(Aproape) invizibili în Mexic

 Guadalajara – San Miguel de Allende – Mexico City – Palenque – Tulum (- Merida)

Poza principală e singurul element care ar sugera că s-a auzit de România în Mexic. Bine, nici n-ar fi avut de ce. Adevărul e că, inițial, am trecut pe lângă gardul hostelului Cha Cha Cha din Tulum și am văzut “Ungria”. Am strâmbat din nas, a ciudă (îmi pare rău, vechiul ghimpe…). Apoi am văzut și “Rumania” și ne-am liniștit. Cu toată dovada de generozitate, n-am rămas acolo, din cauza prețului… Românii și România sunt specii și mai rare în Mexic față de Cuba_MG_3854.

Am întâlnit două persoane care asociau România cu Nadia Comăneci. Atât. Însă, spre surprinderea mea, am găsit foarte multe asemănări între mexicani și români; mai ales cu ardelenii, printr-o lentoare pe care o au în a face lucrurile. Au dramul lor de indiferență civica, de cocălărism și de a acorda importanță unor situații doar de suprafață, pentru a impresiona și a da senzația de prețiozitate/siguranță. În unele zone, unde triburile indigene își mai păstreaza limba și portul, am întâlnit o ușoara aversiune sau teamă față de turiști (lehamite, aș putea spune) – poate și din cauza afluxului. În rest, se aspiră spre “the American dream”. Dar, uneori, mexicanii își recunosc ignoranța față de noi și, din curtoazie sau curiozitate, se arată interesați de mai multe detalii pentru a plasa România în spațiu și pentru a-și face o idee despre cum arată. O masă întreagă s-a uitat la noi că beam bere (la litru) la masa de pranz și o doamnă chiar m-a întrebat ce mâncăm la micul dejun… Și totuși…

Eram într-o zi într-un magazin de suveniruri. Proprietarul se uita la un video pe telefon. Mi s-a părut că recunosc un cuvânt. Am ciulit urechile și…da, se vorbea românește. Despre moartea dinamovistului Ekeng. Tipul urmărea un video pe YouTube cu nefericitul eveniment. M-am dus la el și i-am spus că sunt din țara fotbalistului. “De unde, adică?” m-a întrebat, semn că fie încă nu știa ce vede, fie nu făcuse asocierea. _MG_3399

”Costeleeeee!”, am auzit, ca un strigăt, într-o altă zi. Chiar în inima vechiului oraș Teotihuacan. Românii se căutau între ei prin situl arheologic. Da, Mexicul este accesibil românilor – pentru 1200 EUR, cu plata anticipată cu un an de zile, și în grup organizat, se poate merge, timp de două săptămâni, pe urmele mayașilor și aztecilor, după cum am aflat de la cei din grup. Desigur, se pot cheltui aceiași bani și în vreo trei luni pentru a explora pe cont propriu o mare parte din țară. În sfârșit, spre final, am întâlnit o tipă care avea o prietenă româncă (crescuse inima în mine). Dar tipa era italiancă stabilită de un an în Tulum (m-am dezumflat). Deci nu se pune…

Dacă mă gândesc mai bine, chiar invizibili nu am putut rămâne din cauza fizionomiei. Însă am fost o pradă buna pentru falsificatorii de acte. Pentru doar 22-24 USD ne-am făcut legitimații false de student, ca să avem reduceri sau gratuități la transport și obiective turistice. În afară de Ciudad de Mexico, unde probabil se cunoaște pactica și unde simpla legitimație e privită cu suspiciune, în rest, numele teribil de greu de pronunțat, accentul sau fizionomia nu au contat. Pentru aproximativ două săptâmâni am fost studentă la Lingvistică, la UAM (Universidad Autonoma Metropolitana). Și da, ne-am scos banii. Nu din transport, pentru că reducerile sunt doar în perioada de vacanțe (care habar n-aveam când pică). Așa că am plătit preț întreg și am mers mai departe…_MG_3349

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enter Captcha Here : *

Reload Image

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. More information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close