A nu se înțelege că, după cel din urmă cu o săptămână, mă petrec din brunch în brunch. Pur și simplu întâmplarea  a făcut ca două dintre brunch-urile care mă interesau ca loc să fie organizate unul după celălalt.

La Urlați am poposit în curtea unei case boierești ascunsă privirilor trecătorilor după o imensitate de vegetație. Casa a fost denumită de proprietari „Conacul Nucu”; nu e inclusă în vreun circuit turistic, nu are valoare de patrimoniu, și nici nu are o istorie deosebită alta decât a altor case boierești.

De fapt, probabil că acum începe povestea ei deosebită, odată cu eforturile pe care Simona și Mircea, cei care au reușit să cumpere casa de la un moștenitor, le depun pentru restaurarea și revitalizarea ei.

Povestea clasică a casei începe cu construcția pe la 1912, pe moșia boierului Țigănescu, pe atunci primar al Urlațiului. Desigur, moșia includea terenuri vaste, astfel că în spatele casei de acum, dincolo de o mică livadă, se întind fânațe cât vezi cu ochii. Destinația casei pe atunci era de exploatare viticolă pe moșiile boierului.

Casa are o arhitectură neoromânească, cu fundație înălțată (lăsând spațiu beciului) și verandă cu colonade. La interior sunt șase camere. Construcția are și o anexă care datează de după anii 50, când conacul a fost folosit de IAS-ul local tot în industria viticolă. După anii 90 conacul a început să se degradeze, iar după 2000 a fost locuit temporar, ultima oară de o familie de țigani. În tot acest timp, conacul nu a fost întreținut, astfel încât familia Crisbașanu l-a cumpărat într-o stare destul de avansată de degradare.

Iar noi am nimerit în plin șantier. Care durează de câțiva ani și care va mai dura tot pe-atât până ce conacului i se va reda strălucirea și va fi inclus în circuit turistic. După restaurare, anexa va fi folosită de familie, iar clădirea principală pentru turiști. Mircea deja are experiență în organizarea de activități prin împrejurimi (ciclism, degustări de vinuri, vizitare de ateliere meșteșugărești), astfel încât să poată ține turistul interesat și ocupat câteva zile în zonă.

Poate că acum conacul nu a fost vedeta. Însă întreaga familie care a oferit masa și care s-a preocupat de buna organizare a lucrurilor, da. Astfel că nu șantierul a atras atenția, ci scaunele improvizate din baloți de puzderie de cânepă, barul improvizat din paleți, curtea generoasă cu vedere spre dealurile înconjurătoare, livada mică, precum o oază de verdeață și de liniște din spatele conacului, piersicile cât pumnul așteptându-și rândul să fie culese…murele de peste gard care se încăpățânează să se îndese spre curtea vecinului. Sau micile detalii locale precum Adrian Glonț, un artist local care ne-a cântat la chitară, sau domnul Adrian Aldea, de la Ceptura, unul din ultimii meșteșugari locali într-ale dogăriei, care ne-a și ținut o scurtă lecție. Chiar și vinul pelin, acum aproape dispărut, a fost vedetă. Sau păsatul pe foi de tei.

Pe mine, personal, m-a surprins plăcut să aflu de existența lui GICU – Grupul de Inițiativă al Comunei Urlați -, care a reușit să marcheze o serie de trasee cicloturistice pe Drumul Vinului, cu includerea în circuit a unor crame locale sau a unor meșteșugari precum Adrian Aldea.

Ca și cu ocazia precedentă, mâncarea a fost bună, însă pentru mine doar un pretext…