Zeci de de turiști viermuiesc la cele trei porți principale de intrare în vechiul oraș încă de la primele ore ale dimineții. Cu șepcuțe aranjate ferm pe cap, cu aparatele foto încărcate, cu planurile făcute contra cronometru de-acasă și cu biletele pregătite, înarmați cu apă, cremă de soare și… energie – așteaptă cu toții încă de la ora deschiderii să intre și să se minuneze.

Bine-ai venit în Pompeii. Orașul-sit arheologic în care auto ghidajul nu este încurajat.

Scanezi biletul, intri cu harta în mână, plin de curaj și entuziasm, calci cu încredere pe bolovanii rontunjiți de vreme și de pașii a milioane de turiști înaintea ta. Și dintr-o dată te pomenești între ziduri. ”Mmmm, ce oraș frumos” cum zice Alexandru Andrieș. Mmmm, ce oraș frumos… unde vezi numai ruine. În stânga ruină, în dreapta ruină, în zare…alte ruine. Care te copleșesc.

OK, consulți harta – aici e un templu (resturi de coloane în dezordine), vizavi e tot un templu (cioturi de ziduri), dincolo sunt resturi de case… Ziduri, multe ziduri. Caști gura o dată, de două ori… Apoi totul se repetă.

Internetul duduie de ghiduri esențiale despre tot ce trebuie să știi înainte să faci o vizită în Pompeii (logistic și istoric), cum și când să vizitezi Pompeii, cum ajungi acolo, cum să te orientezi etc. Dar nimic nu te pregătește pentru marea dezorientare.

Cărți, ghiduri, filme, documentare, bloguri – tot ce vrei găsești în afara zidurilor orașului. Odată intat în sit, te pomenești într-un deșert de informație. Componenta educativ-informativă din interior, dedicată turistului de rând, e aproape zero.

Aș, la fel e și-n din România, tinzi să zici. Da, dar asta-i Italia, și prețul plătit din toate punctele de vedere e mult mai mare. Până și amărâtele alea de cetăți grecești sau romane din Dobrogea au o pancartă ruginită trântită acolo cu un desen al cetății + un mic istoric. Bastionul Țesătorilor (exemplu oarecare) are panouri cu povești pe toți pereții și pe toate zidurile. Muzeul Civilizației din centrul Brașovului are coduri QR ca să citești singur. Pompeii are informații în 2,3 locuri doar.

Pompeii nu e un muzeu oarecare prin care te plimbi agale. Pompeii e un oraș întins pe zeci de hectare, cu zeci de detalii interesante care nu sunt marcate în niciun fel la fața locului.

În sit, ai niște panouri cu direcții, niște plăcuțe cu zonele cartografiate; pe site-ul oficial ai o hartă. Însă în sit lipsește acel minim de informație (fără obligația de a cumpăra materiale ajutătoare) care să te facă să nu caști în primele 10-15 minute, fără de care ruinele rămân doar niște pietre.

Complexele de clădiri sunt atât de….complexe, iar tu ai acces doar într-o mică parte a lor, încât cu greu poți înțelege cum arăta totul sau de ce arată într-un anume fel. Și nu te duci cu plauri de reconstruire și cu filmulețele după tine acolo.

Să zicem că iei ghid audio.

La data curentă (oct 2021) ghidul audio pentru Pompeii costă 8 EUR. (Biletul de adult e 16 EUR. Ca să mergi cu un ghid pescuit la intrarea in sit te costă de la 15 EUR în sus, cu condiția ca ghidul să-și formeze grupul care să-i renteze).

În general, blogurile sunt contra ghid și pro self-guided tour. Pe placul nomazilor digitali și al backpackerilor care merg pe low-cost și pe libertate de mișcare. Ceea ce presupune (și e extrem de recomandat) să fi citit ceva înainte despre Pompeii și Vezuviu.

Audio ghidul îți spune povești frumoase și te încadrează în context, îți deschide ochii asupra unor detalii și îți oferă o grămadă de informații pe care, altfel, le-ai spicui din zeci de surse. Fără un audio ghid în Pompeii (sau fără un ghid, în general), ești ușor în aer. Ajungi la o casă mai răsărită, vezi o urmă de frescă, un mozaic, un rest de statuie – dar toate-s ca o colecție de detalii aruncate-n aceeași căldare. Or audio ghidul îți scoate în față exact ce e de văzut.

Ține cont că audio ghidul te încetinește. Poveștile unor case pot dura +10 minute, timp în care nu te miști de pe loc dacă vrei să înțelegi ceva. Dacă timpul te presează, vei alerga la propriu.

Ghidul audio e un telefon. Te poți aștepta să se blocheze sau să nu-ți arate locul corect.

Ghidul audio a fost conceput înainte de pandemie, pe o anumită direcție. Odată cu pandemia, accesul în casele mari a început să fie controlat cu sensuri de  mers. Care, din varii motive, sunt invers decât povestea audio. Așa că nu doar soarele năucește turiștii în Pompeii, ci și ghidul audio.

Audio ghidul nu-ți va spune în ce direcție să mergi. Așa că rămâne în continuare la latitudinea ta să știi dinainte ce vrei să vezi sau ce traseu să urmezi. Nu există trasee prestabilite, ci doar trasee sugerate de bloguri, cărți sau de unele hărți. Unele cu denumiri de marketing, gen love trail – adică pe urmele frescelor erotice din Pompeii, cele mai căutate, cele mai evidențiate, cele mai utilizate ulterior în materiale promoționale.

Bine ai venit în Pompeii. Orașul prietenos cu câinii și cu persoanele cu dizabiități, însă doar pe jumătate.

Da, poți intra și te poți plimba cu câinele în Pompeii. Pentru câini nu există restricții. Decât să fie ținuți  în lesă. Deși probabil că câinele nu e la fel de friendly cu situl, pentru că la un moment dat, de efort și de stres, va trebui să facă un pipi pe-o ruină.

O întrebare pe buzele multor turiști e dacă totuși pot merge cu bebe-n căruicior prin Pompeii? Da, toate casele importante au rampe de acces pentru cărucioare. E de-asemenea adevărat că în sit intră turiști cu infanți sau persoane cu handicap. Accesul e totuși limitat.

În oraș te plimbi pe drumuri romane cu bolovani frumos rotunjiți, sari șănțulețe și pietroaie zebre, și te strecori pe trasee bine delimitate. Terenul accidentat, uneori înclinat, este unul din motivele pentru care se recomandă încălțăminte confortabilă. Există câteva trotuare cu aspect antichizat de-a lungul aleilor principale, probabil singura alinare pentru părinții care vin cu infanți în Pompeii sau pentru cei cu dizabilități.

Eu, ca turist care are libertate de mișcare, îmi permit să alerg dintr-un loc în altul și să-mi folosesc toate membrele pentru deplasare + hidratare + informare în același timp, dar bănuiesc că unii turiști nu pot.

Când cumperi o casă plătești parțial locul. Extrapolând, probabil și pentru aceste categorii de turiști, care nu se bucură decât pe jumătate de experiență, contează ideea de a fi fost în Pompeii, nu ce sau cât pot vedea.

Bine-ai venit în Pompeii. Un oraș în care nu-ți permiți luxul de a-ți trage sufletul.

Pe de-o parte pentru că toți cei veniți pentru prima oară caută să răspundă la aceleași întrebări arzătoare tipic turistice:

1. Cum să vezi cât mai mult tot în 8 ore. Adică dubla magică (Pompeii + Vezuviu) sau tripla de aur (Pompeii + Vezuviu + Herculaneum/Ercolano).
2. Cum să vizitezi Pompeii astfel încât să obții maxim de eficiență, confort, traseul perfect și valoare pentru prețul plătit.

Așa că miile de turiști se deplasează în valuri repezi spre cam aceleași obiective (case), pentru că au citit cam aceleași bloguri/ghiduri și recomandări.

Pe de altă parte, pentru că în Pompeii n-ai aproape deloc băncuțe/locuri de odihnă.

Mini-restaurantul cu șendvișuri și răcoritoare plasat fix în Forul principal și cele 3,4 cișmele probabil oferă un confort. Dar vin la pachet cu o dilemă organizatorică – unde te pui să mănânci/bei. Sau chiar unde stai puțin să te-odihnești.

Dar ce să vezi! Milioanele de turiști sunt invitați tacit să se sprijine/așeze oriunde, să rotunjească bordurile de pe marginea drumurilor romane și să șlefuiască ruinele vechi. La ora prânzului (ușor întârziat), puhoiul de lume strâns lângă tempul lui Jupiter din For nu caută să aducă ofrande, ci să stea pe unde-apucă, să molfăie un panini călduț sau ceva de prin traistă. Cine prinde un colț de umbră e deja privilegiat.

În tot acest timp, turismul în masă e una din principalele cauze ale degradării sitului.

Bine-ai venit în Pompeii. Orașul îngropat și renăscut turistic din cenușă.

Vechiul oraș a fost dezgropat doar pe jumătate și nu există presiune pentru a se dezgropa mai mult din cauza problemelor cu gestionarea sitului actual.

Marketingul din jurul Pompeii-ului, importanța lui arheologică și caracterul lui impresionant sunt invers proporționale cu ceea ce primești (informativ vorbind) odată ce treci de porțile orașului.

Pompeii îți oferă, teoretic, tot ce-ai putea avea nevoie in interiorul zidurilor vechiului oraș. Mâncare, apă, toaletă. Odată intrat, nu poți ieși (fără să pierzi biletul).

Printre un păhărel de vin și o felie de pizza, ești ademenit să vizitezi cel mai mare sit arheologic încă activ din lume, în care studenții la arheologie îndepărtează cu dăltița urme de cenușă chiar sub lentila Samsungului tău.

Italienii sunt cuceritori. Erau și în antichitate, la propriu, sunt și acum, mult mai subtil și mai elegant.