Urmează stația Buda. Regio Călători vă dorește călătorie plăcută!

calatorie cu trenul

Buda fără Pesta rămâne doar Buda de România. Avem cică mai multe Bude în țară, dar acum este vorba de satul care aparține – zice Wiki – de comuna Râfov. Pe la Buda, așadar, mi-am dat seama că în tren încă nu miroase a budă. Prima revelație o avusesem la urcare.


Dimineața devreme; beznă. Luna plină s-a dus la culcare așa că au rămas să mai lumineze stăzile doar felinarele și neoanele din autobuzele deja ieșite pe traseu. Măcar e călduț, așa că cei câțiva oameni ieșiți din casă în drum spre serviciu, probabil, și-au scos măștile.

Gara Brașov e luminată anemic afară și aproape pustie în interior. Are aerul dezolant de gară românească, mizerabilă și impersonală. Orice gară din România e cam la fel oriunde te-ai duce, îmi spunea de curând un amic. Măcar acum e ceva mai goală, căci aurolacii încă nu s-au trezit, iar navetiștii încă sunt adormiți. Măcar ușile se deschid automat, iar în pasajul de sub șine nu pute a urină.

Trenul încă n-a tras la linie. Își permite. Dacă era ger, îl înjura toată lumea deja ajunsă înainte de vreme. Acum, însă, fiecare își vede de bagaje, de îmbrățișări, de telefoane.

Ați ieftinit biletele!

În sfârșit apare săgeata. E albastră, ca-n reclamele vechi. Are vreo cinci vagoane, dar toată lumea se bulucește spre două. Nu înțeleg de ce. Biletul nu e cu loc și cred că trenul nu are clasa a doua și clasa întâi cu coroniță. Egalitate de șanse. Ușa se deschide elegant prin apăsarea unui buton, la comanda căruia se coboară o scăriță. Nu trebuie să fac șpagatul să urc în tren. Constructorii sau gândit și la cei cu picioare scurte și la cei pe care-i strâng pantalonii.

Intru într-un fel de lobby – o încăpere generoasă cu banchete albastre aranjate semicircular, precum canapelele de bucătărie din anii 90. Perfecte pentru grupuri mici care joacă Mafia în drum spre munte/mare. Alături e și spațiu pentru biciclete. Nu miroase a budă. Nu miroase a nimic, de fapt.

Cu un alt clic de manetă se deschide ușa spre vagonul propriu-zis, cu șirul de scaune. Oamenii s-au așezat cuminți, câte unul sau doi la fiecare pereche de patru. Între scaune e și o măsuță, cu patru capete care se pliază. Numai bune să începi să te joci cu ele ca un copil răzgâiat, închizându-le și deschizându-le, dacă peisajul nu te atrage, dacă n-ai rebus, sau dacă partenerul sforăie. Ai putea la fel de bine să te joci pe telefon. Ai prize funcționale sub măsuță și WiFi gratuit.

Plușul scaunelor e ușor murdar, dar n-am pretenții să fie dat cu spumă de curățare. Deja m-au cucerit pe jumătate cu mirosul de ne-budă. Geamurile sunt murdare, dar nu pot comenta că nici eu nu le-am șters de un an acasă.

Doi străini au urcat și s-au instalat comod ca să afle după un minut că greșiseră trenul. Fraierilor! Al nostru e mai ieftin! Și mai curat. Dar cred că ei nu știu; că dacă știau…

Am prins un vagon de intelectuali, îmi pare. Cel puțin trei persoane sunt doar cu laptopul. Un tip deja și l-a așezat pe măsuță și a început să clicăiască la mouse. Nu cred că se joacă…

Alături, la linia 1 trage un CFR Brașov-Constanța via București. Gol-goluț. Încă. Bănuiesc că în el vor urca cel puțin doi oameni, aceia fiind turiștii străini.

Al nostru pleacă la și 37 trecute fix. Apare controlorul după un minut. „Bună dimineața! Biletele, vă rog.” Ai luat din gară – mulțumesc. Ai luat online – număr de comandă, vă rog. Te-ai urcat ca o floare la butonieră cu mâna-n buzunar? Nu-i nimic – îți dăm noi bilet la preț normal.

E călduț, plăcut și liniște. Luminat corect, fără a fi prea strident. Cu camere de supraveghere.

La Bușteni urcă elementul perturbator. Un cuplu. Vine controlul. Ei cer două bilete. „36 de lei, vă rog.” „Le-ați ieftinit!” „Nu, dom’le, sunt la fel de mult.” Controlorul deja e sătul de glumițe seci făcute de călători de ocazie. Amândoi au cafele extra-large la pachet, măștile în bărbie, și telefoane care picăie zgomotos anunțându-ne că au o viață socială foarte activă pe Messenger. N-au abandonat-o mai deloc pe tot parcursul celor 150 de kilometri rămași.

La stația Buda încă nu simțisem miros de budă

calatorie de trenul romania

Cu excepția intelectualilor și a cuplului perturbator, celelalte personaje din vagon s-au schimbat. În urma celor plecați au rămas biletele de hârtie pe măsuțe. Oare de ce lasă oamenii urmele astea? Știu de unde ai urcat și unde ai coborât. Dacă scria și numele pe bilet, ți-l trimiteam prin poștă acasă, așa cum face primarul comunei Băbana din Argeș cu cei care își aruncă gunoiul aiurea. O mai fi oare primar?

La Florești Prahova trenul stă mai mult. Așteaptă CFR-ul care trăsese în gară la linia 1. O fi el mai murdar și mai scump, dar are prioritate. Dreptul brandului oficial de transport feroviar, al cărui acronim îndemna, în folclorul urban, la ceva fără rușine.

Dar cât costă, dom’le, de e așa de ieftin? Reclama nouă de la OTP Bank care se dă la radio o zice mai bine: așa cum pentru a face un credit la OTP Bank îți ia mai puțin decât a face o listă de cumpărături sau o oră de pilates, tot așa o călătorie Brașov-București cu un Regio Călători e mai ieftină decât o ședință de aerobic, sau decât meniul tău de prânz (asta dacă nu te limitezi la o ciorbiță cu pâine). Cu siguranță e mai ieftin decât orice altă variantă (tren, maxi, chiar și Bla Bla Car). Poate doar cu bicicleta să fie mai avantajos, dar și-acolo sigur depășești 24 de lei pentru provizii. Doar dacă stai acasă nu depășești bugetul. Iar de ajuns la destinație ajungi cam în același timp.

Unele lucruri nu se schimbă

La Ploiești au urcat navetiști în drum spre muncă. Și odată cu ei s-au pornit și toate alarmele telefoanelor pe toate tonurile posibile. Sună unul ca alarma mea de dimineață. Mă panichez. Cotrobăi după telefon. Nu e al meu. Unele sonerii îmi amintesc de telefoanele unor foști colegi de birou și mă apucă nostalgia după open space-uri și rumoarea familiară de fundal a locului de muncă. A trecut aproape un an de la lockdown.

„Te-ai trezit?” se aude tare. Și da, mă trezesc din reverie. ”Ai mâncat ceva? N-ai mâncat, sigur că da! Ia repede și mănâncă și apucă-te de temele-alea. Și trimite-mi pe WhatsApp la ce nu știi. Hai, că ajung eu la București și tu încă nu te-ai apucat!”

20 de minute de liniște.

”Alo? Când ai terminat, fă-ți temele! Ce?…” Măcar răsuflăm ușurați că există progres.

S-a întrerupt semnalul. Doar pentru unii.

„Alo?” se aude din speaker. „Ce faci? Pe unde ești? Aha…Te-am sunat eu că eram la baie și n-auzeam telefonul.”

Vocea de la celălalt capăt se numește Adriana. Deci Adriana își face griji că n-aude telefonul din baie. Aș! Știu eu de la Andrieș că se-aude: Când seara s-ar face gri/ Nu te-ai mai putea stăpâni/ Din baie la telefon ai vorbi

În vagon e gălăgie de la trei conversații asurzitoare simultane. E ca atunci când aterizează avionul, lumea își deschide telefoanele și se-aud numai bipuri pe toate tonurile.

Mi-a pierit interesul. Se văd graffitiurile de la Basarab. Vreau să cobor odată, să simt miros de merdenea și pot să intru într-un Mega din stație în stație. În Brașov sunt doar vreo șase mari și câteva Shop&Go-uri. Șoc și groază!

Leave A Comment

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close