Muntele responsabil pentru situația curentă din Pompeii veghează de la niște kilometri depărtare, în profundă tăcere. Masiv, cu craterul ciobit, cu mantia versanților aproape uniformă căzând de-o parte și de alta spre Napoli, Herculaneum și alte orășele.

Pompeii, una dintre cele mai îndepărtate localități, a fost cea mai afectată de erupții. Va fi la fel de afectată la o următoare erupție. Căci Vezuviul e considerat încă activ și îi ține în expectativă pe specialiști. Dar până la următorul eveniment major, Vezuviul rămâne o vacă turistică de muls.

Muntele Vezuviu e rar căutat ca obiectiv turistic de sine stătător. De obicei vine la pachet cu Pompeii. Turiștii îl planifică de regulă așa; la fel o sugerează și blogurile de călătorie. Precum Tâmpa, Vezuviul e un munte de entertainment pentru majoritatea celor care ajung aici, antrenați fiind într-un mecanism turistic de vizitare. Însă există mai multe opțiuni de a ajunge sus.

Il Gran Cono – Calea preferată

Vulcanul e inclus într-un parc național, iar zona poate fi explorată pe trasee de drumeție. Însă pare că doar italienii, plictisiți de ruine, caută să vadă nu doar craterul, ci și muntele.

Ca turist, e mult spus că urci pe Vezuviu. Multe bloguri și recenzii zic că pe Vezuviu urcă oricine, fără probleme sau că n-ai nevoie de antrenament special ca să urci pe Vezuviu. Cred și eu! Pentru că ceea ce fac turiștii nu e să urce în adevăratul sens al cuvântului. Tâmpa e copil mare pe lângă „urcarea turistică” pe Vezuviu (și nu mă refer la urcarea cu telecabina).

Cel mai scurt traseu adevărat de urcare spre crater pornește din Herculaneum, are puțin peste 4 kilometri, se parcurge în circa 4 ore și se numește Il Gran Cono. Extrem de puțini turiști îl fac. Ba mai mult, blogurile îl dau ca not recommended. Pentru că e mâncător de timp și generează transpirație.

În realitate, foarte puțini (bloggeri sau simpli turiști) cunosc muntele și-i dedică o zi întreagă. Prioritatea rămâne orașul Pompeii. Drept urmare, căutările pe internet se învârt în jurul a ce/cum/când să vezi Pompeii. Ca bonus, primești și informații despre Vezuviu.

Există, totuși, peste 10 de trasee de drumeție montană pe unul sau altul din versanții Vezuviului, cu pornire din diverse orășele de la bază. Probabil sunt marcate. Unele sunt închise. Doar vreo două dintre ele au ca obiectiv final craterul. Restul sunt poteci pe munte, prilej de observare a vegetației (una aparte pe un munte vulcanic). Există și un traseu care înconjoară muntele.

Calea plănuită

Dacă aș fi stat mai mult timp în zonă, alegeam probabil Il Gran Cono. Am mers însă pe varianta autobuz turistic până la cota 1000 + plimbarea spre și pe buza craterului.

Blogurile furnizează multe detalii despre cum să ajungi pe Vezuviu. Astfel că am avut un plan de pornire extrem de bine făcut: ce autobuze sunt, de unde se iau, ce orar au dus – întors, cât costă, la cât e urcarea, la cât e coborârea, cât stau sus, cum să mă îmbrac… Pare obositor, dar depinzi de niște orare. Inclusiv accesul pe munte nu e permis oricând.

Mi-a scăpat totuși un detaliu…

Calea testată

În stația autobuzului turistic, un italian tânăr, tot un zâmbet și-o amabilitate ne zice că pentru accesul pe Vezuviu trebuie luat bilet.

OK, nicio problemă. Luăm.

Nu, trebuie să luați înainte.

Luăm; am scos portofelul.

Păi nu, e doar online. Și e sold out. Pe 2 zile.

Cum adică sold out?

Acesta a fost detaliul lipsă. Resursele citite menționau în treacăt un bilet care se putea lua de la intrarea de sub crater, dar nu era văzută ca o informație esențială. Acum accesul sus e restricționat, biletul se ia doar online, pe intervale orare. (Sus nu e semnal ca să-l iei pe loc).

Vrem, totuși, să ajungem sus. Am încercat platforma de bilete (unde chiar era luat tot pe 2 zile). Se împotmolea, ca o placă stricată, exact timp de 20 de minute cât îți „rezervă” biletele. Missing some fields… Missing some fields… Missing some fields… Până și la Festivalul Enescu reușeam să iau bilete mai ușor, cu toată foamea de concerte care exista în primele 10 minute după ce se puneau în vânzare (în vremuri mai senine).

Italianul zâmbăreț zice că „singura opțiune” e un tour operator. La preț dublu, desigur. Dar ai inclus totul, mai puțin cine-ți șterge pantofii de urmele prafului vulcanic.

Tour operator să fie, cu o strângere de inimă și sub presiune. Era unul singur la Pompei Scavi Villa dei Misteri, de fapt, și singura opțiune în condițiile în care platforma online dădea rateuri în continuare.

Când vreți? Păi când se poate? Cam oricând. Peste o oră – avem. Mâine la prima oră – avem. Stai puțin că online nu mai sunt locuri. Nu-i bai, noi avem.

Cu chitanța în mână, ne prezentăm a doua zi la locul de preluare. Primim biletele, nominale. Urcăm în microbuz, ajungem sub crater, stăm 2 ore trecute fix pe buza craterului, facem poze, admirăm, revenim la microbuz, apoi în Pompeii.

În gara Pompei (orașul nou), departe de vadul turistic, găsim un alt tour operator, cu 10 EUR mai ieftin.

Lasă, măcar în microbuz a fost aer condiționat. Măcar am ales inspirat ora înainte de masă pentru că după prânz, pe sensul de urcare, era ambuteiaj pe autostradă. Măcar…

Măcar am avut noroc de vreme bună. Asta mai lipsea, să fie urât!

Principalul motiv pentru care oamenii se minunează la Vezuviu e imensitatea – atât a craterului, cât și a panoramei aproape 360 de grade din jur. Nu i-aș crede pe cei care zic că „a fost ceață și n-am văzut nimic, dar totuși ne-a plăcut”. Ce ți-a plăcut? Că n-ai văzut nimic altceva decât praf vulcanic și pietre vulcanice. Și n-ai înțeles nimic din locul ăla. O urcare pe un munte vulcanic pe ceață nu e o urcare romantică prin pădure. Relieful vulcanic e unul ușor sinistru. (A! În caz de vreme proastă, accesul sus e interzis, iar banii nu se recuperează.)

Seara, la hotel, ne dăm seama că biletele erau datate cu 2 zile înainte de ziua în care am urcat. Deci așa… Biletele erau luate de pe aceeași platformă, la același preț, doar cu dată anterioară rezervării.

Probabil tour operatorul bloca bilete în bulk – ușurința cu care te acceptau era uimitoare vs. chinurile prin care treceai ca să rezervi personal. Sau avea alocate zeci de sloturi (sute într-o zi). Sau le cumpăra anticipat și modifica PDF-ul într-un editor cu numele clientului. Iar costurile sunt foarte transparente: +65% din preț e profitul lui.

Vedeam, în mintea mea, un Vezuviu care trage șmecherește cu ochiul spre noi, așa cum face Mr. Proper de pe sticla de dezinfectant. Vedeam italianul zâmbitor de la Pompei Scavi, gata să „ajute” cu informații. V-am zis cât de elegant te aburește italianul? Mai mergem în Italia? Mergem, cum să nu! Ce bine că m-am călit înainte prin România.