Anul trecut pe vremea asta mă bucuram că în sfârșit văd în aeroport, pentru prima oară în spațiul public, o ofertă de Crăciun în Deltă. „Delta Dunării e unică și iarna” zicea
Tu de unde te inspiri când îți trasezi un plan de călătorie într-o țară străină? Conform unor statistici din 2018, circa 1 din 16 oameni la nivel mondial caută lunar informații despre o
Traseele spre vârful Leaota le numeri pe degetele de la o mână. Cel care pornește de la cabana Brătei e ca un copil vitreg printre copiii cei buni ai muntelui. Câteva din motive: drumul prost
Cloașterf, sat din Colinele Transilvaniei, într-o zi de sâmbătă. Amiază, căldură mare. O toropeală generală care-mi amintește de imaginile cu localități din Vestul Sălbatic. Aerul e
În școală, când întâlneam cuvinte necunoscute în lecturile mele, mi le notam pe foi sau în caiete și le căutam în DEX. Dex-ul ăla mare, cu coperți verzi. Le mai găseam, uneori, prin
Urmăresc festivalul UrbanEye de la prima ediție care a avut loc acum 6 ani. A avut succes încă de pe-atunci – nu am reușit să iau bilet decât într-o zi și am stat pentru prima oară
Piesa e pe cale să înceapă. Alcesta, de Euripide. Se joacă în aer liber. Noroc că norii s-au mai răsfirat, dar șanse de ploaie sunt în continuare. Scena e pregătită, luminile asemenea;
…ușor, ușor cu mirosul gazelor de eșapament; cu coloanele din trafic; cu polițiștii care dirijează traficul; cu 1,2,3 ore/zi pierdute în trafic; cu autobuze sau tramvaie care nu mai vin;