Cele două Veneții ale României

imagine din venetia, brasov

Odată, lângă Sala Palatului din București se găsea un mic magazin al caricaturistului Mihai Stănescu. Printre albumele de caricaturi, căni sau semne de carte autocolante, puteai să cumperi și șorțuri de bucătărie pe care scria intuitiv Oamenii sunt de două feluri: felul întâi și felul doi. La fel de intuitiv, România are două Veneții așezate una după alta: Veneția de Sus și Veneția de Jos. Două sate din Țara Făgărașului, între Șercaia și Hoghiz, pe care harta turistică le omite. Deși, odată ce ajungi în zonă, ai ce vedea.

Pe când Veneția italienească are milioane de turiști pe an, cele două românești au mulți turiști care probabil le tranzitează în drum spre Racoș sau în sens invers, spre Făgăraș. E-adevărat că Veneția de Sus n-ar avea ce să le-arate călătorilor. Iar Veneția de Jos încearcă să promoveze ecoturismul prin implicarea în activități culturale locale cu atragere de curioși.

intrare venetia de jos

Curiozități venețiene

Probabil cea mai mare curiozitate a trecătorului oarecare pe-acolo, pe care am avut-o și eu, e numele satului. Ei bine, da! Se pare că numele satului se trage chiar de la vestitul oraș al canalelor. 

Există mai multe teorii legate de numele Venețiilor noastre, dar cea mai plauzibilă vine de pe vremea când venețienii italieni erau mari comercianți. De la noi importau sare. Sarea era dusă pe Olt în jos spre Dunăre, apoi la Marea Neagră, de unde era preluată și transportată până la destinație, ca să aibă bucătarii venețieni cu ce să săreze meniul dogilor. Foarte posibil ca un venețian să fi poposit și să se fi stabilit în așezarea românească formată pe malul Oltului. Acum satul se află la oarecare distanță de apă, însă asta doar pentru că râul ieșind din matcă inunda casele, așa că locul a fost mutat mai sus, să fie ferit. O altă teorie zice că locul ar fi fost întemeiat de romani și că populația se numea „veneti”. S-a descoperit chiar și o monedă romană din secole II-III d. Hr. Adevărul e că oamenii își mai zic și acum, uneori, venețeni; alteori își zic venețieni. Cert e că așezarea e cu istorie, încă de pe vremea voievodatelor.

detaliu poarta din venetia

Dacă mașina sau bicicleta te poartă prin Veneția de Jos (întâmplător sau nu) ai să dai de un sat curat, ordonat, cu case frumoase și oameni care-ți dau bună ziua indiferent de unde vii.

femeie din venetia

Dacă Veneția italienească are nenumărate canalele romantice cu gondole, Veneția românească (de Jos) are berze. Numărate, totuși. Momentan sunt circa 50 de cuiburi de berze – cel mai mare număr de cuiburi comparativ cu satele dimprejur. Iar venețienii sunt mândri de ele.

barza

Un alt lucru de care venețienii sunt mândri e specificul locului încapsulat în Muzeul Satului Venețian. În vechea școală din localitate s-a amenajat un mic muzeu etnografic care cuprinde două încăperi. Una are obiecte religioase și fotografii vechi făcute la diverse ocazii, alta reface o încăpere tradițională românească din zonă. Cum e obiceiul, toate obiectele au fost donate de localnici.

nou si vechi

Cu această ocazie, afli că venețienii puneau mare preț pe costumul popular și aveau câte unul pentru diverse situații de zi cu zi – de lucru, de fată nemăritată, de femeie recent măritată, de cununie, de văduvie, de botez, de șezătoare, de mort. Aproape toate se văd în micul muzeu care poate fi vizitat de oricine trece prin sat. De regulă nu e deschis, dar într-un geam există două numere de telefon ale persoanelor care au cheia.

muzeul satului venetia

Venețienii au case cu țigle făcute chiar de mâna lor. Sau a străbunilor lor. Pentru că în sat exista odată o mică fabrică de țigle și de cărămidă, iar pământul din împrejurimi era ideal pentru așa ceva. Ba chiar și pentru obținerea varului pe care venețienii îl târguiau cu satele învecinate ca să obțină de-ale gurii ce ei nu cultivau – cartofi sau fructe.

Și la ei ca la noi – depopularea Venețiilor

Venețienii se mai mândresc și cu oameni de-ai lor care au plecat departe și-au ajuns să lucreze chiar în Veneția aia de-o știe toată lumea. Și mai mulți sunt plecați din Veneția de Sus. Obloanele sunt trase aici permanent pe și mai multe case.

obloane venetia de sus

Din unele case doar atât a mai rămas – obloanele sau ferestrele și zidul de la stradă – uneori o carte de vizită a gospodarului, cu nume, prenume și anul construcției. Unul din puținele locuri care par vii în sat e biserica – de un alb imaculat, cu un mic cimitir frumos aranjat la intrare. Satul e un univers izolat, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, iar străinul e întâmpinat și aici cu un salut, apoi e petrecut lung cu privirea. Puțină lume din afară ajunge aici, așa, de curiozitate. Cine vine trebuie să aibă o treabă. Veneția de Sus se desprinde din cea de Jos ca o anexă, ca o continuare mai mult sau mai puțin naturală, mult mai tăcută și mai necunoscută. Și probabil așa va rămâne și pe mai departe.

casa parasita venetia de sus

Doi venețieni intră într-un bar…, iar șansele sunt mari ca ambii să fie români! Pentru că venețienii italieni sunt din ce în ce mai puțini. Cei care rămân sunt bătrânii, iar tinerii se refugiază în alte orașe din cauza taxelor și impozitelor mari și a chiriilor exgerate (pe care turiștii acceptă să le plătească). Depopularea Veneției cu câte 1000 de locuitori/ an, conform unor studii recente, a fost subiectul unui documentar excelent pe care l-am văzut acum câțiva ani – The Venice Syndrome.

batrana din venetia de sus

Singurele asemănări între Venețiile românești și cea italiană sunt de ordin demografic – îmbătrânirea populației și depopularea. Dincolo de asta, pe când Veneția lor rămâne la fel de vibrantă, de colorată și de captivantă datorită turismului, cele două Veneții ale României se uită cuminți spre un viitor turistic îndepărtat. Deocamdată, sunt la fel de necunoscute ca multe alte locuri din țară și n-au prea multe de oferit. Dar salutul binevoitor, uneori curios cu care te-ntâmpină localnicii este uneori cel mai frumos gest pe care l-ai putea aștepta din partea unui străin. Și un deschizător de drumuri.

iesire venetia de sus

Leave A Comment

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close