Am așteptat până în ultimele zile din această primă lună din anul de grație în care ne aflăm, dar nu s-a arătat. Deși nu pot spune că un ianuarie fără zăpadă în București e ca o zi fără cafeaua de dimineață, nu ningea degeaba într-un ianuarie adevărat, tot așa cum nici o răceală nu te ține degeaba în pat, fie că-ți place sau nu.

După o ninsoare sănătoasă, problemele erau mari, așa cum se cade unui oraș mare și veșnic nepregătit cum e Bucureștiul. Odată acceptată situația și neprevăzutul, detaliile cotidiene ale capitalei îngropate în zăpadă te făceau să te resemnezi, uneori chiar să zâmbești, și să îți zici că vor veni și zile mai calde…

Așadar, dacă vrei să-ți amintești sau dacă nu știi ce înseamnă un ianuarie cu zăpadă în București…ar fi fost cu:

Munți de zăpadă crescuți prin orice spațiu gol, ca să facă loc pe șosea, în primul rând, apoi puțină cărare și pe trotuar

Trotuare mai tot timpul impracticabile, așa încât de multe ori mergeam direct pe șosea.

Schiat și săniuș în Tineretului (sau în Carol) – ar fi fost oricum mai ieftin decât pe Valea Prahovei

Peste toate astea, veneau camioanele încărcate cu zăpadă, care se îndreptau spre locuri virane din oraș sau din afara lui ca să clădească acolo viitoarea zonă arctică cu zăpadă murdară. Acum nu prea mai au unde pentru că au răsărit blocuri în mai toate parcelele alea.

De te miri unde răsăreau niște tovarăși cu lopeți în spinare care se ofereau, în schimbul unei sume modice, să-ți dea zăpada din fața casei sau de pe mașină, dacă te vedeau că te chinui cu o măturică.

Și probabil alte banalități de care nu îmi mai aduc acum aminte, și care pe moment ne-ar fi făcut să iubim, dar mai ales să blestemăm orașul, dar la care cred că în curând ne vom gândi zicând ca Neil Pasricha: AWESOME.