De curând citeam despre marea dintre munți a României și despre faptul că nu trebuie să parcurgi sute de kilometri ca să faci plajă la Marea Neagră când o poți face plajă în Transilvania la…ai ghicit – Colibița. Am căscat plictisită amintindu-mi de dezorganizarea totală pe care am întâlnit-o anul trecut la Colibița, de lipsa posibilităților unui turist oarecare de a ajunge efectiv la lac din cauză că aproape tot malul e proprietate privată, și de aroganța unor proprietari de pensiuni. 

Acest loc „puțin explorat” din Cluj

Dar iată că de data asta vin și eu cu locul-minune, neamaivăzut și nemaiauzit din Cluj. Unii îl trec chiar pe listele de locuri puțin explorate din Cluj, deși îl poți vedea pe foarte multe conturi de Instagram. Dar, într-adevăr, dacă ajungi aici te poți simți ca deasupra Cazanelor Dunării. Unii zic că și ca în Vietnam (n-am fost, nu pot promite nimic). Ai ghicit din nou – e punctul de belvedere de deasupra Lacului Tarnița.

Legenda locului

În popor – de unde, desigur, a preluat și Google Maps denumirea – acestui punct îi zice Piatra lui Lucaci. Legenda, pe care o inventez chiar eu, spune că un drumeț pasionat, pe nume Lucaci, a pornit teleleu de-a lungul lacului. 

La un moment dat, plictisit de-atâta mers pe mal, unde-a văzut că pădurea se rărește puțin și că dealul urcă, a luat-o și el în sus. Așa a descoperit o fereastră în desiș cu o priveliște care-ți taie respirația mai ales dacă ai rău de înălțime. 

La marginea acestei deschizături generoase sunt câteva stânci – exact acelea pe care toată lumea le călărește ca să prindă loc în față și pentru ca nimic să nu obstrucționeze cadrul de Instagram. Iar el a numit-o Piatra lui Lucaci, după cum se cuvine oricărui descoperitor și descălecător.

Mulți ani după aceea a venit serviciul de Salvamont Gilău și a marcat traseul cu punct roșu, în circuit, pentru ca toată lumea să se poată bucura de el în siguranță.

Nu vă supărați, pe unde ajungem la piatră?

Spre deosebire de fabuloasa destinație Colibița, la Tarnița chiar poți ajunge la apă, gratuit, și din mai multe puncte, nu dintr-unul singur, și nici obligat să te urci într-o barcă. 

Chiar traseul spre Piatra lui Lucaci, dacă o iei pe mal, duce prin aceste puncte. Mulți drumeți nu fac stânga la intersecția care desparte poteca principală de cea care o ia pe mal, de aceea nu-și dau seama că e circuit și ajung la punctul de belvedere pe sus. Nu-i bai, e frumos din orice direcție l-ai ataca. 

De ce să urci la Piatra lui Lucaci?

Un avantaj al traseului e accesibilitatea. Eu l-aș încadra la trasee ușoare din următoarele motive:

• E parcurs de multă lume, dar circularitatea lui poate asigura fluxul de turiști pe ambele sensuri ca să nu se creeze aglomerație.
• Îl poți parcurge și cu tenișii tăi cei mai albi, pe care o să-i mânjești puțin, dar vei spune apoi că și-au făcut treaba.
• Merge făcut și cu copii, cu cățel și cu purcel.
• Merge făcut și pe vreme mai urâtă, deși terenul poate fi puțin alunecos; dar pădurea protejează parțial de ploaie pe o bună parte din drum.
• Merge făcut în câteva ore.

Și totuși, ca să nu existe dubii ca la traseul de la Lacul Vulturilor, traseul ăsta e încadrat ca mediu, punând probleme din cauza lungimii (10 km, câte 5 km pe oricare dintre direcțiile circuitului, încât nu prea merită să te întorci pe unde ai venit) sau din cauza diferenței de nivel de aproape 400 de metri. Şi nici n-ai surse de apă.

Dacă alegi să mergi dinspre malul lacului, urcarea spre Piatra lui Lucaci apare pe nepusă masă tocmai când te gândești că ai văzut destul cum se distrează alții la căbănuțele de pe celălalt mal. Adică nu cumva să-ți vină cheful să sari într-un caiac. Deci după vreo 2 ore de mers, hop, începi să urci. Foarte abrupt. Dar prinde bine că se rupe monotonia. De la belvedere se mai urcă încă puțin până în vârful dealului, după care drumul va tot coborî.

Dacă alegi să ajungi la piatră prin pădure, cei 5 km la dus, deci tot vreo 2 ore, vor fi în proporție de 90% urcare, când mai susținută, când mai domoală. Singurul lucru notabil este că la un moment dat, într-o dumbravă unde e loc de pus cortul, ai deschidere spre Cheile Turzii.

Dacă ajungi aici primăvara-vara, priveliștea de la Piatra lui Lucaci e ca o gură de aer proaspăt prin marea de verde care ți se deschide dinaintea ochilor. Mai, mai că ai zice că țara asta e toată numai o pădure. Probabil la fel și-au zis și alții care s-au gândit că dacă mai taie din ea nu se supără nimeni.

Prezența pădurilor și relieful deluros fac peisajul mai puțin amețitor decât cel din Munții Almăjului, dar priveliștea nu e cu nimic mai puțin spectaculoasă. Spre deosebire de punctul de belvedere de pe Ciucărul Mare de la Cazane, aici pot sta alături mai multe persoane, deschiderea fiind generoasă. Ba chiar se mai găsește încă una cu aceeași priveliște la câțiva metri distanță.

Se zice că la pomul lăudat (pe Instagram) să nu mergi cu sacul. Ei bine, la ăsta poți merge cu (ruc)sacul. Ai ce vedea într-o drumeție de o zi. Ca să fie comparația cu Ciucarele completă, întocmai cum acolo există Ciucărul Mare și Ciucărul Mic, deasupra lacului Tarnița, pe lângă Piatra lui Lucaci există și una de-i zice a lui Dan. Tot ce-ți trebuie sunt cărările cu soare, să poți ajunge și în Almăjului și la Tarnița!