De unde până de curând nu auzisem, nu parcursesem Cheile Pisicii din Piatra Craiului și nici nu căutasem informații despre acest loc, le-am traversat de două ori anul ăsta (#1). Și tot de-atâtea ori am întâlnit oameni care spuneau că le-a trecut pe la ureche numele locului și le-au căutat, dar n-au reușit să ajungă. Ba mai mult, nici unii proprietarii de pensiuni din zonă nu știu să ofere mai multe detalii turiștilor, din păcate.

Probabil că denumirea cheilor a stârnit curiozitatea multor drumeți de ocazie și tocmai de aceea interesul pentru ele a sporit recent. Mici detalii ca cele de mai jos sunt suficiente cât să-i determine pe mulți să rămână pe drumul principal și să nu riște o mică abatere. Probabil unii se bazează pe cunoștințele altora, dar indicațiile „din auzite” nu funcționează neapărat în acest caz.

Iar acum că le-am parcurs și iarna, și vara, cred că am înțeles de ce unii nu găsesc traseul prin Cheile Pisicii.

1.Pentru că alte detalii îți fură atenția

Adevărul e că e nevoie de ceva efort să găsești Cheile Pisicii dacă nu te duci chitit, cu harta în mână. Mai întâi, faci slalom printre gropile din asfaltul de la capătul Zărneștiului, care se încheie apoteotic în dreptul locului dezolant care este astăzi cabana Gura Râului.

Apoi, te înscrii în șirul indian de mașini care ridică praful pe forestierul ce despică Prăpăstiile Zărneștiului. Urmează aruncarea cu priviri lungi și compătimitoare spre cei care pedalează sau se plimbă pe forestierul ăsta, inhalând praful și noxele mașinilor (ce-o fi în capul lor?).

Parcarea la prima barieră înainte de intrarea în Parcul Național Piatra Craiului e motiv de transpirație – dacă nu prinzi loc, ratezi toată ziua pentru că trebuie să te întorci. Dar, cu puțin talent, te strecori slim fit într-o curbă, lași, din obișnuință, numărul de telefon în parbriz, pentru orice eventualitate, plătești taxa de parc.

Și-abia apoi pornești în căutarea Cheilor. Plictisit și ușor obosit de efortul de până acum, parcă nu-ți mai arde să cauți ceva ce nu e servit pe-o tavă. Iar plimbarea prin Prăpăstii e floare la ureche și te relaxezi atât de tare, încât intrarea în chei îți scapă ca prin urechile acului.

2. Pentru că nu le cauți îndeajuns

Cheile Pisicii sunt o vale secată și bolovănoasă. Se desprind din Prăpăstiile Zărneștiului și scurtează drumul forestier care duce spre Șaua Vlădușca. Sunt o formă de a prelungi spectaculozitatea pereților stâncoși din Prăpăstii. Căci cheile se află aproximativ la capătul prăpăstiilor.

Doar că indicatorul de la intrarea în chei face referire la altă destinație. Adică nu spune explicit că direcția e pe-acolo. Și poate că mulți ezită.

Așadar, Cheile Pisicii apar ca denumire doar pe hartă – și puțini mai au harta fizică – sau pe internet. Găsești filmări din chei, poze din chei pe internet, dar sălbăticia locului face recunoașterea lui extrem de grea.

3. Pentru că iarna nu-i ca vara

Locul de cotitură e complet golaș pe timp de iarnă, stâncăriile fiind singurul decor. Astfel că dibuirea intrării ar trebui să fie mai ușoară. Același loc devine o oază de verdeață odată cu explozia de vegetație. Nu doar că stâlpul informativ aproape nu se distinge pe fundalul verde, dar și despicătura uriașă între stânci nu mai sare în ochi.

4. Pentru că din poze e uneori greu să-ți dai seama că le-ai nimerit

Scurte, sălbatice, cu obstacole, pe alocuri înguste, cu o mică porțiune expusă – Cheile Pisicii condimentează cu adevărat o simplă plimbare pe forestierul din Prăpăstii, mai ales dacă n-ai planuri mărețe de drumeție. Odată intrat în chei, pereții calcaroși impunători se deschid puțin, capătă un aspect etajat și sunt ceva mai acoperiți de vegetație. Zeci de vrejuri sau trunchiuri firave de copaci se ridică pe marginea potecii și chiar printre pietre, semn că natura și-a văzut de treaba ei pe-aici, rar tulburată de prezența omului.

Dar există puține elemente distincte care să servească drept puncte de reper, dincolo de stâlpul indicator. Poteca are într-adevăr ceva aparte prin aglomerarea de bolovani, la fel și câteva formațiuni stâncoase.

Slalomul printre bolovani, trunchiuri de copaci și crengi rupte și poteca unică nu sunt motive de adrenalină sau de fotografii spectaculoase. Dar îți revelă semnificația numelui acestui loc. Pesemne că apa are sau a avut perioade în care a invadat cu furie cheile – altfel nu-mi explic modul în care unele crengi ți se aștern în cale sau se îngrămădesc în locuri din care nu mai pot înainta. Și după rotunjimile câtorva scobituri în pereți, probabil că odată apa chiar avea o albie pe-aici.

Așa umbroase și mai puțin umblate cum sunt, Cheile Pisicii pot fi parcuse și de cei mici, și de cei mari, în orice anotimp. În sezonul călduros, umbra le acoperă în totalitate, deci cu atât mai mult sunt o oază primitoare. Pe timp rece, mai ales pe ger, e posibil să dai de mici porțiuni cu gheață care necesită atenție sporită. Sunt Cheile Pisicii mai faine iarna sau vara? Au ceva special în toate sezoanele.

Așa că sper ca data viitoare când alegi ca destinație pentru plimbarea de weekend (tot) Prăpăstiile Zărneștiului și vrei ceva diferit să găsești Cheile Pisicii. Asociațiile montane încep să le includă în traseele pentru începători, ceea ce e super.