, apoi, că toate cunoștințele care îmi știu activitățile și pasiunea pentru bicicletă vor avea mână largă. Greșit. Pentru că majoritatea celor care apreciau promovarea evenimentului și a campaniei, se rezumau doar la atât; după care își vedeau de-ale lor. Faptul că eu cred în cauză n-a ajutat; povestea din spatele cauzei, pe scurt, n-a ajutat; povestea mea n-a ajutat. Discuțiile fața în față despre campanie – fără o solicitare expres de a face o donație – n-au dus la rezultate. A fost demoralizator să văd că oameni apropiați și activi în social media se rezumă la un simplu like, fără o acțiune concretă, în ciuda faptului că sunt conștienți că asta ar fi contat mai mult. În același timp, nu îi pot acuza de nimic, pentru că fiecare își cunoaște prioritățile, și poate că unii nu cred în acțiuni caritabile.

Pe de altă parte, mulți dintre cei care m-au susținut consistent au preferat să rămână anonimi. Am respectat anonimatul, în ciuda faptului că m-a intrigat la culme. Dar anonimii au fost cei care m-au scos la liman. Nu pot decât să le mulțumesc și să visez frumos că printre ei s-au regăsit și câțiva din oamenii de la care eu aveam cele mai mari așteptări.

Am primit donații și din partea unor persoane de la care nu mă așteptam și pentru motive la care nu mă așteptam – de pildă o frază aruncată la întâmplare într-o postare.

Începutul a fost greu, iar finalul a venit cu niște sume mari, care m-au ajutat în a mă apropia de țintă. De altfel, ținta a fost cea mai mică posibilă. Am atins cam 85% din sumă, ceea ce nu a putut decât să mă bucure.

Întreaga experiență a fost ca o mare gură de aer în mijlocul a tot ceea ce trăiesc zi de zi și a iluziilor pe care mi le creez. Am ajuns la concluzia că o campanie de fundraising este și trebuie dusă precum o campanie de vânzări, din păcate. Pentru ca o campanie de fundraising să aibă succes, cel puțin în România, trebuie să fie agresivă – în comunicare, în prezentare, în publicitate, în mesaje. Povestea din spatele campaniei nu mișcă atât de mult cum m-aș fi așteptat, poate și din cauză că nu suntem încurajați prea des să gândim dincolo de bula noastră. Pâinea și circul de zi cu zi ne satisfac repede și-i lăsăm pe alții – oricare ar fi ei – să „salveze” lumea.

A doua campanie

În încercarea de a testa cele învățate și de a contribui puțin la „salvarea” lumii, am ales să mă implic într-o altă campanie! De data asta în echipă, și pentru o cauză mai mică, însă care poate avea un impact, zic eu, foarte mare în comunitatea beneficiară. Împreună cu colega mea Valeria, vom alerga 11 km în cadrul Băneasa Forest Run, iar fondurile se duc către dezvoltarea Centrului Educație de Senzație deschis în cadrul școlii gimnaziale din comuna Mânzălești, sat Beșlii (fost Mănești).

Proiectul deja a fost inaugurat prin transformarea unei săli din școală într-un spațiu interactiv de informare și de lucru, cu aplicabilitate în domeniul schimbărilor climaterice și de mediu. Pașii următori sunt deschiderea altor săli, destinate energiei regenerabile sau naturii înconjurătoare. Spațiul este destinat atât elevilor, cât și turiștilor.

Are sau nu nevoie satul/comunitatea de o astfel de sală cu denumire pompoasă, cu materiale moderne? Eu zic că acest proiect se împletește foarte bine cu celelalte proiecte dezvoltate de echipa de la Ținutul Buzăului, în condițiile în care turismul este o sursă de supraviețuire pentru zona respectivă. În plus, pentru turistul care pășește pentru prima oară în zonă, odată terminat, centrul va fi una din porțile de intrare în ținutul de poveste al Buzăului (și se va continua cu Muzeul Timpul Omului, Focul Viu de la Terca, muzeul „7 locuri de poveste” de la Lopătari, Muzeul Formelor de la Bozioru și tot restul Țării Luanei).

Donează!

*foto: Denis Jardan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close