Nu îmi place să cer ajutor. Nu îmi place să cer sfaturi. Nu îmi place să cer, în general. Cu atât mai puțin bani. Și totuși… donează! Prima campanie A-mi asuma rolul de fundraiser a
Posted in De toate
De curând am descoperit în Galați un producător de bragă, pe care-l recomand cu încredere. Nu știu dacă e singurul sau cel mai bun, însă pot să vă spun despre braga (bună) pe care o fac
Posted in Călătorii la noi, De toate
Am întâlnit în călătoriile mele oameni care nu știau ce e un lup; care nu știau ce e un urs. Adică nu văzuseră, nu aveau nicio imagine și nu-și puteau închipui cum arată, cum se
Posted in Călătorii la noi, De toate
Marți am fost la Muzeul Țăranului Român cu ocazia Zilei Roșiei Montane, ca să îmi iau gura de pozitivism pe care am ajuns să o caut zilnic în vremurile tulburi de azi. M-au interesat în
Posted in De toate
Am mai încercat și cu alte ocazii să vorbesc despre altfel de călătorii. De data asta este vorba de o călătorie în adâncul nostru – al nostru ca popor român și al nostru ca ființe
Posted in De toate
Anul acesta am fost la 4 piese în cadrul FNT. Puține, dar foarte bune. Și le recomand pe toate! Mai întâi, câteva impresii generale: Dacă aș caracteriza FNT 2017 într-un cuvânt: curaj.
Posted in De toate
Pentru Noaptea Albă a Galeriilor 2017, am ales niște spații pe care nu le-am mai văzut până acum și, pe care, totodată le-am putut parcurge mai mult sau mai puțin la pas în câteva ore,
Posted in Călătorii la noi, De toate
Am văzut, săptâmâna asta, trei documentare în cadrul Docuart Fest 2017, care mi-au dovedit că și în România se poate – trebuie doar ceva inițiativă și puțină bunăvoință. Ce