O zi ploioasă în care până și parcarea de la Kaufland e plină doar pe sfert. În aer plutește sentimentul călduț pe care-l simți când îl auzi pe Sinatra fredonând: It doesn’t show signs of stopping/ And I’ve brought some corn for popping. Asta dacă stai sub pătură. 

Dacă te aventurezi pe-afară, o faci cu un motiv bine stabilit. Al meu a fost de a vizita un muzeu. Sau două.

Mai mult de o oră sau o oră și jumătate n-aș sta într-un spațiu muzeal mic (adică nu mă așteptam să găsesc muzee prea extinse); gândindu-mă și că în Brașov muzeele sunt destul de aproape unul de celălalt, planul mi se părea fezabil.

Primul muzeu văzut în Brașov

Fiind prima oară când porneam la vânătoare de muzee în Brașov, am citit câteva informații sumare despre opțiuni. Niciun spațiu nu mă atrăgea în mod special.

Dacă ai mai multe zile la dispoziție, probabil poți începe cu cel mai la îndemână. Așa că am pornit-o spre centru – locul de unde încep toate cărările – și drumul m-a purtat de-a lungul promenadei de sub Tâmpa.

Am trecut pe lângă și citit a nu știu câta oară panourile informative despre bastioanele cetății aflate de-a lungul promenadei. Informațiile sunt sumare, vechi, pe alocuri mutilate și mâzgălite de inscripții.

În imposibilitatea de a-i vedea interiorul, povestea despre „bastionul din bastion” conceput pentru fortificația Postăvarilor nu m-a impresionat. Am trecut pe lângă fostul Turn al Olarilor, astăzi Turnul Artelor. Găzduiește periodic expoziții de artă. Și trebuie să ai noroc să-l prinzi deschis. Acum e închis și el.

O construcție amplă, ciudată, păstrată în forma originală

Capătul promenadei e dominat de zidurile albe și masive ale Bastionului Țesătorilor. L-am ocolit inițial. Știam că e spațiu expozițional, dar nu e nimic care să îmbie posibilii vizitatori să se apropie. Dimpotrivă, zidurile imaculate, groase, par imperturbabile, iar cele trei rânduri de inscripții cu ani vizibile pe laturile dinspre Aleea Tiberiu Brediceanu (1421-1436, 1639, respectiv 1827) creează confuzie. 

Ca să aflu ce e cu acei ani, am decis să caut intrarea dosită pe strada George Coșbuc. 

Poarta de acces e o adăugire modernă, de la 1959, conform inscripției, și este opera sculptorului L. Teodorescu. Poate că ar fi fost mai interesant dacă o astfel de poartă exista și la alte bastioane vizitabile, pentru a avea o consistență. Așa, reprezentarea în lemn a bastionului, caseta cu țesătorii la lucru mi se pare că rămân doar niște povești frumoase. Iar însemnele acestora (suveica și fuiorul) din partea superioară a porții sunt doar o stemă închipuită a breslei.

Când am pășit în curtea interioară, trecând printr-o curticică și o arcadă, am avut impresia că sunt într-un joc video cu temă medievală. Galeriile de apărare de pe cele trei laturi, conservate, dar cu o tentă de lemn putred, se înălțau goale și umede sub cerul plumburiu. Dacă aș fi strigat, probabil mi-aș fi auzit propriul ecou. Mai, mai că mă așteptam ca din golurile părăsite să răsară vreun oștean sau o țeavă de pușcă.

Nimic din toate astea, însă. Doar o ploaie măruntă și niște urme de zăpadă prin colțurile în care soarele n-a mai ajuns.

Câteva panouri de pe clădirea care astăzi adăpostește muzeul povestesc despre bresle și despre bastion. După cum mi-am dat seama ulterior, informația se repetă des pe alte panouri sau note informative.

Conform textului de pe un panou, Bastionul Țesătorilor e vizitat de localnici cel puțin o dată pe an. Oare de ce?

Lecția de istorie

Cetatea Brașovului a avut opt bastioane și patru turnuri exterioare, din care se mai păstrează azi trei bastioane și două turnuri integrale, plus trei bastioane refăcute parțial. 

Construcțiile, ridicate în secolul al XV-lea, erau folosite pentru depozitare de mărfuri de fiecare breaslă în parte, iar pe timp de război deveneau fortărețe de apărare.

Primele două niveluri din Bastionul Țesătorilor au fost ridicate între 1421-1436; au urmat între 1570-1573 a treia galerie, cu guri mai mici de tragere, și cele două turnuri de veghe. În 1710, unul din turnuri s-a prăbușit la un cutremur, așa că în 1750 apoi în 1910, în urma unor lucrări de restaurare, bastionul a fost modificat la forma actuală, adaugându-i-se și clădirea breslei unde azi funcționează muzeul. Tot pe la mijlocul veacului al XVIII-lea a început și abandonarea lui, pentru că-și pierduse din importanța militară. Atunci s-a găsit mai mult armament în bastion, astăzi expus în muzeu.

Bastionul funcționează ca muzeu din 1950 fiind un spațiu dedicat Țării Bârsei. 

Prea puține aflăm despre Țara Bârsei din muzeu, totuși. Odată intrat în incinta veche, încremenită în timp, te izbește mirosul de stătut specific muzeelor care au pierdut puțin pasul cu vremurile actuale.

Expoziția constă într-o singură încăpere mare unde este expusă macheta Brașovului de secol XVII realizată la finalul anilor 1890.

Acesteia i s-a adăugat, în 1969, macheta cartierului Șchei. Într-o oarecare măsură, macheta este un mod interesant de a pune în context cetatea cu momentul actual, pentru a observa locurile vechilor ziduri, formele construcțiilor, precum și modificările asupra mediului înconjurător aduse de construcțiile moderne. Pe machetă se poate observa particularitatea bastionului care este chiar forma lui fiind singurul de acest gen între fortificațiile Brașovului.

Pe un ecran imens rulează continuu povestea fortificării Brașovului pe vremea lui Sigismund de Luxemburg, precum și a incendiului din 1689 care a avariat o mare parte din construcțiile din cetate, inclusiv Biserica Neagră care atunci și-a căpătat numele. 

În vitrinele vechi de 70 de ani stau (puține) piese de armament din perioada medievală, precum și obiecte de uz civil sau gospodăresc. Explicațiile sunt sumare și neutre. Atenția rămâne tot în jurul machetei, unde o serie de tablete îmbie vizitatorul să citească mult și bine despre istoria fortificațiilor (bastioane, turnuri, porți, case vechi). O instalație luminoasă ajută la identificarea, prin apăsarea unui buton, a locului sau construcțiilor despre care citești. Practic vizita este o lectură continuă desfășurată pe ecoul unei povești medievale și a unor flăcări ce trosnesc prin difuzoare. 

Cred că ăsta a fost pentru mine primul muzeu în care exponatul principal s-a dovedit a fi cantitatea de informație scrisă. Am o vagă bănuială că un vizitator obișnuit cu prea puțin interes pentru istorie nu stă să citească atâta, ci dă un ocol machetei în 15 minute și iese. Păcat – pentru vizitator, dar și pentru muzeu.

După cum ziceam, prea puține am aflat despre Țara Bârsei, cu excepția unor poze și notițe despre cetățile medievale învecinate (Râșnov, Codlea, Hărman – atât am reținut).

La ieșire am fost sfătuită că dacă vreau să urc la primul nivel al galeriilor de tragere, să am grijă pentru că lemnul e vechi. Cred și eu!

Alte machete, alte romane

Am zis că muzeul are o sală? De fapt are două, cu încă una aflată într-un subsol care probabil odinioară era o pivniță. Aici se află acum expoziția „Brașovul/ 3M”, de la trei „dimensiuni” istorice ale oraşului: Medieval, Modern şi Muncitoresc – conform descrierii date de Muzeul Județean.

Și aici am găsi o machetă, de dată recentă, a întregului oraș, plus machete la scară mică a câtorva clădiri importante din istoria orașului – Modarom, uzinele Tractorul sau Steagul Roșu, magazinul Brașov (Star).

Practic am dat ocol unei istorii sumare a „ridicării” orașului Stalin, începând cu 1950. S marchează momente importante precum apariția primului bloc-turn, construcția gării, a primului spital, a primului cinematograf, și a unor cartiere. Din nou, vizitatorul trebuie să stea să citească. Ceva mai puțin decât în prima încăpere.

Am părăsit bastionul pe o ploaie serioasă care făcea burlanele să răsune metalic în curtea pustie. Dacă ridicam ochii spre turnurile de apărare, vedeam pe fundalul de lemn vechi ploaia căzând în picuri mari și aveam aceeași senzație de joc video 3D.

De ce să-l vizitezi

Pentru cantitatea mare de informații despre cetatea Brașovului și clădirile emblematice ale orașului (vechi și noi).

Pentru incinta foarte bine conservată – unică în sud-estul Europei, cu acees la galerii. Căci da, se poate urca fără teamă – lemnul vechi încă ține bine și chiar au fost amplasate băncuțe de odihnă pe care se poate sta și asculta liniștea. Am fost singurul musafir preț de aproximativ o oră și jumătate și puteam sta mult și bine acolo sus, pitită după un gol, să citesc, să scrolez pe telefon, să mănânc…

Pentru a afla rolul cetății Brașovului în zona Țării Bârsei. Deși acest aspect e prea puțin tratat.

Dar…

Nu te aștepta să găsești detalii despre breasla țesătorilor (sau despre bresle în general) și rolul ei în întreținerea bastionului. Informația există, dar e puțină.

Nu te aștepta la un număr mare de exponate. Și nici la unele care să impresioneze cu ceva. Cele existente sunt cam prăfuite și probabil împărțeala pe ele s-a făcut cu Muzeul de Istorie de care aparține bastionul.

Presupunând că prima parte din muzeu e Medievalul și a doua Muncitorescul…nu mi-am dat seama unde e Modernul. Mai totul mi s-a părut anacronic aici, mai puțin tabletele. Dar de la a amplasa niște tablete pline de conținut (pe care vizitatorul îl citește sau nu) până la a aduce un astfel de muzeu în prezent e cale lungă.

Nu mi-am dat seama de ce ar fi acest bastion considerat cel mai popular printre turiști. Sau chiar printre localnici.

Tind să zic că forma impunătoare atrage (și impresia că sunt mai multe de văzut).  E-adevărat că 7 RON nu dau pe nimeni afară din casă. Deci merită să-i dați o șansă muzeului măcar o dată pe an, fie că sunteți sau nu din Brașov.