Recomand, măcar o dată, show aviatic în lumina crepusculului.

Foarte mulți ani mi-am dorit să văd un show aviatic. Am ratat mai multe ediții din diverse motive. Până când, într-un final apoteotic, în urmă cu doi ani mi-am bifat în program – fără drept de apel – ediția din acel an a Bucharest International Air Show.

Am stat câteva ore sub un soare ucigător la Aeroportul Băneasa. Dar n-a contat. Mi-am făcut hatârul și a meritat. Am văzut pentru prima oară acrobații în aer, cu fum (inclusiv în culori), viraje, ciocane, tumbe și tot tacâmul, oferite de echipe străine și românești.

Ulterior am mai avut ocazia să văd spectacole asemănătoare, însă de mai mici dimensiuni. Acrobațiile sunt cam aceleași de fiecare dată, la fel de interesante.

Însă aceleași acrobații capătă o cu totul altă perspectivă când le admiri la lăsarea nopții, pe fondul unui apus de soare. Spectacolul e de două ori mai intens, nuanțele de zece ori mai diverse, totul întregit de un joc de lumini spectaculos, mai ales dacă cerul nu este complet curat.

Pe lângă numerele cu fum care se pot vedea și în spectacolul de pe timpul zilei, la lăsarea serii se folosesc și flăcări – pentru numere speciale în care avioanele trec pe deasupra norilor groși și negri, sau artificii – lansate din zbor, în momente chei din diverse numere.

Pe cerul aprins,  aeronavele încetează să mai amintească, prin culori specifice, de țările pe care le reprezintă; devin ca niște păsări negre, fără identitate, care oferă spectacol. Dacă nu putem asista la adevăratul spectacolul, cel al naturii, care se vede cel mai bine de acolo de acolo de sus, din carlingă, măcar să profităm de cel care ni se oferă, cu picioarele pe pământ.

E de văzut măcar o dată și preferabil cu cer parțial noros.