Oameni. Oameni peste tot. Oameni și mașini. Trafic greu. Suprapopulare. Praf. Ploluare. Și gunoi. Mult gunoi. Fisuri. Dărâmături. Case dărăpănate. Curți dezafectate. Geamuri sparte. Graffiti.

Am început să văd tot mai des neajunsurile unui oraș sufocat la mai orice oră din zi, și în oricare din zilele săptămânii. Am început să-mi pierd locurile de plimbări sau de lectură, căzute pradă parcărilor neregulamentare, aglomerației și agitației permanente. Când am venit eu în București, orașul avea colțurile lui numai pentru mine. Acum orașul a devenit neprietenos, distant și rece.

Însă tot orașul mi-a dat ocazia de a-l regăsi și redescoperi prin însoțirea turiștilor străini în cadrul proiectului Bucharest Greeters. Probabil mi-am arătat disponibilitatea de a mă alătura comunității și din nevoia  de a-mi demonstra mie însămi că orașul încă mai are ce să-mi ofere. Petrecând niște ore în compania unor străini și fiind obligată să le vorbesc, în general, de bine despre București, m-a obligat să deschid cutia cu impresii interesante și lucruri inedite pe care am alcătuit-o în peste 10 ani de când stau aici. M-a obligat să reînvăț să vorbesc despre oraș așa cum făceam la început. M-a obligat să alcătuiesc un plan de explorare a străzilor, cartierelor, parcurilor pentru niște oameni care nu vor sau nu au timp să stea cu un ghid în mână, ci caută interacțiunea cu „un băștinaș”, probabil tocmai în ideea că o astfel de persoană ar cunoaște mai bine locul.

Stând câțiva ani în preajma celor din A.R.C.E.N. sau făcând propriile mele explorări, mi-am dat seama că nu bucureștenii sunt cei care cunosc bucureștiul, ci locuitorii lui „adoptați”. Și că Bucureștiul e un oraș frumos prin amintirea strălucirii de odinioară și prin poveștile țesute în jurul acestei amintiri. Este un oraș nostalgic și romantic, totodată. O plimbare interesantă prin București te poartă neapărat prin locuri unde odată exista ceva sau se întâmpla ceva, însă care acum sunt fie într-o stare avansată de degradare (Hanul Solacolu), fie au fost înlocuite cu construcții moderne (cazul atâtor case de târgoveți dărâmate recent), fie au fost renovate… degeaba (Grand Hotel du Boulevard) fie și-au schimbat funcția (Hanul Gabroveni). Rar se întâmplă ca un loc de poveste și cu povești să-și fi păstrat (eventual reîmprospătat) imaginea. Încât, de cele mai multe ori, când vorbim turiștilor despre locuri din București, vorbim la trecut. Uneori chiar mă tem ca nu cumva să fiu întrebată ”Am înțeles cum era acum 50-100 de ani, dar acum? Cum e acum?”. Prezentul ar fi prea dezamăgitor și neinteresant. Istoria și poveștile Bucureștiului au farmec, iar acum nu ne-a rămas decât să le descoperim din nou și din nou, să le găsim locul în agitația zilnică și să ne închipuim cum era orașul odinioară. Să visăm frumos.

Pentru că Bucureștiul contemporan înseamnă un amestec de oameni, mall-uri, trafic, praf și gunoi.