Anul acesta am fost la 4 piese în cadrul FNT. Puține, dar foarte bune. Și le recomand pe toate!

Mai întâi, câteva impresii generale:

Dacă aș caracteriza FNT 2017 într-un cuvânt: curaj. Multe piese sold out (mi-am zis că FNT începe să devină un fel de mic Festival Enescu în ce privește bătaia pe bilete), însă la niciuna din piesele la care am fost, nu s-au ocupat locurile; la Rambuku, jumătate din sală a fost goală – pe Mystage, și acum vedeți spectacolul sold out. Locurile goale s-au ocupat, însă nu de spectatori plătitori de bilete, ci de către studenți sau invitați cu ecusoane atârnate portocaliu la gât, mișcare ce a întârziat întotdeauna începerea reprezentației. Cam 75% din program au fost teatre bucureștene. Fiind un festival, prețul biletelor e ușor mai mare, încât aș recomanda căutarea pieselor bucureștene în stagiune, evitând atât aglomerația, cât și stresul cumpărării biletelor mai scump sau sub presiunea timpului. Câteva mari plusuri: prezența multor teatre independente și deschiderea mult mai mare față de teatrul-dans.

La ce-am fost și vă recomand cu căldură:

Artists Talk. Un spectacol cu dedicație, pentru zilele noastre. Despre artiști și „artiștii”, undeva în Europa. Versatilitatea actorului e la ea acasă.

Rambuku. Am găsit multe posibile interpretări în timpul reprezentației; fiecare scenă îmi aducea o altă interpretare, nu neapărat contrazicând-o pe cea de dinainte. Iar când s-a terminat, am găsit o prezentare a piesei care mi-a răsturnat toate ideile. Mi le-am păstrat, totuși, pentru că mi se pare o piesă care invită la multiple interpretări.

1000 de motive. Un fals one-man show cu Florin Piersic Jr. Spoiler: Marlon Brando; să iubești; să faci pipi în mare; faptul că Beyonce este verișoară de-a 8-a cu Gustav Mahler. Pont: Luați-vă bilete jos, nu la balcon, cât mai aproape de scenă.

Iarna. Mi-am luat bilet din cauza afișului. Și a lui Andi Vasluianu. Afișul mi-a dat senzația că e teatru-dans. Și este. Vasluianu a fost ca și absent, dar n-a mai contat pentru că aproape la fiecare replică, așteptam, cu o curiozitate mereu sporită, reacția coregrafică. Pont: Luați-vă bilete pe centru pentru că scena este folosită pe adâncime, și de pe laturi nu este vizibilitate totală.

În afară de Rambuku, celelalte piese se pot vedea în București. Mergeți să le vedeți!

PS: Marele meu regret:

Romeo și Julieta, de Angelin Preljocaj. Îl vânez pe omul ăsta de vreo 7 ani de zile și oricât de rapidă aș fi, tot e sold out!