Am plecat de acasa la o plimbare cu vreo 30 de oameni, sa-i sarbatorim pe doi dintre ei si am ajuns…in Muntii Macinului.

Este o zona mai putin cautata si prea putin promovata, pe nedrept. Poate din cauza distantei de un  punct cu adevarat turistic, poate din cauza zonei aride sau a falsei impresii ca regiunea este saraca in atractii sau provocari pentru turisti.

In zona se ajunge fie cu bacul, pe la Braila, fie pe un drum cu hartoape, in compania unui peisaj mediteranean – campie arsa cat vezi cu ochii si cateva dealuri ici, colo. Satele sunt putine, casele saracacioase, semn ca viata in zona nu este deloc usoara. Daca se mai intampla sa treci pe-acolo si cu o namila de autocar, cum a fost cazul nostru, sa tulburi linistea unei zile de sambata a satenilor, esti privit cu mirare si nedumerire.

Ai zice, la prima vedere, ca nu e locul potrivit pentru un weekend, daramite pentru un concediu. Si totusi, turistii sunt  primiti cum se cuvine (e-adevarat ca noi ne-am anuntat prezenta) si am aflat ca au chiar si cateva activitati, in cazul in care se “ratacesc” prin zona.

Punctul nostru de plecare a fost micul oras Macin. Ca sa nu pornim cu burta goala, am poposit la Crama Dobrogeana. O primire foarte calduroasa din partea celor de acolo, care ne-au asteptat nu cu o degustare, ci cu mancare si cu vin fiert facut special pentru noi (pentru ca in zona nu se beau asemenea amestecaturi, lipsite de savoare pentru adevaratii iubitori de vinuri bune). Trebuie spus ca producatorii locali se mandresc cu 14 soiuri de vin, care mai de care mai aromate si mai parfumate, din podgoriile Sarica-Niculitel. Pentru doritori, se pot organiza, contra cost desigur, degustari, la care se serveste mancare specifica locului. Degustarile sunt insotite de o vizita a cramei si a Pivnitei lui Terente, unde se pot vedea si cateva exemplare de fauna din zona sau specifice Romaniei.

De la crama mai sunt cativa kilometri pana la Manastirea Macin, care poarta hramul Izvorul Tamaduirii. De aici se urca usor pe culmea muntelui pe traseul cunoscut drept Culmea  Pricopanului, care, in mod normal ar dura 3-4 ore.

Iarna cea mai mare provocare este vantul crunt, care ataca din toate partile, incepand de la drumul ce duce dinspre crama spre manastire, continuand cu urcusul si apoi pe (impropriu spus) creasta. Pentru ca zona este in camp deschis si nu exista loc de adapost. Daca muntii nu ne-au impresionat prin inaltimi halucinante sau greu de cucerit, vantul s-a dovedit un dusman mai mare decat ne-am fi inchipuit. In zadar am cautat sa ne ascundem dupa bolovanii cu aspect de megaliti preistorici. Rafalele ne gaseau oriunde.

Si tocmai pentru ca era iarna, nu am putut sa ne bucuram de bogatia vegetala a Parcului National Muntii Macinului, care include peste 1.000 de specii, printre care si una specifica, si anume, clopotelul dobrogean. Nici n-am avut ocazia de a ne intalni cu vreo testoasa dobrogeana (specie protejata). In schimb am vazut soimi dunareni (de asemenea protejati).

In conditii climatice mai blande, traseul facut de noi este foarte accesibil, asemanator unei plimbari mai lungi. De asemenea, pentru cei mai curajosi si mai dornici de aventura, in Parcul Muntii Macinului se practica cicloturismul! Traseele sunt multe si destul de solicitante. Cei inscrisi pot opta si pentru o degustare de vinuri la crama despre care am pomenit, pentru circa 5 euro/pers.

Daca este vara si vreti sa incercati altceva, exista posibilitatea unei plimbari cu vaporasul pe Bratul Macin (o “plimbarica” de doar cinci ore) sau a unui zbor cu parapanta. De asemenea, la 25 km distanta de Macin, in satul Cerna, iubitorii de cai pot face echitatie pentru 10 RON/ora (15 RON in weekend).

Pentru un plus de adrenalina, trebuie spus ca in zona este foarte temut asa-numitul balaur dobrogean – un soi de sarpe foarte lung (cca 6 metri) si gros (cca 30 cm), cu anumite caracteristic specifice (niste colti in zona capului), care apare pe nepusa masa pe langa gospodariile oamenilor, in cautare de hrana (animale mai mici…sau mai mari) si care a dat nastere mai multor legende…

Brusc, micul parc si dealurile Macinului devin mai interesante cand auzi astfel de povestii…Insa pentru un concediu linistit, relaxant, departe (chiar foarte departe) de tot ce inseamna agitatia orasului, poluarea, zgomotul agasant al muzicii din difuzoarele masinilor, mirosul de mici sau gratare, Parcul National Muntii Macinului este un mic tezaur ce isi asteapta cautatorii.