(via Guatemala) Santa Ana – Ahuachapan (El Imposible) – La Union

Cei mai mulți români pe metru pătrat din America Centrala i-am întalnit în Santa Ana, El Salvador. Un oraș banal și periculos după lăsarea întunericului, cu o bijuterie de hostel – Casa Verde -, cu un administrator (Don Carlos) care a înteles ce caută turiștii în materie de cazare. Genul de hostel unde te cazezi și aproape nu-ți mai vine să faci nimic, ca nu cumva să ieși din oaza de bună-stare.

Stând în curtea interioară a hostelului și învârtindu-te 360 de grade, găsești numele mai multor backpackers/ mochileros români decât am întâlnit în două luni în America Centrala (nu pun la socoteala turiștii veniti prin agenții – deși n-am văzut niciodată, pe nicăieri oferte pentru El Salvador).

Astfel, am dat de George, primul român care a călcat pragul hostelului la sfârșitul lui 2014, apoi de Alex, apoi de Radu, care face Panamericana pe bicicleta, și pe care l-am ratat la mustață. A, până și campania pro-Roșia Montană a ajuns în El Salvador printr-un abțibild lăsat amintire pe frigiderul lui Carlos.

Caramba, ce aflux de români! E drept, doar în Santa Ana. Și doar așa am întâlnit un salvadorean care să știe despre România. Un al doilea a fost un jandarm capabil sa vorbească mai mult de 5 minute deschis despre starea politică și socială, din țară sau la nivel mondial, și care stia despre Ceaușescu.

Altceva despre El Salvador: pupusas, leche poleada, natură salbatică, mizerie, arme la vedere, infrastructură de chicken buses foarte bine pusă la punct și, încă o dată, Hostal Casa Verde. Dacă în Guatemala mi-a plăcut țara, dar nu mi-au plăcut oamenii, în El Salvador mi-au plăcut oamenii, dar nu mi-a plăcut țara.

PS: Dacă pașii vă duc prin Santa Ana și vedeți o clădire mai arătoasă, cu o reclamă pe care scrie El Auxilio, cu doua stele, să nu intrați să întrebați de camere libere…pentru că e morga. Avea doua stele, ce să-i fac?!