Oamenii Deltei poartă riduri adânci. De la vânturi tăioase, de la soare, de la băutură, de la tutun prost, și mai apoi de la vârstă. Oamenii Deltei sunt sătui până peste cap de pește – atât de sătui încât pescuiesc de nevoie și ce nu folosesc aruncă la animale, și ele sătule de pește. Pentru mine, ca turist, peștele e aproape o delicatesă. Pentru ei, peștele e o banalitate și o marfă de schimb. Nu se regăsește aici nimic din magia relației om-pește despre care se învață/învăța în școală, citindu-l pe Vasile Voiculescu. Neavând ce face, oamenii Deltei tot la pescuit ajung, iar poveștile lor, spuse cu glas rar, se învârt tot în jurul peștelui. 

Oamenii Deltei au așezări temporare pe fâșiile de uscat de pe canalele Dunării. Le locuiesc la final de săptămână sau câteva săptămâni pe an, când refac stocul de pește pe care-l vând mai departe sau îl predau la cherhanaua din Tulcea.

Viața de pescar e grea în Deltă. Năvoadele stau întinse timp îndelungat în apele tulburi ale lacurilor. Cotele de pescuit sunt mari, împărțite pe specii. Restricțiile de pescuit sunt multe. Neîndeplinirea cotei de pescuit duce la ridicarea permisului. Și-apoi ce-ar urma? Așa că fiecare pescuiește cum poate. Risipa de pește nu mai contează atâta timp cât aduce bani.

Viața în general e grea în Deltă. Fără apă curentă, fără electricitate. Barca e singurul mijloc de acces la o fărâmă de civilizație. Zilele se scurg lent și nimic nu tulbură ritmul canalelor – nici vântul tăios, nici razele printre crengile copacilor, nici șacalii, nici caii sălbatici, nici răsăriturile spectaculoase de soare. Nici măcar turiștii. Oamenii Deltei așteaptă blazați ziua de mâine care nu le va aduce nimic nou, dar pe care ei trebuie să o treacă într-un fel sau altul.

Oamenii Deltei se lasă descoperiți cu greu. În primul rând că fizic ajungi greu la ei – doar pe apă și doar dacă te oprești pe canale acolo unde dai de așezări omenești. Însă nu îi vei găsi la pensiunile all-inclusive din satele răsfirate de-a lungul Deltei. Apoi, ei se lasă cu greu descusuți. Pentru că nu știu neapărat cum și despre ce să vorbească, iar de poveștile despre pescuit sau despre greutățile lor le este deja lehamite. Însă te primesc în bătătură fără prea multe întrebări. Îți gătesc – pește (ce altceva?) sub toate formele și raci. Îți arată cum se curăță peștele, cum se gătesc măruntaiele de pește, cum se păstrează peștele, îți povestesc cum scapără și bubuie cerul la ei, cum conviețuiesc cu șacalii. Și-ți răspund la curiozități, dacă ai. Și e bine să le ai. Peste niște ani nu va mai fi nimeni să spună astfel de povești.